Iscodind mânuitorul de Taine
31.03.10 | Dialoguri online RO
Iscodind mânuitorul de Taine, interviu cu pictorul Ioan șulea
Cora Fodor: Încercând o apropiere de discursul artistic, de constantele sale căutări, aș remarca faptul că indiferent de tehnicile și stilurile abordate în timp, pictorul Ioan șulea s-a raportat mereu la propria credință, pe care a transpus-o în lucrările sale. Prin ceea ce își propune în expunerea sa plastică, prin însuși titlul expoziției – Sf. Mahramă- se relevă faptul că artistul este un mărturisitor al credinței creștine, că stăruie și crede cu ardoare în trăirile sale, în iubire și adevăr. Icoana l-a adus aici. E evident faptul că se regăsește în icoană!
Ioan șulea: M-am apropiat cu ușurință de icoană pentru că aveam o educație estetică, aveam o temeinică instruire artistică academică, înlesnindu-mi înțelegerea formei, culorii, spațiului și de fapt, în primul rând, aveam și am credința. Așa a luat naștere prima icoană în 1990, iar în 1991 primul iconostas. De atunci, „facerea” de icoane pe sticlă sau pe lemn este o permanență în preocupările mele, dar nu oricum, ci în strânsă relație cu convingerile născute din lectura temeinic aprofundată și însușită, a unor cărți de căpătîi: Biblia, Liturghierul, Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna, fără de care nu ai cum să pătrunzi înțelegerea canonului de reprezentare și de la care nu ai voie să divaghezi. Il ști sau nu!...apoi intervine purul meșteșug... Am căutat puncte de vedere diferite care să fie în rezonanță cu căutările mele. Pe rând, Evdochimov, Lossky, Quenot, Eliade, Armand Puig, cei care îmi vin pe moment în minte, ale căror idei le-am cernut prin propriul filtru, la care am meditat și care cred că și-au pus amprenta oarecum asupra lucrărilor mele. Mai puternică a fost însă dorința de trecere de la creația inconștientă la conștiința creatoare.
Cora Fodor: Lucrările nu sunt explicite, ele nu narează cum o făcea icoana și totuși emană o taină. A fost conștientă această trecere sau a venit de la sine?
Ioan șulea: Treptat a apărut tendința pornită dintr-o puternică trăire interioară, de a transpune pe pânză lumina sacră pe care o emană icoana. Am vrut să aduc din această zonă a reprezentării ușor încorsetate, teme care, dincolo de reprezentarea exterioară evidentă, să aibă o încărcătură spirituală puternică. și totuși nu este ușor! Au fost ani întregi de tatonări, de căutări care au prins contur în multiple forme de a privi spre sacru; timpul a fost cel care m-a ajutat să simt că încep să am fluență; lucrările se înlănțuiau una din alta, așa au apărut compozițiile pe care le-am cuprins în expozițiile „Geneză” în 2000, „Lumini bizantine” în 2002, apoi, un an mai târziu „Tronurile arhierești”, continuând în 2004 cu “Draperiile bizantine” și nu de mult, în 2007- „Marea Taină”. Am căutat să nu părăsesc nici o clipă zona sacrului. Trecerea la expunerea de față am făcut-o prin pânza la care țin foarte mult, tocmai pentru că face legătura și care deschide catalogul expoziției „Sf. Mahramă”, deci o etapă nouă.
Cora Fodor: Să înțeleg că aceste expoziții sunt reperele unui drum spiritual al Ființei, dincolo de faptul că sunt argumentele unei exprimări plastice cu o pronunțată substanță sugestivă. Cerebral sau sufletesc, sau e taina îmbinării?
Ioan șulea: Dacă până la „Draperiile bizantine”, compunerea lucrărilor era una de stare sufletească și de structură gestuală abstractă, o dată cu apariția în expoziția „Marea Taină” a imaginii plastice a Sf. Potir transfigurat, structura se schimbă în una figurativă, accentul punându-se pe a patra dimensiune. și nu e vorba de vre-o dimensiune mistică, ci de Timp. De Timpul sacru văzut ca timp liturgic, repetabil la nesfârșit. Consider că este o dedicație pe care o fac „duratei”.
Cora Fodor: Cum decurge munca de atelier la un astfel de proiect? E suficientă spontaneitatea, e necesar sacrificiul? Care e recompensa?
Ioan șulea: Privind în urmă, conștientizez că un proiect are nevoie de ani, iar un demers, de zeci de ani – cel puțin așa mi s-a întâmplat mie și poate nu e nimic întâmplător...mai apare un aspect, nu toate lucrările se finalizează în expoziții, ține de propria decizie, de momentul în care simți că este finalizată lucrarea, că s-a „copt”. Mi s-a întâmplat deseori, să duc o lucrare aproape până la sfârșit dar, neredând căutarea mea, gândul meu, starea, gestul și trăirea de o anumită intensitate, să o șterg, să o dau cu alb, cu grund și să o iau de la început; să caut din nou, să experimentez continuu, pentru că în fața fiecărei pânze albe, simți mereu un nou început. Important este ca tema și mesajul să-ți fie clar conturate, iar rezolvarea plastică vine, se arată căutătorului stăruitor. În atelier, activitatea este extrem de intensă ca trăire și ca muncă în sine. Experimentezi, te exteriorizezi. E un amestec: cu bucurii, cu opinteli și cu multe momente de trăire singuratică. Comparabilă uneori cu munca monahală, această activitate nu e conștientizată de cel ce contemplă lucrările realizate…dar bucuria admirării lor este răsplata căutărilor, a temerilor, a neliniștilor artistului….
Cora Fodor: Lucrările tale sunt în fapt o declarație de credință. Care a fost momentul de „trecere”, de renunțare la gestul spontan, necenzurat și de revenire la figurativul pe care îl practici într-o manieră proprie ție?
Ioan șulea: Simțeam că trebuie să schimb oarecum direcția. Adică mergeam într-un abstract pur, dar lipsit de substanță, artificial într-un fel. Mi-am spus, nu se poate! și am regândit totul! Am schimbat direcția dar am păstrat Calea! Deci nu o simt ca pe-o ruptură ci mai degrabă ca pe-o trecere la o treaptă următoare, ascendentă. A fost o răscruce, un moment de încercare în același timp. Simt acum, că am procedat bine. Fără falsă modestie dar nici cu trufie, cred că sunt pe drumul potrivit mie, iar acum sunt bucuros și trebuie să recunosc că am o satisfacție sufletească, un simțământ puternic, în care mă regăsesc pe mine ca artist. Practic am îmbinat mesajul, rezolvarea plastică și trăirea, cu credința mea.
Cora Fodor: Unele lucrări te tulbură, dar de cele mai multe ori ele radiază, emană o stare de bine. Te fac să privești curat. Poate fi vorba de lumina lumii? De unde provine dualitatea, văzut și nevăzut?
Ioan șulea: Icoana Maicii Domnului transmite o lumină, o lumină divină. Acea lumină am căutat să o transpun pe suprafața picturală a lucrărilor mele aparent austere ca mijloace de exprimare. Dacă e să jonglez un pic cu cuvintele, „m-am luminat” dintr-o joacă, într-o zi de ianuarie 2005 - început de an- și pentru mine început de drum nou; mărturie stă caietul de schițe, în care apare Sf. Potir ca idee de transfigurare a chipului lui Iisus, într-o lucrare cu Sfânta Mahramă - Sfânta Față. Era marea schimbare pe care o așteptam. Am propus ideea Sf. Potir ca spațiu esențial în care se săvârșește Euharistia, ca esență. Am încercat o resacralizare a obiectului ritualic. Drept urmare, am conceput o suită de lucrări pe tema Sf. Potir în cele trei momente cruciale din cele trei zile: Ultima Cină, Patimile și Învierea. Consecința? „Marea Taină”.
Cora Fodor: Interpretările legate de Sf. Mahramă sunt multe dar tu pornești de la premisa Sf. Mahrame ca Primă icoană nefăcută de mâna omului.
Ioan șulea: Da, dacă în expoziția „Marea Taină” erau tratate cele trei zile cu toată densitatea și încărcătura trăirilor, acum n-am făcut altceva decât să mă apropiu și mai mult și să surprind, din acel drum al Golgotei Mântuitorului, a opta oprire. Deși poate a durat câteva clipe, e esențială! Veronica nu face altceva decât Îi șterge Chipul, dar în acel chip e tot dramatismul lumii! și asta am încercat să redau! Însă n-am vrut să mă opresc la descrierea explicită a chipului lui Iisus așa cum o făceam în icoană.
Cora Fodor: Să atingem un pic și partea de meserie, de ceea ce se află dincolo de mesaj, de construcție a imaginii. Cum îți trasezi trama compoziției care conferă echilibru, încheagă întregul și dă în final expresia? Practic totul gravitează în jurul celor două mari linii de forță: orizontala și verticala....
Ioan șulea: Structura plastică, structura compozițională este una asumată și vine tot din partea icoanei. Potirul fiind obiectul din centrul Tradiției, al Sf. Tradiții, el nu poate ocupa decât centrul spiritual și implicit centrul fizic. El pune problema: centru, simetrie, axialitate iar eu, nu fac altceva decât, încerc să-i găsesc rezolvarea plastică. Ce reprezintă pentru mine vertical și orizontal? Aparent simplu: vertical - spirit, orizontal – materie. Apoi încep și construiesc chiar dacă spiritul se ridică deasupra materiei și o stăpânește.
Cora Fodor: Uneori, în pictura ta, culoarea scânteiază, alteori se scufundă în tenebre sau face să vibreze, să răscolească pânza, însă aurul primează, fără ostentația prețiosului. Care sunt trimiterile?
Ioan șulea: Cromatica pe care o prefer este cea care se regăsește și în icoanele bizantine, dar nu în totalitate. Spre exemplu albastrul sau verdele sunt aproape absente în pânzele mele. Mai degrabă culorile sunt ascetice: mult alb, negru, mă joc cu galbenul și ocrul, sunt sute de suprapuneri! Roșul e răspicat. Aurul are ceva aparte, el transcende. Spun asta pentru că el, la lumina zilei, în formă brută, pare golit de conținut, doar atunci când stă sub flacăra neliniștită a lumânării aurul prinde viață, scânteiază, dându-ți sentimentul lumii de sus, al dumnezeirii. De aceea l-am patinat, l-am înnobilat, pentru a-l transforma într-un simbol viu, prin care încerc să sugerez sacrul. Albul, galbenul sunt semnele binelui, roșul poartă în el dramatismul jertfei, iar negrul trimite spre teluric, poate fi decăderea...se pot povesti multe...și dacă ai văzut, pata de culoare nu e aplatizată ca la icoană, am modulat-o, i-am dat volum și-am scrijelit-o. Poate părea întâmplător... M-au marcat imaginile frescelor paleocreștine vandalizate. Sunt imagini, sentimente care se acumulează și la un moment răzbat sub o anumită formă.
Cora Fodor: Cum te raportezi la creația artistică? Ce însemnă pentru tine o lucrare finită?
Ioan șulea: Fiecare lucrare nu este altceva decât o fereastră către lume, un mod de a o privi. Arta s-a situat mereu între memorie și uitare, adică între aducerea aminte a lui Dumnezeu și uitarea lui Dumnezeu. De aceea, creația artistică poate fi o stare de grație în care Dumnezeu este în centrul artei, o stare interioară proprie pe care țin să o mărturisesc. Să nu mă înțelegi greșit, nu fac din această mărturisire un act de paradă.
Cora Fodor: Fiecare dintre expoziții înseamnă un capitol încheiat, dar una o anunță pe cealaltă. Ce pregătești în continuare?
Ioan șulea: Da, o expoziție personală e finalul unui act individual, pe care mi l-am asumat în întregime cu o profundă participare spirituală. Poate mă repet, dar și pe viitor, chiar dacă mă abat de la drumul de acum, țin să păstrez Calea. Despre Ioan șulea
Ioan șulea s-a născut la 8 parilie 1960, la Reghin, județul Mureș.Este absolvent al Institutului de Arte Plastice ,,Ion Andreescu, Cluj-Napoca, secția pictură, clasa prof.Victor Ciato. Din 1993 este membru titular al UAP din România. A avut mai multe expoziții de grup în țară și în strainătate, și altele personale dintre care amintim: 1992- Tîrgu Mureș, Galeria Fondului Plastic; 1993- lttre- Bruxelles, Belgia: 1994 – Tîrgu Mureș, galeriile UAP, din PalatulCulturii; 1994- Lecce, Italia; 2002- Tîrgu Mureș, galeriile UAP, din Palatul Culturii; 2002 – Montihna le Bretonneux , Franța; 2003- Tîrgu Mureș- Banca Comercială Română; 2003- Mosbach, Galeria Strumann, Germania; 2003- Heilbronn, Galeria Strumann Germania; 2007 – Târgu Mureș, Galeriile UAP din Palatul Culturii.
Un interviu realizat de Cora Fodor, critic de artă
Cora Fodor: Încercând o apropiere de discursul artistic, de constantele sale căutări, aș remarca faptul că indiferent de tehnicile și stilurile abordate în timp, pictorul Ioan șulea s-a raportat mereu la propria credință, pe care a transpus-o în lucrările sale. Prin ceea ce își propune în expunerea sa plastică, prin însuși titlul expoziției – Sf. Mahramă- se relevă faptul că artistul este un mărturisitor al credinței creștine, că stăruie și crede cu ardoare în trăirile sale, în iubire și adevăr. Icoana l-a adus aici. E evident faptul că se regăsește în icoană!
Ioan șulea: M-am apropiat cu ușurință de icoană pentru că aveam o educație estetică, aveam o temeinică instruire artistică academică, înlesnindu-mi înțelegerea formei, culorii, spațiului și de fapt, în primul rând, aveam și am credința. Așa a luat naștere prima icoană în 1990, iar în 1991 primul iconostas. De atunci, „facerea” de icoane pe sticlă sau pe lemn este o permanență în preocupările mele, dar nu oricum, ci în strânsă relație cu convingerile născute din lectura temeinic aprofundată și însușită, a unor cărți de căpătîi: Biblia, Liturghierul, Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna, fără de care nu ai cum să pătrunzi înțelegerea canonului de reprezentare și de la care nu ai voie să divaghezi. Il ști sau nu!...apoi intervine purul meșteșug... Am căutat puncte de vedere diferite care să fie în rezonanță cu căutările mele. Pe rând, Evdochimov, Lossky, Quenot, Eliade, Armand Puig, cei care îmi vin pe moment în minte, ale căror idei le-am cernut prin propriul filtru, la care am meditat și care cred că și-au pus amprenta oarecum asupra lucrărilor mele. Mai puternică a fost însă dorința de trecere de la creația inconștientă la conștiința creatoare.
Cora Fodor: Lucrările nu sunt explicite, ele nu narează cum o făcea icoana și totuși emană o taină. A fost conștientă această trecere sau a venit de la sine?
Ioan șulea: Treptat a apărut tendința pornită dintr-o puternică trăire interioară, de a transpune pe pânză lumina sacră pe care o emană icoana. Am vrut să aduc din această zonă a reprezentării ușor încorsetate, teme care, dincolo de reprezentarea exterioară evidentă, să aibă o încărcătură spirituală puternică. și totuși nu este ușor! Au fost ani întregi de tatonări, de căutări care au prins contur în multiple forme de a privi spre sacru; timpul a fost cel care m-a ajutat să simt că încep să am fluență; lucrările se înlănțuiau una din alta, așa au apărut compozițiile pe care le-am cuprins în expozițiile „Geneză” în 2000, „Lumini bizantine” în 2002, apoi, un an mai târziu „Tronurile arhierești”, continuând în 2004 cu “Draperiile bizantine” și nu de mult, în 2007- „Marea Taină”. Am căutat să nu părăsesc nici o clipă zona sacrului. Trecerea la expunerea de față am făcut-o prin pânza la care țin foarte mult, tocmai pentru că face legătura și care deschide catalogul expoziției „Sf. Mahramă”, deci o etapă nouă.
Cora Fodor: Să înțeleg că aceste expoziții sunt reperele unui drum spiritual al Ființei, dincolo de faptul că sunt argumentele unei exprimări plastice cu o pronunțată substanță sugestivă. Cerebral sau sufletesc, sau e taina îmbinării?
Ioan șulea: Dacă până la „Draperiile bizantine”, compunerea lucrărilor era una de stare sufletească și de structură gestuală abstractă, o dată cu apariția în expoziția „Marea Taină” a imaginii plastice a Sf. Potir transfigurat, structura se schimbă în una figurativă, accentul punându-se pe a patra dimensiune. și nu e vorba de vre-o dimensiune mistică, ci de Timp. De Timpul sacru văzut ca timp liturgic, repetabil la nesfârșit. Consider că este o dedicație pe care o fac „duratei”.
Cora Fodor: Cum decurge munca de atelier la un astfel de proiect? E suficientă spontaneitatea, e necesar sacrificiul? Care e recompensa?
Ioan șulea: Privind în urmă, conștientizez că un proiect are nevoie de ani, iar un demers, de zeci de ani – cel puțin așa mi s-a întâmplat mie și poate nu e nimic întâmplător...mai apare un aspect, nu toate lucrările se finalizează în expoziții, ține de propria decizie, de momentul în care simți că este finalizată lucrarea, că s-a „copt”. Mi s-a întâmplat deseori, să duc o lucrare aproape până la sfârșit dar, neredând căutarea mea, gândul meu, starea, gestul și trăirea de o anumită intensitate, să o șterg, să o dau cu alb, cu grund și să o iau de la început; să caut din nou, să experimentez continuu, pentru că în fața fiecărei pânze albe, simți mereu un nou început. Important este ca tema și mesajul să-ți fie clar conturate, iar rezolvarea plastică vine, se arată căutătorului stăruitor. În atelier, activitatea este extrem de intensă ca trăire și ca muncă în sine. Experimentezi, te exteriorizezi. E un amestec: cu bucurii, cu opinteli și cu multe momente de trăire singuratică. Comparabilă uneori cu munca monahală, această activitate nu e conștientizată de cel ce contemplă lucrările realizate…dar bucuria admirării lor este răsplata căutărilor, a temerilor, a neliniștilor artistului….
Cora Fodor: Lucrările tale sunt în fapt o declarație de credință. Care a fost momentul de „trecere”, de renunțare la gestul spontan, necenzurat și de revenire la figurativul pe care îl practici într-o manieră proprie ție?
Ioan șulea: Simțeam că trebuie să schimb oarecum direcția. Adică mergeam într-un abstract pur, dar lipsit de substanță, artificial într-un fel. Mi-am spus, nu se poate! și am regândit totul! Am schimbat direcția dar am păstrat Calea! Deci nu o simt ca pe-o ruptură ci mai degrabă ca pe-o trecere la o treaptă următoare, ascendentă. A fost o răscruce, un moment de încercare în același timp. Simt acum, că am procedat bine. Fără falsă modestie dar nici cu trufie, cred că sunt pe drumul potrivit mie, iar acum sunt bucuros și trebuie să recunosc că am o satisfacție sufletească, un simțământ puternic, în care mă regăsesc pe mine ca artist. Practic am îmbinat mesajul, rezolvarea plastică și trăirea, cu credința mea.
Cora Fodor: Unele lucrări te tulbură, dar de cele mai multe ori ele radiază, emană o stare de bine. Te fac să privești curat. Poate fi vorba de lumina lumii? De unde provine dualitatea, văzut și nevăzut?
Ioan șulea: Icoana Maicii Domnului transmite o lumină, o lumină divină. Acea lumină am căutat să o transpun pe suprafața picturală a lucrărilor mele aparent austere ca mijloace de exprimare. Dacă e să jonglez un pic cu cuvintele, „m-am luminat” dintr-o joacă, într-o zi de ianuarie 2005 - început de an- și pentru mine început de drum nou; mărturie stă caietul de schițe, în care apare Sf. Potir ca idee de transfigurare a chipului lui Iisus, într-o lucrare cu Sfânta Mahramă - Sfânta Față. Era marea schimbare pe care o așteptam. Am propus ideea Sf. Potir ca spațiu esențial în care se săvârșește Euharistia, ca esență. Am încercat o resacralizare a obiectului ritualic. Drept urmare, am conceput o suită de lucrări pe tema Sf. Potir în cele trei momente cruciale din cele trei zile: Ultima Cină, Patimile și Învierea. Consecința? „Marea Taină”.
Cora Fodor: Interpretările legate de Sf. Mahramă sunt multe dar tu pornești de la premisa Sf. Mahrame ca Primă icoană nefăcută de mâna omului.
Ioan șulea: Da, dacă în expoziția „Marea Taină” erau tratate cele trei zile cu toată densitatea și încărcătura trăirilor, acum n-am făcut altceva decât să mă apropiu și mai mult și să surprind, din acel drum al Golgotei Mântuitorului, a opta oprire. Deși poate a durat câteva clipe, e esențială! Veronica nu face altceva decât Îi șterge Chipul, dar în acel chip e tot dramatismul lumii! și asta am încercat să redau! Însă n-am vrut să mă opresc la descrierea explicită a chipului lui Iisus așa cum o făceam în icoană.
Cora Fodor: Să atingem un pic și partea de meserie, de ceea ce se află dincolo de mesaj, de construcție a imaginii. Cum îți trasezi trama compoziției care conferă echilibru, încheagă întregul și dă în final expresia? Practic totul gravitează în jurul celor două mari linii de forță: orizontala și verticala....
Ioan șulea: Structura plastică, structura compozițională este una asumată și vine tot din partea icoanei. Potirul fiind obiectul din centrul Tradiției, al Sf. Tradiții, el nu poate ocupa decât centrul spiritual și implicit centrul fizic. El pune problema: centru, simetrie, axialitate iar eu, nu fac altceva decât, încerc să-i găsesc rezolvarea plastică. Ce reprezintă pentru mine vertical și orizontal? Aparent simplu: vertical - spirit, orizontal – materie. Apoi încep și construiesc chiar dacă spiritul se ridică deasupra materiei și o stăpânește.
Cora Fodor: Uneori, în pictura ta, culoarea scânteiază, alteori se scufundă în tenebre sau face să vibreze, să răscolească pânza, însă aurul primează, fără ostentația prețiosului. Care sunt trimiterile?
Ioan șulea: Cromatica pe care o prefer este cea care se regăsește și în icoanele bizantine, dar nu în totalitate. Spre exemplu albastrul sau verdele sunt aproape absente în pânzele mele. Mai degrabă culorile sunt ascetice: mult alb, negru, mă joc cu galbenul și ocrul, sunt sute de suprapuneri! Roșul e răspicat. Aurul are ceva aparte, el transcende. Spun asta pentru că el, la lumina zilei, în formă brută, pare golit de conținut, doar atunci când stă sub flacăra neliniștită a lumânării aurul prinde viață, scânteiază, dându-ți sentimentul lumii de sus, al dumnezeirii. De aceea l-am patinat, l-am înnobilat, pentru a-l transforma într-un simbol viu, prin care încerc să sugerez sacrul. Albul, galbenul sunt semnele binelui, roșul poartă în el dramatismul jertfei, iar negrul trimite spre teluric, poate fi decăderea...se pot povesti multe...și dacă ai văzut, pata de culoare nu e aplatizată ca la icoană, am modulat-o, i-am dat volum și-am scrijelit-o. Poate părea întâmplător... M-au marcat imaginile frescelor paleocreștine vandalizate. Sunt imagini, sentimente care se acumulează și la un moment răzbat sub o anumită formă.
Cora Fodor: Cum te raportezi la creația artistică? Ce însemnă pentru tine o lucrare finită?
Ioan șulea: Fiecare lucrare nu este altceva decât o fereastră către lume, un mod de a o privi. Arta s-a situat mereu între memorie și uitare, adică între aducerea aminte a lui Dumnezeu și uitarea lui Dumnezeu. De aceea, creația artistică poate fi o stare de grație în care Dumnezeu este în centrul artei, o stare interioară proprie pe care țin să o mărturisesc. Să nu mă înțelegi greșit, nu fac din această mărturisire un act de paradă.
Cora Fodor: Fiecare dintre expoziții înseamnă un capitol încheiat, dar una o anunță pe cealaltă. Ce pregătești în continuare?
Ioan șulea: Da, o expoziție personală e finalul unui act individual, pe care mi l-am asumat în întregime cu o profundă participare spirituală. Poate mă repet, dar și pe viitor, chiar dacă mă abat de la drumul de acum, țin să păstrez Calea. Despre Ioan șulea
Ioan șulea s-a născut la 8 parilie 1960, la Reghin, județul Mureș.Este absolvent al Institutului de Arte Plastice ,,Ion Andreescu, Cluj-Napoca, secția pictură, clasa prof.Victor Ciato. Din 1993 este membru titular al UAP din România. A avut mai multe expoziții de grup în țară și în strainătate, și altele personale dintre care amintim: 1992- Tîrgu Mureș, Galeria Fondului Plastic; 1993- lttre- Bruxelles, Belgia: 1994 – Tîrgu Mureș, galeriile UAP, din PalatulCulturii; 1994- Lecce, Italia; 2002- Tîrgu Mureș, galeriile UAP, din Palatul Culturii; 2002 – Montihna le Bretonneux , Franța; 2003- Tîrgu Mureș- Banca Comercială Română; 2003- Mosbach, Galeria Strumann, Germania; 2003- Heilbronn, Galeria Strumann Germania; 2007 – Târgu Mureș, Galeriile UAP din Palatul Culturii.
Un interviu realizat de Cora Fodor, critic de artă
