Interviu cu George Banu
27.05.10 | Dialoguri online RO
„Teatrul nu are decât aceste două alternative, de a se închide într-o mănăstire sau de a se duce într-un bordel.” George Banu
Ce înseamnă pentru George Banu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Târgu-Mureș?
Un astfel de titlu poate părea un gest desuet, arhaic, frivol, într-o lume în criză sau poate fi perceput ca un gest de rezistență, de apărare a unor valori a căror forță ne susține într-o lume dificilă. Dacă aș fi considerat că este un gest desuet, nu aș fi acceptat. Dimpotivă, astăzi am fost foarte emoționat pentru că, de dimineață auzeam la tv emisiuni în care nu se vorbea decât despre bani. Iar aici, s-a constituit o mică insulă în care uitam această nebunie a economicului care distruge nu neapărat religiosul, spiritualul ci relația umană, spirituală și intimă cu arta sau alte valori decât strict cele economice, evident indispensabile, dar care nu ne pot satisface sută la sută.
În ce măsură va fi afectat teatrul de această criză economică?
Fără îndoială că teatrul este și va fi afectat, pe deoparte din greșeala conducătorilor care consideră că este un gest ce ține de inutil, uitând că omul are nevoie și de inutil. Marea problemă a comunismului a fost că nu a apărat decât utilul care nici el nu era rezolvat, sacrificând inutilul. Omul are nevoie de inutil, spunea un mare scriitor rus, Iuri Dombrovski. Pe de altă parte există și problema teatrului însuși, cum de va defini. Părerea mea este că există două posibilități: sau se închide în el însuși, pentru a produce opere de artă de cea mai înaltă calitate, opere care uită contextul și prin aceasta ele devenind rezistență. Sau se poate perverti dedicându-se complet divertismentului ca o formă de uitare puțin narcotică a lumii. Aș spune că teatrul nu este chemat astăzi să se deschidă pentru că teatrul nu poate vorbi despre lume. Despre lume pot vorbi televiziunile, politicienii, oamenii de afaceri. Teatrul nu are decât aceste două alternative, de a se închide într-o mănăstire sau de a se duce într-un bordel.
Cum se vede de la Paris teatrul românesc de astăzi?
Cam neutru, cam afon, cam opac pentru că, evident, cinematograful românesc ocupă avanscena vieții spectaculare dar, în același timp, spectacolele românești sunt recunoscute astăzi, în lume. Nu știu din ce cauză Franța este puțin refractară, reticientă față de teatrul românesc. În schimb, evident, spectacolele lui Purcărete au un succes important, spre exemplu la Edinburgh, ale lui Mănuțiu în Spania. Aș spune că, într-un fel, Franța ratează în mod parțial experiența scenei românești dar Franța nu e un singur reper.
Ce nu este teatrul pentru George Banu?
Nu este teatrul ceea ce se eliberează total de codurile reprezentării sociale, de codurile protocolurilor civice, dar până la urmă, cred că există teatru peste tot. Fără o fărâmă de teatru omul trăiește foarte greu. Am citit de curând o carte care vorbea despre demonismul umilinței. Această carte vorbea într-un mod foarte subtil despre faptul că și umilința devine un rol la un moment. În viață, recunoașterea teatrului este un semn de pervertire a adevărului individului dar omul care nu vrea să fie complet străin de teatru, cred că până la urmă joacă rolul mizantropului din Moliere.
Despre George Banu
George Banu este un reputat teatrolog și profesor universitar român stabilit la Paris. Studiază la Academia de Teatru și Film, București, având drept coleg pe regizorul Andrei șerban. Devine profesor de teatrologie la Sorbona - Paris, Franța, unde se stabilește din 1973. De asemenea este profesor la Universitatea Louvain la Neuve din Belgia. Între 1991-2000 a fost director al Academiei Experimentale de Teatru. Este membru UNITER. Este președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (după ce a fost ales de trei ori președinte). Printre cărțile sale se numără „Livada de vișini. Teatrul nostru” (Editura All), „Peter Brook. Spre teatrul formelor simple” (Editura Polirom), „Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet” (Ed. Polirom), „Arta Teatrului” (Editura Nemira).
Laurențiu Blaga
Ce înseamnă pentru George Banu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Târgu-Mureș?
Un astfel de titlu poate părea un gest desuet, arhaic, frivol, într-o lume în criză sau poate fi perceput ca un gest de rezistență, de apărare a unor valori a căror forță ne susține într-o lume dificilă. Dacă aș fi considerat că este un gest desuet, nu aș fi acceptat. Dimpotivă, astăzi am fost foarte emoționat pentru că, de dimineață auzeam la tv emisiuni în care nu se vorbea decât despre bani. Iar aici, s-a constituit o mică insulă în care uitam această nebunie a economicului care distruge nu neapărat religiosul, spiritualul ci relația umană, spirituală și intimă cu arta sau alte valori decât strict cele economice, evident indispensabile, dar care nu ne pot satisface sută la sută.
În ce măsură va fi afectat teatrul de această criză economică?
Fără îndoială că teatrul este și va fi afectat, pe deoparte din greșeala conducătorilor care consideră că este un gest ce ține de inutil, uitând că omul are nevoie și de inutil. Marea problemă a comunismului a fost că nu a apărat decât utilul care nici el nu era rezolvat, sacrificând inutilul. Omul are nevoie de inutil, spunea un mare scriitor rus, Iuri Dombrovski. Pe de altă parte există și problema teatrului însuși, cum de va defini. Părerea mea este că există două posibilități: sau se închide în el însuși, pentru a produce opere de artă de cea mai înaltă calitate, opere care uită contextul și prin aceasta ele devenind rezistență. Sau se poate perverti dedicându-se complet divertismentului ca o formă de uitare puțin narcotică a lumii. Aș spune că teatrul nu este chemat astăzi să se deschidă pentru că teatrul nu poate vorbi despre lume. Despre lume pot vorbi televiziunile, politicienii, oamenii de afaceri. Teatrul nu are decât aceste două alternative, de a se închide într-o mănăstire sau de a se duce într-un bordel.
Cum se vede de la Paris teatrul românesc de astăzi?
Cam neutru, cam afon, cam opac pentru că, evident, cinematograful românesc ocupă avanscena vieții spectaculare dar, în același timp, spectacolele românești sunt recunoscute astăzi, în lume. Nu știu din ce cauză Franța este puțin refractară, reticientă față de teatrul românesc. În schimb, evident, spectacolele lui Purcărete au un succes important, spre exemplu la Edinburgh, ale lui Mănuțiu în Spania. Aș spune că, într-un fel, Franța ratează în mod parțial experiența scenei românești dar Franța nu e un singur reper.
Ce nu este teatrul pentru George Banu?
Nu este teatrul ceea ce se eliberează total de codurile reprezentării sociale, de codurile protocolurilor civice, dar până la urmă, cred că există teatru peste tot. Fără o fărâmă de teatru omul trăiește foarte greu. Am citit de curând o carte care vorbea despre demonismul umilinței. Această carte vorbea într-un mod foarte subtil despre faptul că și umilința devine un rol la un moment. În viață, recunoașterea teatrului este un semn de pervertire a adevărului individului dar omul care nu vrea să fie complet străin de teatru, cred că până la urmă joacă rolul mizantropului din Moliere.
Despre George Banu
George Banu este un reputat teatrolog și profesor universitar român stabilit la Paris. Studiază la Academia de Teatru și Film, București, având drept coleg pe regizorul Andrei șerban. Devine profesor de teatrologie la Sorbona - Paris, Franța, unde se stabilește din 1973. De asemenea este profesor la Universitatea Louvain la Neuve din Belgia. Între 1991-2000 a fost director al Academiei Experimentale de Teatru. Este membru UNITER. Este președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (după ce a fost ales de trei ori președinte). Printre cărțile sale se numără „Livada de vișini. Teatrul nostru” (Editura All), „Peter Brook. Spre teatrul formelor simple” (Editura Polirom), „Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet” (Ed. Polirom), „Arta Teatrului” (Editura Nemira).
Laurențiu Blaga
