1. • Muzica evenimentelor oficiale și culturale
2. • Rolul central atribuit folclorului în păstrarea tradiției muzicale
3. • Muzica petrecerilor și lăutarii      
4. • Palatul Culturii - inima culturală a Tg. Mureșului interbelic
5. • Conservatorul Municipal Tg. Mureș – pepinieră muzicală

O călătorie imaginară în atmosfera Târgu-Mureșului interbelic ne dezvăluie un oraș în care muzica se aude peste tot, prin acorduri, ritmuri și instrumente diverse, pentru toate gusturile, într-un mediu artistic marcat de diversitatea culturală a zonei. Melodiile românești, ungurești, țigănești și germane au fuzionat de-a lungul timpului, creând un repertoriu comun, și există o tradiție solidă în arta interpretării muzicii, culte sau populare, care se transmite din generație în generație, în adevărate „dinastii” artistice.

În centrul Tg. Mureșului cântă fanfara, în fiecare seară de joi, la festivități sau în zilele de sărbătoare.

Palatul Culturii găzduiește în Sala Mare concerte de muzică clasică în care târgumureșenii au ocazia să vadă adesea vedetele naționale și internaționale ale vremii, iar Sala de Oglinzi răsună de ritmurile dansante ale balurilor și seratelor epocii. Chiar și când nu are programate evenimente, clădirea Palatului răsună de muzică, pentru că aici funcționează și Conservatorul municipal al Tg. Mureșului, iar elevii lui repetă la instrumente diverse, alături de profesori renumiți.

Conservatorul Municipal a avut o contribuție majoră la formarea muzicienilor profesioniști și amatori, interpreți de muzică cultă sau populară, care au întreținut atmosfera muzicală a Tg. Mureșului în perioada dintre cele două războaie mondiale, după cum își amintea Zeno Vancea, fost director al insituției: „Conservatorul Municipal a dat puțini profesioniști, după câte știu eu. Din cei aproximativ 600 câți erau înscriși în fiecare an, poate cel mult 10-15 să fi devenit muzicieni de profesie. În schimb, acest Conservator a contribuit la răspândirea culturii muzicale într-o manieră extraordinară. Erau mulți violoniști și violonceliști printre medici, avocați, profesori, toți absolvenți ai Conservatorului Municipal.”^[1] 

În incinta Palatului Culturii funcționa și cinematograful orașului, care atrăgea public de toate felurile, fascinat atât de acțiunea de pe ecran, cât și de fundalul muzical live, asigurat în perioada filmului mut de un pianist prezent în sală.

Festivitățile organizate de autoritățicu ocazia unor evenimente ca Ziua Regelui - 10 mai (sărbătoarea națională a României în perioada interbelică), Ziua Marii Unirii - 1 Decembrie, începutul și sfârșitul anului școlar, și altele similare, includeau întotdeauna, pe lângă cuvântările festive, defilările sau serviciul divin, și momente artistice, în care  muzica și poezia alternau.

Pentru numeroasele șezători culturale organizate la țară, aproape fiecare comunitate avea micul ei corșcolar, sătesc sau bisericesc, care evolua în cadrul evenimentelor religioase sau culturale locale, interpretând muzică populară sau patriotică.

La petrecerile din restaurantele și cârciumile orașului, lumea prefera muzica live în locul patefonului sau aparatului de radio, iar această preferință întreținea o întreagă categorie de artiști, profesioniști sau amatori, care cântau, după preferințele auditoriului, muzică populară, cultă, jazz sau cântece lăutărești. Muzica ce se auzea în aceste localuri avea un fond popular, românesc, maghiar, german și țigănesc, dar era influențată și de ritmurile occidentale moderne (romanțe, valsuri, cadriluri, tangouri, foxtroturi etc.), dansante și ușor de fredonat.

Restaurantele vremii se întreceau în a aduce nume de muzicanți cât mai cunoscuți din categoria „muzicii de taraf”^[2], într-o atmosfera descrisă plastic la începutul anilor ’20 de gazeta locală Mureșul (1922-1926): „Într-un vechiu local, cu tavanul scund, în care fumul albastru al tutunului împânzeşte totul, un miros puternic de carne friptă te face de-ţi lasă gura apă. Un taraf de ţigani boeriţi îşi acordează instrumentele. Lumea ce soseşte umple toate mesele.”^[3]  

Activitatea muzicală independentă era intensă în Tg. Mureșul interbelic, susținută de muzicieni amatori dar pasionați, și reprezenta un limbaj al apropierii și dialogului cultural, după cum reiese din acest apel adresat comunității locale în anul 1936 de un muzicant amator, Gheorghe Vlassa - industriaș - care, prin intermediul gazetei locale Glasul Mureșului (1934-1940), chema muzicienii amatori din oraș să se organizeze într-o asociație de promovare a muzicii instrumentale „civile”:

„În oraşul nostru funcţionează o mulţime de Asociaţii culturale, filantropice, sportive etc. Lipseşte însă o societate menită a propaga dragostea pentru îmbrăţişarea şi dezvoltarea muzicii instrumentale. În alte regiuni, îndeosebi în părţile locuite de germani, aproape în fiecare comună există câte o muzică cu fanfare, iar aici, în oraşul nostru, deşi avem conservator de muzică, diferite coruri şi o mulţime de muzicanţi amatori, totuşi nu avem nici o muzică instrumentală, cu toate că o astfel de asociaţie ar fi binevenită, deoparte pentru dezvoltarea acestei arte, iar de altă parte, ar putea servi muzică cu ocazia diferitelor serbări, manifestaţii culturale, înmormântări etc. Eu sunt sigur că o asociaţie muzicală bine organizată ar putea prospera, contribuind în mare măsură la răspândirea şi îmbogăţirea cunoştinţelor muzicale. Bazat pe aceste consideraţiuni, şi cu scopul de a nu lăsa să dispară această artă, în calitatea mea de muzicant amator, fac un călduros apel către toţi colegii cunoscători de muzică instrumentală, către toate instituţiunile publice, private şi culturale, şi rog pe toţi să lase la o parte pentru un moment orice alt interes şi să ne unim frăţeşte, să înfiinţăm o «muzică civilă» a cărei bază să fie buna înţelegere, şi care, cu totul scutită de orice alte considerente, să fie consacrată exclusiv numai dezvoltării şi cultivării muzicei instrumentare în acest oraş.”^[4]

Același spirit al apropierii culturale prin intermediul muzicii răzbate și din proiectul creării unui festival muzical româno-maghiar în anul 1932, conform unui anunț publicat de Gazeta Mureșului (1931-1938): „Pentru strângerea relaţiilor prieteneşti între Români şi Maghiari, un comitet de intelectuali din oraş a luat iniţiativa şi a aranjat un frumos festival muzical care se va da în seara zilei de 19 iunie, în sala Palatului Cultural. Programul festivalului va cuprinde opere muzicale româneşti şi maghiare, executate de artişti locali.”^[5]

Viața muzicală a Tg. Mureșului interbelic cuprindea, așadar, două categorii de evenimente culturale, la fel de importante: evenimentele oficiale și culturale (concerte, șezători, festivități etc. care includeau în program o componentă muzicală mai mare sau mai mică, asigurată de formații profesioniste, orchestre, coruri) și evenimentele de divertisment (petreceri în spațiul privat sau în spațiul public al restaurantelor, cârciumilor și cafenelelor din oraș, animate de muzica lăutarilor și muzicienilor amatori).

Sursa acestei incursiuni în trecutul muzical al Tg. Mureșului interbelic sunt ziarele locale în limba română, care scriau mai mult despre evenimentele muzicale găzduite de spațiile culturale consacrate, ale Palatului Cultural din Tg. Mureș sau ale căminelor culturale din mediul rural, și mai puțin despre evenimentele muzicale private sau despre petrecerile dansante, cu lăutari și muzicanți locali, găzduite de numeroase restaurante și localuri ale orașului. Totuși, informații relevante pot fi găsite chiar și în reclamele publicate de gazetele perioadei, care promovau oferta unui anume restaurant, dar detaliau și programul muzical oferit de acesta. 

Muzica evenimentelor oficiale și culturale

Fanfara orașului conferea atmosfera festivă evenimentelor organizate de autorități, cu diferite ocazii. Fanfara cânta în centrul orașului joia și în fiecare zi de sărbătoare^[6], dar și în Palatul Culturii, și era condusă la sfârșitul anilor ’30 de dirijorul Hacker Iosif.^[7] Se adăugau, ocazional, formațiile de muzică militară, precum cea a Regimentului 82 Infanterie din Garnizoana Tg. Mureș și formația pompierilor mureșeni.

Fanfara aducea la un loc, prin interpreții săi, tradiții muzicale diverse și cânta pentru toți, fără deosebite de etnie sau confesiune, după cum scria publicația Glasul Mureșului într-un articol despre festivitățile dedicate Zilei Eroilor, în vara anului 1936: 

„La ora 9 se va face serviciul divin în bisericile tuturor confesiunilor locale. Vor asista delegaţii autorităţilor, societăţilor culturale, şcoalele, armata. La ora 11 Te-Deum în faţa primăriei, şi apoi se va aranja procesiunea în direcţiunea liceului Al. Papiu Ilarian, unde se vor despărţi spre a merge fiecare la cimitirul propriu. La cimitire se vor ţine cuvântări pentru importanța zilei. Seara muzica militară va cânta în piaţă. ”^[8]

Gazeta Mureșului ne introduce în atmosfera sărbătoririi unui alt eveniment de importanță în centrul Tg. Mureșului - Ziua Regelui (10 Mai, sărbătoarea națională a României în perioada interbelică).

Orașul e în haine de sărbătoare, cu fațade acoperite de steaguri și ghirlande de flori. La 9 dimineața se țin slujbe în toate bisericile, după care oficialitățile, armata și oamenii se adună în fața Primăriei. Defilează ostași, liceeni și cercetași, iar parada militară e condusă de Brigada de artilerie a orașului. După amiaza e rezervată serbării școlare, în sala mare a Palatului Culturii, care începe cu intonarea Imnului Regal și continuă cu un bogat program literar și muzical, care include o colaborare muzicală inedită: 

„Printr-un concurs fericit de împrejurări, dl prof. Const. Rezachievici, de la Şcoala Normală, a prezentat mai multe bucăţi muzicale, executate de elevii de la trei şcoli.[...] Iubitorii de muzică au preţuit neaşteptat justa interpretare ce a ştiut să o impună d-l Rezachievici cu elementele în devenire de la cele trei şcoale reunite, într-o solidaritate de invidiat, rareori întâlnită și în alte centre. Seara, publicul se bucură de retragerea cu torțe a militarilor, iar în piața centrală cântă muzica militară.”^[9]

Muzica militară era susținută de Conservatorul municipal și de municipalitate, după cum o arată Darea de seamă a primarului Emil Dandea privitoare la activitățile edilitare din primul an al celui de al doilea mandat al său (1934-1937) la conducerea Tg. Mureșului, reprodusă de Glasul Mureșului:

„17) S-a introdus învăţământ românesc la Conservator, s-a creat o catedră de artă dramatică şi o artă de instruire în conducere de cor pentru elevii de la şcoala normală. Se sprijineşte şi se va avea grijă şi mai multă de corul conservatorului şi muzica militară cu obligaţia ca aceasta să cânte în piaţă.”^[10]

Pe lângă evenimentele oficiale, șezătorile culturale organizate la sate de diverse asociații culturale, precumAsociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român - ASTRA sau Societatea Tinerimea Română, au avut un rol important în conservarea tradiției muzicale, populare sau culte. Aceste șezătoriculturale se organizau de obicei duminica și la sărbători, cu un program alcătuit în general din „cântece, doine, recitări hazlii, povești din Creangă sau Ispirescu, citire din reviste și gazete, jocuri naționale, conferințe cu caracter moral, național, economic etc.”^[11], după cum scria într-un număr din 1927 publicația Astra din Tg. Mureș. Erau manifestări culturale care aveau în centru efortul general de culturalizare și de „trezire a conștiinței românești” prin „serbări cu muzică, jocuri naţionale (care altfel se pierd, se corcesc), piese cu teatru popular de moralizare, patriotism şi humor românesc”, conformpublicației Glasul Mureșului.^[12]

La astfel de festivități sau serbări, partiturile interpretate de corurile de copii, liceeni sau adulți, aparțineau în general, muzicii patriotice sau folclorice, după cum citim într-un articol publicat în anul 1921 de prima gazetă în limba română din județul Mureș, Ogorul (1920-1922), care apărea la Diciosânmărtin (azi Târnăveni): „În Band a avut loc a doua zi de Paști o frumoasă petrecere românească, împreunată cu un program foarte frumoas, aranjată de învățătorii din Band. Între punctele programului au fost vreo câteva cîntece executate foarte bine de corul bărbătesc compus din intelectuali și țărani.”^[13]

Rolul central atribuit folclorului în păstrarea tradiției muzicale

La începutul secolului XX, muzicienii simțeau nevoia de înnoire muzicală într-un sens opus post-romantismului. Tineri compozitori ca Béla Bartók și Zoltán Kodály au căutat atunci un suflu nou, național, în muzica populară, după cum explica în 1958 Tiberiu Alexandru în cartea sa „Béla Bartók despre folclorul românesc”:

„Dându-și seama că înviorarea spre care năzuiau nu putea veni din muzica ungurească cântată de lăutarii de la oraș, s-au îndreptat către muzica țărănească. După Bartók, între muzica populară a orașului unguresc și muzica populară a satului unguresc sunt deosebiri fundamentale.”^[14]

Cei doi tineri compozitori, ca și alți compozitori progresiști maghiari care le-au urmat exemplul, și-au început cercetările în Ungaria, culegând folclor  cu ajutorul fonografului, pentru stocarea și transcrierea informației muzicale. Dar dorința de a înțelege cât mai bine universul muzicii populare maghiare i-a determinat să extindă sfera cercetărilor și în teritoriile vecine, românești, slovace, sârbești s.a. În cazul Transilvaniei, Béla Bartók a făcut cunoscute lumii mai bine de 3.500 de melodii populare românești, a descris stilurile muzicale și a formulat legile versificației populare românești.^[15]

Într-un articol publicat în Glasul Mureșului, omul de cultură Nicolae Albu evoca, la rândul său, în 1934, munca altor folcloriști mureșeni:

„Epoca postbelică începută cu decor şi paradă naţională, nu ţinu mult. Ea sfârşi ca toate actele emoţionale, într-o moleşeală. Contigente de tineri - măduva satelor noastre - dau asalt universităţilor. Între aceştia se situează cei dintîi culegători ai folclorului mureşan: Simion Rusu, Aurelian Borşianu şi Teodor Podariu. Din trei regiuni deosebite şi ca structura şi ca mediu cosmic, activitatea lor - în umblet de albină, îngrămădind material, produs al sufletului ţărănesc - au scos la iveală mărgăritare, cari peste puţin timp erau să fie încredinţate uitării definitive. Aceşti tineri, în timp ce alţi colegi de ai lor făceau chefuri sau îşi întrebuinţau tinereţea în mod inutil, au cutreierat regiunea de baştină şi au prins pe hârtie: proverbe, cântece, snoave, ghicitori, basme, jocuri, descântece de boală, de vrăşmaşie sau de dragoste lipicioasă.”^[16]

Gazetarii și intelectualii mai tradiționaliști priveau critic modernitatea muzicală, tot mai prezentă și la sate în detrimentul cântecului și dansului tradițional, după cum o arată un articol critic semnat de Constant George-Munteanul pe prima pagină a publicației Astra (1926-1929) din Tg. Mureș, în 1928:

„Otrava orașelor pătrunde neîncetat și în satele curate din alte vremuri bune. Așa s-au strecurat, împrumutate de la alte popoare, primitive, cântece și jocuri streine de noi și sufletul nostru, alungând armonia majestuoasă a horei, fuga impresionantă a chindei și brâulețului, jocuri de un colorit specific românesc.”^[17]    

Pe de altă parte, Béla Bartókcredea că între diferitele culturi, la fel ca în domeniul lingvistic, influențele s-au manifestat cu efecte benefice și în domeniul muzical de-a lungul timpului: „Contactul dintre popoare străine nu are ca rezultat numai un schimb de melodii, ci - și acest lucru este încă mai important - constituie chiar un imbold pentru elaborarea unor stiluri noi. În același timp, rămân însă în viață și stilurile vechi, ceea ce atrage după sine o nouă îmbogățire a muzicii populare. [...] Orice astfel de material muzical - oricât de eterogen ar fi fost la origine - capătă în felul acesta o personalitate puternică și pe deplin închegată.”^[18]

George Enescu era preocupat, la rândul său, de sinteza dintre național și universal, arată Zeno Vancea: „El considera naționalul - muzica populară - ca un element de îmbogățire a muzicii universale, dar nu ca unica bază a unei creații culte. Își dădea seama că folclorul muzical, în general, se bazează pe anumite caracteristici ritmice și formule melodice care limitează exprimarea unei sfere emoționale ample.”^[19]

Muzica petrecerilor și lăutarii

În afara instituțiilor culturale propriu-zise,tradiția muzicală locală își găsea loc în cârciumile și localurile de la oraș sau sat, unde clienții și lăutarii petreceau laolaltă și cântau împreună, indiferent de etnie. Dar exista o anumită „specializare” dată de moștenirea muzicală a fiecăruia, explică Viorel Cozma în cartea sa Lăutarii de ieri și de azi:

„Componența națională a tarafurilor a variat și după instrumentul practicat. Cimpoiul, fluierul, surla, buciumul au rămas mai mult în practica țărănească, în timp ce naiul, vioara, cobza, și în special țambalul, le-au revenit țiganilor. De altfel coardele, fiind instrumentele cel mai dificil de învățat (cereau, pe lângă talent, și o practică îndelungată), s-au mânuit mai mult de țigani și rareori de români (Ardeal).”^[20] 

Cât de mult conta prezența instrumentiștilor și interpreților pentru succesul unui local o arată un articol publicat în 1921 de gazeta mureșeană Ogorul, care scria că nu doar restaurantele, ci și cafenelele își permiteau să aibă în acest scop muzică live, în schimbul fundalului sonor asigurat de vreun aparat de radio sau de patefon:  

„În bâzâitul înăbușit al acestui stup uman se aude din când și când geamătul contrabasului și țipătul strident al clarinetului. «Primașul», în picioare, se străduiește  amarnic: se întinde ca o râmă, se ridică în sus violent, apoi deodată se rupe în două plecându-se pe spate și, continuând această gimnastică suedeză, se strecoară nesimțit printre mesele înconjurate de consumatori, și discret, țârâie o romanță sentimentală la urechea unui client care, în urma unei bogate libațiuni, bate tactul cu gesturi nesigure și privește în plafon cu ochii păinjeniți.”^[21]

Categoria muzicanților cuprindea la Tg. Mureș nu doar lăutari, ci și interpreți de „jazz”, invitați ocazional să cânte la evenimentele din județ. În 1937 de pildă, inaugurarea localului unei noi școli primare prilejuia următorul program de festivități, publicat de Glasul Mureșului:

„Ora 11-12 Oficierea serviciului divin şi sfinţirea localului, la ora 12-13 Cuvântări ocazionale şi la 13-15 Masă comună. Ora 15-17 Program artistico-literar executat de elevii şcoalei primare din localitate. Începând cu ora 8 dans până-n zori. [...] Bufet bine asortat (restaurant din Tg.-Mureş), muzică de jazz din Tg.-Mureş, confetti, serpentine şi poştă americană etc. ”^[22]

 Foarte probabil, muzica de „jazz” prezentă în restaurantele Tg. Mureșului interbelic nu era cea clasică a genului, ci mai degrabă, o muzică modernă, cu inflexiuni de jazz, dansantă, antrenantă. În 1933, de pildă, între interpreții de jazz prezenți la Tg. Mureș se număra și formația Fodor Albi, invitată să cânte la „revelionul familiar” organizat de restaurantul Central, conform unei reclame publicate de ziarul local bilingv Mureșul - A Maros (1933-1934).^[23]

În 1936, o altă reclamă, publicată de această dată de Glasul Mureșului, indică faptul că într-un alt local din Tg.Mureș, aflat în sediul Băncii Agrare din Piața Regele Ferdinand nr. 55, pe lângă bucătăria aleasă care includea „grătarul special, cu renumiții mititei și patricieni, ciorbă de burtă și ciulama regală”, precum și „vinuri selecționate, din diferite podgorii”, o atracție era și programul muzical, asigurat de  „orchestra clasică și jazz sub conducerea domnișoarei Cristina Hubert din București”.^[24]

Pe muzicienii și interpreții amatori prezenți la evenimentele culturale presa perioadei îi mai numea și „diletanți”, responsabili cu buna dispoziție creată prin intermediul muzicii, ca în cazul unei conferințe populare desfășurate în februarie 1928 la Reghin, despre care scria gazeta culturală Astra din Tg. Mureș:

„S-au executat cântări și declamări vrednice de toată lauda. La Petelea, seara, s-a aranjat o serată artistică, cu concursul diletanților din sat, cari s-au achitat cu demnitate de rolurile lor.”^[25]

În privința repertoriului lăutarilor de la oraș, Béla Bartók explică în cartea sa Însemnări asupra cântecului popular faptul că muzica „țigănească” interpretată de tarafurile urbane mai moderne avea la bază tot fondul muzical popular:

„Muzica pe care o cântă astăzi pentru bani tarafurile țigănești de la orașe nu este decât o muzică maghiară cultă, în stil popular, mai recentă. Rostul acestei muzici maghiare culte, mai recente, în stil popular, este să satisfacă unele pretenții muzicale de un nivel mai scăzut. Adică are același rol pe care îl au în țările Europei apusene cupletele, șlagărele de operetă, cu alte cuvinte rolul repertoriului ansamblurilor «Schrammel» și al altora similare.”^[26]

Termenul de „lăutar”, cu înțelesuri diferite de-a lungul timpului, provine din cuvântul „lăută” și s-a împământenit odată cu pătrunderea primelor influențe occidentale în spațiul românesc. Termenul înrudit, de „scripcar”, cu rădăcini în rusescul „skripka”, e ceva mai vechi, dar în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, conviețuiau ambii termeni: lăutari și scripcari. În cartea Lăutarii de ieri și de azi, Viorel Cosma adaugă faptul că în prima jumătate a secolului trecut, prin „lăutar” se înțelegea numai interpretul de repertoriu popular, în timp ce pentru interpretul de muzică de salon sau cultă, se adoptase termenul de „muzicant neamț”.

Indiferent de epocă însă, figura compozitorului și interpretului amator a dominat cultura populară, fiind evocată și de Zeno Vancea: „Am cunoscut și eu un autor de asemenea melodii orășenești. Era de meserie pantofar, cânta foarte bine la acordeon și, în nopțile de vară, când se așeza în fața porții și cânta de inimă albastră, glasul lui se auzea la câțiva kilometri. Avea o voce foarte frumoasă, mai strălucitoare ca a lui Grozăvescu. Unele dintre cântecele lui au căpătat o largă circulație.”^[27] 

În ciuda numărului mare al practicanților, categoria profesională a lăutarilor și muzicienilor amatori nu era tratată distinct de administrația Tg. Mureșului interbelic. De pildă, lista impozitelor și taxelor locale stabilite în martie 1937 și publicate de gazeta Primăriei, Orașul (1923-1940), nu stipula explicit niciun fel de taxe pentru profesiile liberale din domeniul artistic, cu toate că detalia aceste obligații financiare pentru numeroase ale categorii profesionale precum om de serviciu (bucătar, vizitiu, camerier, sufragiu, fecior, servitor de orice local public, portar, madame în familii și hoteluri, femeie la toate, rândași, paznici, oameni de expediție, servitori etc.), organizator de jocuri de noroc și spectacole, vânzători (stabili și ambulanți), cărăuși, organizatori de menajerii și circuri etc.^[28]

De asemenea, Almanahul orașului municipal Tg. Mureș pe anul 1924 - un fel de catalog de tip „paginii aurii” al Tg. Mureșului interbelic - nu menționează nimic referitor la instrumentiștii, formațiile mici de muzică sau lăutarii orașului, cu toate că almanahul cuprindea indicatorul general al profesiunilor și instituțiilor existente în oraș, adrese telefonice, indicatorul străzilor orașului sau mersul trenurilor. Almanahul preciza însă că în Tg. Mureș existau la acea vreme trei renumite cafenele în centru  (numite Corso, New-York și Transsylvania), 28 de cârciumi, bodegi și restaurante, precum și două ateliere de fabricat instrumente muzicale.

După cum o arată reclamele publicate de gazetele locale ale vremii, în zona centrală a orașului, numită pe atunci Piața Regele Ferdinand, exista la numărul 14 Magazinul Musica - „societate anonimă aprovizionată cu toate articolele de muzică și note muzicale.”^[29]

La începutul secolului XX, unii dintre lăutarii consacrați de la noi, pentru a nu rămâne simpli imitatori ai scripcarilor de odinioară, au început să-și pună problema așternerii creației lor pe portativ și au ridicat treptat meșteșugul la un alt nivel de profesionalizare, prin studii muzicale realizate la Conservatoarele din țară, așa cum e de presupus că se va fi întâmplat și la Tg. Mureș: „Studiul sistematic și aprofundat al instrumentului, cultura muzicală temeinică, însușită pe băncile școlii, contactul cu arta clasică, au dat naștere lăutarului-virtuoz, lăutarului-artist.”^[30] 

Palatul Culturii - inima culturală a Tg. Mureșului interbelic

Târgu-Mureșul se bucura în perioada interbelică de o tradiție muzicală solidă și eterogenă, cu care se mândrea, după cum o arată, între altele, un număr al Gazetei Mureșului, din1932:

„Oraşul nostru are mulţi cunoscători de muzică aleasă. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost formaţi la şcoala locală de muzică a municipiului. Puţine oraşe pot prezenta un public muzical competent şi numeros cum se află la Tg.Mureş. Deşi suntem într-o vreme de crunte greutăţi materiale, râvna cetăţenilor pentru educaţia muzicală nu a încetat să se afirme cu aceeaşi intensitate ca şi în trecut.”^[31]

Începuturile activității muzicale datează la Tg. Mureș din primele decenii ale secolului al XIX-lea, păstrate în evidențele Colegiului reformat, iar primul document care menționează cuvântul „orchestră” datează din 1850. În 1874 sunt create aici Asociația iubitorilor de muzică și Cercul coral, iar în oraș au loc spre sfârșitul secolului al XIX-lea tot mai multe concerte ale unor muzicieni sau instituții muzicale din alte orașe.^[32]

Palatul Culturii găzduia Conservatorul Municipal al Tg. Mureșului, ale cărui baze au fost puse de primarul Bernády György în 1907, sub forma Școlii de muzică a orașului. În 1913, la inaugurarea Palatului Culturii, orchestra simfonică a Conservatorului orașului, a susținut un mare concert, reunind la acea vreme 62 de instrumentiști. 

Marile evenimente culturale ale Tg. Mureșului erau găzduite de Palatul Culturii, unde poposeau în turneu, cu spectacole muzicale, de teatru și de revistă, marii artiști ai vremii și renumite trupe bucureștene. Pentru aceste evenimente, biletele în avans se cumpărau de obicei de la librăria Révész Béla (Piața regele Ferdinand, nr. 35) sau de la librăria Ardealul (str. Ștefan cel Mare, nr. 9).

Maestrul George Enescu avea o legătură specială cu Târgu-Mureșul. A susținut aici șapte concerte de mare succes și avea o relație apropiată cu profesorii Conservatorului Municipal, adaugă Zeno Vancea: „De câte ori făcea turnee în Transilvania, George Enescu nu ocolea niciodată orașul Tg. Mureș. Ținea foarte mult la publicul de acolo, care era plin de entuziasm, pentru că orașul are o veche tradiție muzicală. Când a venit a doua oară la Tg. Mureș, publicul s-a ridicat în picioare și l-a aclamat prelung, ceea ce l-a impresionat în mod deosebit. De câte ori venea la Tg. Mureș, făcea o vizită și la Conservator, unde era un corp profesoral foarte select.”^[33] 

Între personalitățile artistice ale epocii prezente la Tg. Mureș s-a numărat și compozitorul, pianistul și cercetătorul muzicii populare comparate Béla Bartók, care a venit pentru prima oară la Tg. Mureș în 1912, de unde a plecat mai departe pentru culegerea de folclor românesc și maghiar. 

 Alte mari personalități artistice naționale sau internaționale venite în fața publicului târgumureșean erau prezentate cu aplomb de presa locală:

„Concertul violonistului Gh.Ionescu - Format la şcoala franceză, violonistul Ionescu, absolvent al Conservatorului „Schola Cantorum“ din Paris, a concertat la Tg.-Mureş sub auspiciile Conservatorului, cu un frumos succes. Un ton dulce, cald şi nuanţat, plin de sentiment şi de expresie, o tehnică clară şi totul impregnat de fineţea aceea caracteristică a spiritului francez, au dominat cu deosebire arta violonistică a acestui artist de rasă. Violonistul Ionescu a cucerit publicul select care a luat parte la concertul său şi ne-a promis că va reveni poate în curând la Tg.-Mureş să ne încânte iarăşi cu fermecătoarea sa vioară.”^[34]

„Concertul lui I. Prunner - După celebrul artist G. Enescu avem iarăşi prilejul de-a participa la un interesant şi valoros concert. Dl I. Prunner, profesor al Academiei de muzică din Bucureşti, contrabasistul de solo al Filarmonicei din Capitală, va da un singur concert în seara de 29 i. c., în sala mare a Palatului cultural. Dl Prunner, în calitate de contrabasist, e aproape neîntrecut în toată Europa şi numele său e amintit cu mult respect în toate cercurile artistice de pe Continent.”^[35]

Dincolo de evenimentele culturale de calibru, Palatul Culturii nu era un loc rezervat doar elitelor culturale, ci și culturii populare, sub toate formele sale. În Sala de Oglinzi a Palatului se desfășurau balurile, seratele dansante și recepțiile orașului, iar clădirea Palatului mai găzduia cinematograful orașului, biblioteca și alte instituții culturale, descrise în 1932 de Gazeta Mureșului:

„Palatul Cultural e atât de încăpător cât să adăpostească o sală mare de spectacole, o sală de conferinţe, o bibliotecă cu trei etaje, o pinacotecă, un muzeu şi, într-o aripă întreagă, conservatorul de muzică. Dimineaţa şi după amiaza coridoarele acestei părţi a clădirii forfotesc de voioşia tineretului şi copiilor grăbiţi să ajungă la vreme la «oră.» Din sălile izolate cu uşi bine capitonate, abia străbat sunetele instrumentelor sau ruladele vocilor în exerciţiu febril, cântând parcă inedit şi antrenant o simfonie a muncii, în acustica dezordonată a vastelor coridoare.”^[36]

În anii ’30, Palatul Culturii avea la parter chiar un restaurant unde lumea amesteca fleicile și cultura, spre disperarea directorului Conservatorului, Maximilian Costin, exprimată în paginile gazetei Glasul Mureșului din martie 1935:

„Dintre provinciile ţării noastre, Târgul-Mureşul este un oraş privilegiat. În căpătanelele noastre, cetăţenii, între bârfirea a doi politicieni locali, găsesc prilej să se ocupe şi de artă. Adică de Conservator, căci se ştie că acest oraş este renumit prin fleicării şi prin Conservator. Corelaţia a existat de la început. Fleică fără muzică nu merge. Şi de aceea, în subsolul Conservatorului este şi un restaurant unde se serveşte fleică.”^[37]

Conservatorul Municipal Tg. Mureș – pepinieră muzicală

La începutul secolului trecut, ConservatorulMunicipal din Tg. Mureș era o școală care oferea o formare de specialitate oricui, indiferent de nivelul de educație în domeniul muzical. Prin continuitatea și nivelul ridicat al activității, Conservatorul a devenit o instituție care furniza profesioniști categoriei muzicienilor din oraș, ceea ce i-a conferit un rol decisiv în păstrarea și dezvoltarea moștenirii muzicale a orașului, după cum scria în 1932 Gazeta Mureșului:

„Cei zece profesori ai lui trudesc alături de învăţăceii devotaţi. Nu e o şcoală de muzică superioară. A fost gândit dintru început şi aşa este şi astăzi, un liceu muzical, un conservator de muzică pentru oricine ar avea oricât de mică, dar evidentă, înclinaţie muzicală. Acest fel de conservatoare sunt create în primul rând pentru iniţiarea sistematică a tuturor în tainele muzicii. De aceea şi obligaţiile materiale sunt minime. Primirea elevilor se face fără consideraţie la cunoştinţele lor muzicale sau la vârstă. Numeroasele clase ale conservatorului încadrează pe elevi după stadiul cunoştinţelor lor muzicale. Conservatorul orăşenesc este, din toate punctele de vedere, accesibil unui număr cât de mare de amatori de muzică. Dacă va dispune de elevi numeroşi, rolul de răspânditor al frumosului muzical va fi în cea mai mare parte îndeplinit. Tinerii talentaţi, de timpuriu şi fără obstacole materiale, dobândesc aici o temeinică pregătire, care va putea fi continuată cu succes în Academiile muzicale.”^[38]

Primarul Bernády György i-a încredințat misiunea creării unei școli locale de muzică, în 1907, muzicianului Albert Metz, violonist dintr-o familie cu solidă tradiție muzicală. Cu un corp profesoral ales, această Școală de muzică a format în deceniile următoare generații întregi de muzicieni profesioniști sau amatori, în condițiile în care instruia anual 500-600 de elevi care studiau vioară, pian, cor, orgă, violoncel, istoria muzicii, armonie, compoziție și susțineau concerte și recitaluri în fața comunității, pe care Școala o reflecta la scară mai mică, întrucât, subliniază compozitorul Csíky Boldizsár: „Porțile școlii au fost deschise tuturor celor care au avut aptitudini și erau animați de dorința de a face muzică, indiferent de condiția lor socială sau de apartenența națională.”^[39]

Albert Metz a înființat și orchestra simfonică a școlii, iar cu ocazia inaugurării Palatului Culturii din Tg. Mureș, în 1913, a dirijat această orchestră, cu 62 de membri.

Școala de muzică a devenit ulterior Conservatorul Municipal din Tg. Mureș, unde opera lui Albert Metz a fost continuată de Maximilian Costin, care, cu sprijinul primarului Emil Dandea, a lărgit sfera disciplinelor prin introducerea studiului violei, contrabasului și instrumentelor de suflat, a lărgit corpul profesoral și a dezvoltat relațiile cu artiști din țară și străinătate, astfel încât pe scena Palatului Culturii din Tg. Mureș s-au aflat în perioada interbelică numeroși artiști de rezonanță internațională.

Iată câteva argumente pentru care Conservatorul municipal a devenit unul dintre motivele de mândrie ale orașului, conform publicației Glasul Mureșului:

„Oraşul nostru trebuie să fie mândru că are o şcoală de muzică în care tineretul primeşte o educaţie artistică aleasă. Producţiile şi concertele organizate de conservator au creat o ambienţă artistică prielnică înţelegerii operelor muzicale. La aproape toate manifestările artistice din acest oraş, conservatorul aduce o contribuţie valoroasă. Maestru George Enescu urmăreşte cu interes activitatea conservatorului şi găseşte cuvinte de laudă atât pentru şcoală cât şi pentru primăria oraşului, care o susţine. Instituirea unui premiu George Enescu pentru absolvenţii meritoşi ai conservatorului, constituie o încurajare pentru cei ce se consacră în întregime spinoasei arte muzicale. Echipa de teatru a conservatorului face o însufleţită propagandă la sate prin reprezentaţiile pe cari le dă gratuit sătenilor.”^[40]

Activitatea simfonică sistematică se stinge la sfârșitul anilor ’30, când nevoile muzicale ale orașului au început să fie satisfăcute de formațiile de muzică camerală, în număr de 9-10 la Tg. Mureș în perioada interbelică, alcătuind o imagine diversă surprinsă de compozitorul Csíky Boldizsár: „Acest lucru nu înseamnă că în oraș au existat cca. 40 de instrumentiști (corfași) capabili să execute partituri exigente. Cei mai buni s-au perindat de la o formație la alta, completând necesarul de «quorum». Pe lângă profesioniștii-profesori au cântat medici, avocați, comercianți, bacheri, ofițeri, funcționari, foști elevi ai Conservatorului sau nu, amatori de muzică în sensul cel mai nobil al cuvântului.”^[41]    

În 1937 Maximilian Costin pleca la București, ca director al Operei Române. După război, instituția a revenit la amploarea consacrată, sub conducerea directorului Zeno Vancea, a cărui importanță pentru destinul instituției, subliniază compozitorul Csíky Boldizsár, se poate compara cu cea a lui Albert Metz.^[42] În 1950, instituția obținea statutul de Filarmonică de Stat. 

Toate aceste mici fragmente de informație jurnalistică recompun, ca într-un puzzle, imagini din trecutul Tg. Mureșului, dovedind încă o dată că presa fiecărei perioade istorice, percepută dintotdeauna ca o literatură scrisă din mers, sau istorie a unei zile (cu toate pierderile şi câştigurile pe care le presupune acest statut), rămâne o sursă importantă pentru investigarea istoriei culturale și sociale dintr-un anumit spațiu.

Lector univ. dr. ANGELA PRECUP, jurnalist TVR

autoarea cărții „Memoria tiparului. Presa mureșeană în secolul XX” (2 vol.)

^[1] Martha Popovici, Convorbiri cu Zeno Vancea, Ed. Muzicală, Buc., 1985, p. 97.

^[2] Anon., Aviz important, în Mureșul, Tg. Mureș, II, nr. 41, 28 oct. 1923, p. 3.

^[3] Anon., Corigența, în Mureșul, Tg. Mureș, II, nr. 38, 7 oct. 1923, p. 2.

^[4] Gheorghe Vlassa, Apel către cunoscătorii și iubitorii de muzică, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, III, nr. 81, 8 nov. 1936, p. 3.

^[5] Anon., Un festival muzical româno-maghiar, în Gazeta Mureșului, Tg. Mureș, II, nr. 21, 29 mai 1932, p. 6.

^[6] Anon., Muzica militară, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, IV, nr. 101, 27 aprilie 1937, p. 5.

^[7] Anon., Muzica militară, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș,VII, nr. 233, 4 aprilie 1940, p. 2.

^[8] Anon., Ziua Eroilor la Tg. Mureș, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, II, nr. 26, 8 iunie 1935, p. 4.

^[9] Ștefan Ceontea, Sărbătorirea zilei de 10 Maiu la Tg. Mureș, în Gazeta Mureșului, Tg. Mureș, III, nr. 19, 14 mai 1933, p. 6.

^[10] Emil Dandea, Dare de seamă asupra realizărilor edilitare în timp de 7 luni, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, I, nr. 1, 29 nov. 1934, p. 4.

^[11] Petru Preda, Șezătorile culturale la sate, în Astra, Tg. Mureș, I, nr, 15, 10 martie 1927, p. 1.

^[12] N. Oprea, Viața de culturalizare a satelor, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, V, nr. 135, 5 mai 1938, p. 2.

^[13] Anon., Petrecerea din Band, în Ogorul, Diciosânmărtin (Târnăveni - jud. Mureș), II, nr. 19, 11 mai 1921, p. 3.

^[14] Tiberiu Alexandru, Béla Bartók despre folclorul românesc, Ed. Muzicală, Buc.,1958, p. 5.

^[15] Tiberiu Alexandru, op. cit., pp. 11, 115.

^[16] Nicolae Albu, Trei folcloriști mureșeni, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, I, nr. 1, 22 nov. 1934, p. 2.

^[17] Constant George-Munteanul, Se sting cântecele și jocurile românești, în Astra Tg. Mureș, II, nr. 21 (73), 26 aprilie 1928, p. 1

^[18] Bartók Béla, Însemnări asupra cântecului popular, Editura de Stat, Literatură și Artă, Buc., 1956, p. 111.

^[19] Martha Popovici, op. cit., p. 101.

^[20]  Viorel Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, Ed. Style, Buc., 1996, p. 18.

^[21] Anon., Cafeneaua și trotuarul, în Ogorul, Diciosânmărtin (Târnăveni - jud. Mureș), II, nr. 19, 11 mai 1921, p. 2.

^[22] Anon., Invitare, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, IV, nr. 114, 23 sept. 1937, p. 3.

^[23] Anon., Revelion familiar, în Mureșul - A Maros, Tg. Mureș, I. nr. 3, 30 decembrie 1933, p. 2.

^[24] Anon., Restaurant-Bufet, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, III, nr. 54, 15 martie 1936, p. 3.

^[25] Teodor T., Mișcarea culturală în județ, în Astra, Tg. Mureș, II. nr. 14 (66), 8 martie 1928, p. 1.

^[26] Bartók Béla, op. cit., p. 115.

^[27] Martha Popovici, op. cit., p. 64.

^[28]Regulamentul financiar al municipiului Tg. Mureș, în Orașul, Tg. Mureș, XV, nr. 5, 1 martie 1937, pp. 7-9.

^[29] Anon., Magazinul Musica, în Mureșul, Tg. Mureș, II, nr. 1, 4 ian 1923, p. 4. 

^[30] Viorel Cosma, op. cit., p. 12.

^[31] Urb., Conservatorul orășenesc, în Gazeta Mureșului, Tg. Mureș, II, nr. 40, 13 nov. 1932, p. 1.

^[32] Csíky Boldizsár, Privire asupra trecutului muzical târgumureşean, în vol. Târgu-Mureș, oraș al artelor, editori Primăria Tîrgu-Mureș și revista Vatra, Tg. Mureș, 2005, p. 283.

^[33] Martha Popovici, op. cit., pp. 99-100.

^[34] C., Note, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, I, nr. 1, 29 nov. 1934, p. 3:

^[35] Anon., Concertul lui I. Prunner, în Mureșul, Tg. Mureș, II, nr. 44, 18 nov. 1923, p. 3.

^[36] Urb., Conservatorul orășenesc, în Gazeta Mureșului, Tg. Mureș, II, nr. 40, 13 nov. 1932, p. 1.

^[37] Maximilian Costin, Chelboșii culturei, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, II, nr. 18, 31 martie 1935, p. 2.

^[38] Urb., Conservatorul orășenesc, în Gazeta Mureșului, Tg. Mureș, II, nr. 40, 13 nov. 1932, p. 1.

^[39] Csíky Boldizsár, op. cit., p. 283.

^[40] George Ionescu - directorul conservatorului de muzică şi artă dramatică, Prin muzică măriți pe Domnul și înveseliți noulan, în Glasul Mureșului, Tg. Mureș, V, nr. 162, 25 dec. 1938, p. 3.

^[41] Csíky Boldizsár, op. cit., p. 288.

^[42] Ibidem, p. 290.