Interviu cu Marius Damian
15.04.10 | Dialoguri online RO
“Teatrul este o manifestare socială, din nefericire căruia i se pun lauri și cu prea multe deformații artistice; nu o instituție, o titulatură, un oraș”, Marius Damian
Marius Damian, te întorci la Tîrgu-Mureș mereu. Niciodată cu mâna goală. Ultima oară cu „Până când...” în calitate de dramaturg. De această dată cu „Însemnările unui nebun”. Ce te leagă de acest oraș?
Iar înainte de toate cu spectacolul Netotu. Å¢in atât la precizare, cât și la acest spectacol. Bun. De Tîrgu-Mureș mă leagă cei patru ani de facultate, dar în ultimul timp, adică de când am terminat facultatea, echipa și energia de la Teatru 74. Iar cum în acest spectacol performez singur, și cu atât mai mult îl declar unul de suflet, îl aduc cu mare drag sub reflectoarele acestui teatru tânăr, independent și cu firesc în a-l vedea cu renume pe viitor.
Cum s-a născut acest proiect și de ce la TEATRU 74?
Of. Când începi un proiect se întâmplă o sumedenie de lucruri care pot conduce sau nu către finalitatea sa. Am început cu oftatul, deorece, când l-am întâlnit pe Bogdan Drăgoi, regizoul tânăr, actual absolvent al UNATC București, voiam să facem ceva împreună. Nimic mai comun. De mult pândeam textul de față. Am pus pe masă dorința. Într-o săptămână ne punem ceasurile la comun și ne întâlneam în apartamentul, unde atunci eram chiriaș la repetiții. M-au auzit vecinii, au făcut sesizări, dar l-am terminat. Acolo la etajul patru, Dristor. Am căutat spații în București. Of. Trebuie mult mai mult decât o vioară, un stativ, o partitură de Paganini pentru un concert de o seară? Se pare că da. Prea multe programări, o reticență suspendată în legislația teatrului de stat care nu îmbrățișează lesne producții independente, cu actori liber-profesioniști, prea puține teatre independente. Cu adevărat independente. Mai e până atunci. Apoi, au venit niște proiecte noi, de amploare, cu drag le-am îmbrățișat, care mi-au solicitat timp. Poprișcin a fost pus în stand-by. Apoi.. „Alo, Theo (n.r. Theo Marton)? Vreau să joc Însemnările lui Gogol la 74? Cu drag! Când?” Am zâmbit ușurat și după câteva nopți de nesomn am reușit să dorm începând să urzesc premiera. Iată, am venit.
De ce Gogol?
Abia așteptam ocazia să joc în imaginariumul lui Gogol. Este un autor dorit de mine de când am dat cu nasul de umorul său. De geniul ironic, de sarcastica sa judecată. De banalul fantastic care a stat la baza formării unei literaturi. Însemnările e o piatră de încercare. Îmi plac provocările.
Joci mult în București unde, de fapt, trăiești. Cum se vede de acolo provincia, din punct de vedere teatral?
Nu am agreat niciodată termenul de provincie. Am stat în mediul teatral din țară. Risc să spun că îl cunosc binișor. Diferențele fundamentale dintre el și cel de capitală provin din rațiuni pe care le înțelegem cu toții chiar dacă nu din prima. Suntem o țară mică, cu o capitală mare. Pentru prezent Google-ul București este un adevăr de viață, dar nu neapărat una din tablele lui Moise. Cel puțin în teatru. și acolo, ca și pretutindeni, o bună producție ține de foarte mulți factori pe care uneori nu îi poți stăpâni, mai ales ca independent. Dacă ar fi să fac apel la un descendent din Gogol, vorbesc de Bulgakov și capodopera sa Maestrul și Margareta, mi-ar plăcea să văd din când în când un spectacol susținut de trupa profesorului Woland care să mai aducă lumea la proporțiile uneori uitate, de cele mai multe ori exagerate, ale însemnătății ei. Merg în Festivaluri, atât ca participant, cât și ca spectator, iar când e vorba de un spectacol bun, nu mai aparține unei zone geografice, ci este un bun comun al prezentului. Teatrul este o manifestare socială, din nefericire căruia i se pun lauri și cu prea multe deformații artistice; nu o instituție, o titulatură, un oraș. Reputatul Iosif Sava spunea într-o emisiune de domniei sale, că muzica se împarte în două categorii: muzică proastă și muzică bună. În țara noastră se face teatru bun și teatru prost. De categorisiri se ocupă alții în lucrări de master, licență sau în virtutea vânătorii unui premiu teatral de stat.
Dincolo de actorie, ești unul dintre cei care mai scriu teatru în ziua de azi. Despre ce mai scrie Marius Damian?
În ultimul timp nu mai scrie. Asta e. Citesc mai mult, dar nu teatru. Am totuși, în cap, hahaha, câteva personaje și posibile ploturi, dar nu mă grăbesc să le dau viață. Dacă sunt slabe le las mai bine să dispară, tot așa cum au și apărut. Nu trăiesc din asta, respectul meu celor ce o fac, și nu mă consider dramaturg. Cu atât mai mult am văzut ce înseamnă să fii. Am asistat la o lectură a piesei anului, premiu acordat de UNITER anul trecut, și am văzut ce înseamnă condiția de dramaturg român, cât de updatați suntem ca practicanți la literatura dramatică a momentului și tematicilor ei, ce înseamnă latență, urgie, Eumenidele, vaselina, reala atenția acordată. A spune că scrii teatru, Doamne ferește să iei un premiu, înseamnă să fii pregătit să iei în brațe monodramele celorlalți, eternilor mari iubitori care s-au oprit cu înțelegerea la cât poate încape mintea și spiritul lor. Cu aceea ocazie s-a vorbit chiar de Racine și Corneille. Deci...În luna mai se va juca un text, sper să se ducă la bun sfârșit, ultimul scris de mine, la GreenHours. Titlul: Totul despre Zeze și adevărul despre moartea sa. Despre cimpanzei și alte specii asemănătoare. Sper să râdă lumea, pentru că, dacă veodată o să glumească cineva numindu-mă dramaturg, să spună că am măcar ceva umor. Atât.
Facebook sau Twitter?
Feisbuc. Rar. Mi-ar plăcea să dau naștere unui blog, comunități net, mă rog, gen: www. P...a.org unde să bag toți oamenii care merită. Acolo să vezi friendship requests.
Nu toată lumea știe că ești și un caricaturist desăvârșit. E un hobby sau un mijloc mai „altfel” de a vedea lumea?
Nu sunt un caricaturist desăvârșit, sunt caricaturist. După ce mor voi accepta catalogarea. Mersi oricum. Ca și colorist, sunt pe moment, naiv. Mă meșteresc după albume, încercând să reproduc. Desenul e prima mea pasiune. Ori de câte ori am ocazia, desenez. Acum am început să mă joc cu penița și tușul. Sper să fac în curând o expoziție drăguță și cu mult umor.
Cum ar suna un promo al spectacolului „Însemnările unui nebun”?
Oameni buni, veniți să vedeți cum regelui a început, în secret, să nu-i mai pese. În acest caz, postul e vacant. Însemnările unui nebun. Un spectacol la care dacă intri om de rând, poți ieși, fie rege sau pur și simplu om. Râdeți.
Despre Marius Damian
Marius Damian s-a născut la Focșani în anul 1979. Este absolvent al Universității de Artă Teatrală din Târgu Mureș, unde a absolvit clasa de actorie, profesor Ion Săsăran, în anul 2003. Primul impuls către meșteșugul artei de pe scândură, i-a fost dat de profoserii liceului militar ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc, care îl comparau des cu soldatul Sveik. După terminarea facultății a fost colaborator al Teatrul Național Târgu Mureș, angajat al Teatrului de Stat Oradea, perioadă în care a avut ocazia să cunoască mediul teatral de stat, cu toate atributele și neajunsurile sale, experiență pe care o consideră necesară în formarea structurii profesionale și mentale, deosebit de importantă în înțelegerea coordonatelor primare ale vieții de actor, un stadiu pe care, dacă mai este posibil, e bine să nu îl sari, dar nici în care să nu rămâi pe viață. Din 2006 locuiește în capitală și colaborează cu teatre independente unele de renume, precum Teatrul Act București, și unele mai tinere precum Teatrul 74 Tg. Mureș și Teatrul Joint București. În 2004 a primit Marele Premiu al Galei Tânărului Actor, pentru spectacolul "Netotu", regia Cristian Juncu, iar în 2007 același spectacol, este premiat în cadrul Festivalului Pledez pentru Tineri de la Piatra Neamț. Îl mai puteți vedea la Teatrul Act în spectacolul "Capra sau cine e Sylvia?" de Edward Albee în regia domnului Alexandru Dabija și în "11. Mănâncă-ți aproapele", producție Teatrul Joint, în regia lui Vitalie Bichir, unde semnează deasemenea și textul spectacolului. Crede într-un teatru liber, dar cu un fond adevărat, lucru greu de găsit, de păstrat, de întreținut (nu doar financiar!) și de predat mai departe în slujba unui meșteșug care poate pieri doar dacă nu suntem conștienți de puterea sa reală și magicul său atât de special. (www.port.ro)
Marius Damian, te întorci la Tîrgu-Mureș mereu. Niciodată cu mâna goală. Ultima oară cu „Până când...” în calitate de dramaturg. De această dată cu „Însemnările unui nebun”. Ce te leagă de acest oraș?
Iar înainte de toate cu spectacolul Netotu. Å¢in atât la precizare, cât și la acest spectacol. Bun. De Tîrgu-Mureș mă leagă cei patru ani de facultate, dar în ultimul timp, adică de când am terminat facultatea, echipa și energia de la Teatru 74. Iar cum în acest spectacol performez singur, și cu atât mai mult îl declar unul de suflet, îl aduc cu mare drag sub reflectoarele acestui teatru tânăr, independent și cu firesc în a-l vedea cu renume pe viitor.
Cum s-a născut acest proiect și de ce la TEATRU 74?
Of. Când începi un proiect se întâmplă o sumedenie de lucruri care pot conduce sau nu către finalitatea sa. Am început cu oftatul, deorece, când l-am întâlnit pe Bogdan Drăgoi, regizoul tânăr, actual absolvent al UNATC București, voiam să facem ceva împreună. Nimic mai comun. De mult pândeam textul de față. Am pus pe masă dorința. Într-o săptămână ne punem ceasurile la comun și ne întâlneam în apartamentul, unde atunci eram chiriaș la repetiții. M-au auzit vecinii, au făcut sesizări, dar l-am terminat. Acolo la etajul patru, Dristor. Am căutat spații în București. Of. Trebuie mult mai mult decât o vioară, un stativ, o partitură de Paganini pentru un concert de o seară? Se pare că da. Prea multe programări, o reticență suspendată în legislația teatrului de stat care nu îmbrățișează lesne producții independente, cu actori liber-profesioniști, prea puține teatre independente. Cu adevărat independente. Mai e până atunci. Apoi, au venit niște proiecte noi, de amploare, cu drag le-am îmbrățișat, care mi-au solicitat timp. Poprișcin a fost pus în stand-by. Apoi.. „Alo, Theo (n.r. Theo Marton)? Vreau să joc Însemnările lui Gogol la 74? Cu drag! Când?” Am zâmbit ușurat și după câteva nopți de nesomn am reușit să dorm începând să urzesc premiera. Iată, am venit.
De ce Gogol?
Abia așteptam ocazia să joc în imaginariumul lui Gogol. Este un autor dorit de mine de când am dat cu nasul de umorul său. De geniul ironic, de sarcastica sa judecată. De banalul fantastic care a stat la baza formării unei literaturi. Însemnările e o piatră de încercare. Îmi plac provocările.
Joci mult în București unde, de fapt, trăiești. Cum se vede de acolo provincia, din punct de vedere teatral?
Nu am agreat niciodată termenul de provincie. Am stat în mediul teatral din țară. Risc să spun că îl cunosc binișor. Diferențele fundamentale dintre el și cel de capitală provin din rațiuni pe care le înțelegem cu toții chiar dacă nu din prima. Suntem o țară mică, cu o capitală mare. Pentru prezent Google-ul București este un adevăr de viață, dar nu neapărat una din tablele lui Moise. Cel puțin în teatru. și acolo, ca și pretutindeni, o bună producție ține de foarte mulți factori pe care uneori nu îi poți stăpâni, mai ales ca independent. Dacă ar fi să fac apel la un descendent din Gogol, vorbesc de Bulgakov și capodopera sa Maestrul și Margareta, mi-ar plăcea să văd din când în când un spectacol susținut de trupa profesorului Woland care să mai aducă lumea la proporțiile uneori uitate, de cele mai multe ori exagerate, ale însemnătății ei. Merg în Festivaluri, atât ca participant, cât și ca spectator, iar când e vorba de un spectacol bun, nu mai aparține unei zone geografice, ci este un bun comun al prezentului. Teatrul este o manifestare socială, din nefericire căruia i se pun lauri și cu prea multe deformații artistice; nu o instituție, o titulatură, un oraș. Reputatul Iosif Sava spunea într-o emisiune de domniei sale, că muzica se împarte în două categorii: muzică proastă și muzică bună. În țara noastră se face teatru bun și teatru prost. De categorisiri se ocupă alții în lucrări de master, licență sau în virtutea vânătorii unui premiu teatral de stat.
Dincolo de actorie, ești unul dintre cei care mai scriu teatru în ziua de azi. Despre ce mai scrie Marius Damian?
În ultimul timp nu mai scrie. Asta e. Citesc mai mult, dar nu teatru. Am totuși, în cap, hahaha, câteva personaje și posibile ploturi, dar nu mă grăbesc să le dau viață. Dacă sunt slabe le las mai bine să dispară, tot așa cum au și apărut. Nu trăiesc din asta, respectul meu celor ce o fac, și nu mă consider dramaturg. Cu atât mai mult am văzut ce înseamnă să fii. Am asistat la o lectură a piesei anului, premiu acordat de UNITER anul trecut, și am văzut ce înseamnă condiția de dramaturg român, cât de updatați suntem ca practicanți la literatura dramatică a momentului și tematicilor ei, ce înseamnă latență, urgie, Eumenidele, vaselina, reala atenția acordată. A spune că scrii teatru, Doamne ferește să iei un premiu, înseamnă să fii pregătit să iei în brațe monodramele celorlalți, eternilor mari iubitori care s-au oprit cu înțelegerea la cât poate încape mintea și spiritul lor. Cu aceea ocazie s-a vorbit chiar de Racine și Corneille. Deci...În luna mai se va juca un text, sper să se ducă la bun sfârșit, ultimul scris de mine, la GreenHours. Titlul: Totul despre Zeze și adevărul despre moartea sa. Despre cimpanzei și alte specii asemănătoare. Sper să râdă lumea, pentru că, dacă veodată o să glumească cineva numindu-mă dramaturg, să spună că am măcar ceva umor. Atât.
Facebook sau Twitter?
Feisbuc. Rar. Mi-ar plăcea să dau naștere unui blog, comunități net, mă rog, gen: www. P...a.org unde să bag toți oamenii care merită. Acolo să vezi friendship requests.
Nu toată lumea știe că ești și un caricaturist desăvârșit. E un hobby sau un mijloc mai „altfel” de a vedea lumea?
Nu sunt un caricaturist desăvârșit, sunt caricaturist. După ce mor voi accepta catalogarea. Mersi oricum. Ca și colorist, sunt pe moment, naiv. Mă meșteresc după albume, încercând să reproduc. Desenul e prima mea pasiune. Ori de câte ori am ocazia, desenez. Acum am început să mă joc cu penița și tușul. Sper să fac în curând o expoziție drăguță și cu mult umor.
Cum ar suna un promo al spectacolului „Însemnările unui nebun”?
Oameni buni, veniți să vedeți cum regelui a început, în secret, să nu-i mai pese. În acest caz, postul e vacant. Însemnările unui nebun. Un spectacol la care dacă intri om de rând, poți ieși, fie rege sau pur și simplu om. Râdeți.
Despre Marius Damian
Marius Damian s-a născut la Focșani în anul 1979. Este absolvent al Universității de Artă Teatrală din Târgu Mureș, unde a absolvit clasa de actorie, profesor Ion Săsăran, în anul 2003. Primul impuls către meșteșugul artei de pe scândură, i-a fost dat de profoserii liceului militar ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc, care îl comparau des cu soldatul Sveik. După terminarea facultății a fost colaborator al Teatrul Național Târgu Mureș, angajat al Teatrului de Stat Oradea, perioadă în care a avut ocazia să cunoască mediul teatral de stat, cu toate atributele și neajunsurile sale, experiență pe care o consideră necesară în formarea structurii profesionale și mentale, deosebit de importantă în înțelegerea coordonatelor primare ale vieții de actor, un stadiu pe care, dacă mai este posibil, e bine să nu îl sari, dar nici în care să nu rămâi pe viață. Din 2006 locuiește în capitală și colaborează cu teatre independente unele de renume, precum Teatrul Act București, și unele mai tinere precum Teatrul 74 Tg. Mureș și Teatrul Joint București. În 2004 a primit Marele Premiu al Galei Tânărului Actor, pentru spectacolul "Netotu", regia Cristian Juncu, iar în 2007 același spectacol, este premiat în cadrul Festivalului Pledez pentru Tineri de la Piatra Neamț. Îl mai puteți vedea la Teatrul Act în spectacolul "Capra sau cine e Sylvia?" de Edward Albee în regia domnului Alexandru Dabija și în "11. Mănâncă-ți aproapele", producție Teatrul Joint, în regia lui Vitalie Bichir, unde semnează deasemenea și textul spectacolului. Crede într-un teatru liber, dar cu un fond adevărat, lucru greu de găsit, de păstrat, de întreținut (nu doar financiar!) și de predat mai departe în slujba unui meșteșug care poate pieri doar dacă nu suntem conștienți de puterea sa reală și magicul său atât de special. (www.port.ro)
