Biserica Romano-Catolică din Iernut a fost construită între anii 1896 și 1898 de către Statusul Catolic de la Alba Iulia. Edificiul amplu și impunător, cu două turnuri masive pe fațada principală,  se încadrează din punct de vedere arhitectural stilului neo-romanic. Are un plan bazilical cu trei nave, un transept clar delimitat  și corul terminat cu o absidă semicirculară. Plastica fațadei este marcată de modul de organizare al ferestrelor. Fiecărui etaj al turnului îi corespunde un alt număr de ferestre, raportul dintre goluri și plinuri schimbându-se pe măsura ascensiunii. Acest gen de soluție plastică este favorabilă structurilor arhitecturale masive și in același timp cu amplă dezvoltare pe orizontală. Deschiderile semicirculare, atât în cazul portalului intrării, cât și în cazul ferestrelor, fie ele poziționate singular, geminate sau grupate câte trei, respectă din punct de vedere formal și cu simplificările de rigoare, structurile specifice arhitecturii romanice. Un alt element decorativ este fereastra oarbă de formă circulară prezentă  pe fațada principală la primul nivel,  reluată la nivelul frontonului triunghiular dar și în partea superioară a turnurilor, imediat sub cornișa acoperișului. Interiorul bisericii este generos, cu deschideri semicirculare susținute de stâlpi,  între nava centrală și navele laterale, cu un balcon plasat deasupra intrării principale. Decorul pereților cu ornamente florale repetitive (în stilul tapetului) este atipic pentru o biserică. Deasupra arcului de triumf care face legătura dintre transept și cor se află un medalion pictat cu tema Sfintei Familii.  Altarul, destul de modest ca dimensiuni și decorațiuni, are un panou central cu Imaculata Concepție, temă des întâlnită în bisericile catolice. Prima renovare a bisericii a avut loc în anul 1966, în timpul preotului paroh Ferenczi Andras. În timpul renovărilor mai recente, din anul 2001, a fost înlocuită atât tencuiala interioară cât și cea exterioară.

Bibliografie:

Gheorghe Andreica, Iernut. Însemnări monografice (1948-2007), Ed. Nico, Tîrgu-Mureș, 2007, p. 131.

Autor: Maria Orosan-Telea