• Astăzi, 2.05.2024
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production

"Copilul din spatele ochilor"

19.03.10 | Dialoguri online RO

"Noi nu am înfințat această asociație pentru a aduce mașini din străinătate sau pentru a dribla taxele statului român ci pentru ceea ce înseamnă pentru noi o asociație, să venim în sprijinul oamenilor cu ceea ce știm să facem noi cel mai bine, artă și cultură.", Pop Irimie Pompei

Despre ce vorbește spectacolul „Copilul din spatele ochilor”?

În “Copilul din spatele ochilor”, Nava Semel a încercat să surprindă drama prin care trece o mamă din momentul când află că a născut un copil cu sindrom Down, până în momentul în care copilul trebuie să meargă la școală. Ea ne prezintă stările, sentimentele și impactul pe care îl are asupra mamei nașterea unui copil cu Down. Frumusețea textului constă exact în transformările care au loc în psihicul mamei, transformări la nivel afectiv, ea trecând de la respingerea totală a copilului până la acceptarea totală și necondiționată a acestui copilaș, chiar punerea lui pe un nivel superior nouă, oamenilor “average”.


Cum s-a născut acest proiect?

Proiectul s-a născut din dorința mea de a face ceva pentru acești copii. Este o dedicație din partea mea tuturor copiilor cu Sindrom Down și sper să îmi fie permis să fac o dedicație specială pentru Sergiu, nepoțelul meu, care suferă și el de Sindromul Down și este una din cele mai calde și iubitoare persoane din viața mea.

Ce își propune să promoveze Asociația Actus Dramatikus?

Asociația deșfășoară activități: în teatru, film, muzică, dans, literatură, fotografie, pictură, sculptură, organizarea de evenimente și spectacole, publicitate pe domeniile de interes ale asociației, cursuri de formare profesională pe domeniile de interes ale asociației, impresariat artistic, sprijinirea artei populare și meșteșugărești.

Cine sunt cei care formează echipa Asociației?

Asociația are 4 membrii fondatori: președinte Pop Irimie Pompei, psiholog, regizor și critic de teatru, primvicepreședinte Adrian Sergiu Marocico, actor și formator de formator în domeniul teatrului, vicepreședinte Cristian Dan, muzician, vicepreședinte Ionel Ovidiu Roman, actor și regizor, formator de formator în Teatru Forum și Teatru Social Acestora li se adaugă o listă lungă de membri susținători care cu timpul sper să devină din ce în ce mai mare.

Ce proiecte are în derulare Asociația?

1.Spectacol caritabil împreună cu Asociația Down Mures cu piesa “Copilul din Spatele Ochilor” de Nava Semel, regia Pop Irimie Pompei, data proiectului 21 martie 2010, Palatul Culturii din Tg Mures, sala Mică.
2.Spectacol cu “Fuchsiada” de Urmuz, împreună cu elevii Colegiului Național Papiu Ilarian în vederea participării la diferite concursuri și festivaluri teatrale de profil. Proiect desfăsurat în perioada anului scolar 2009-2010
3.Coparticipant la Campania de Prevenție a TBC-ului la copii, proiect realizat în colaborare cu Fundația Salvații Copii și Clinica de Pneumoftiziologie. Perioada de desfăsurare aprilie 2010 – aprilie 2011
4.Realizarea videoclipului piesei Julieta”™s Fake Death, piesă muzicală extrasă din coloana sonoră a filmului Still Romeo and Julieta, poate fi vizualizat aici http://www.youtube.com/watch?v=bJsD9YuCptU&feature=related
5.Film de lung metraj “Still Romeo and Julieta” dupa Romeo si Julieta de W. Shakespeare, scenariul si regia Pop Irimie Pompei, suntem în faza de înregistrare a coloanei sonore în studio, data de finalizare aproximativă septembrie 2010
6.Spectacolul “Still Romeo and Julieta”, având premiera programată pentru iunie 2010 (există sanse mari de reprogramare a premierei pentru septembrie 2010 sau chiar iulie 2011)
7.Înființarea Ordinului Cavalerilor Cerb în cetatea Sighisoarei, cu tabără permanetă în cetatea medievală cu activități aferente


De unde vine această predilecție a Asociației pentru proiectele cu caracter social?

În primul rând din faptul că noi nu am înfințat această asociație pentru a aduce mașini din străinătate sau pentru a dribla taxele statului român ci pentru ceea ce înseamnă pentru noi o asociație, să venim în sprijinul oamenilor cu ceea ce știm să facem noi cel mai bine, artă și cultură.

Care sunt sursele de finanțare pentru derularea proiectelor Asociației?

Principalele surse de venit ale asociației sunt din surse proprii ale membrilor fondadatori la care se adaugă finanțările venite din partea unor societăți comerciale care sprijină cultura.  La acestea sperăm să adăugăm cât de repede și sponsorizările și surse din proiecte depuse la administrația locală, națională sau europeană. Despre "Copilul din spatele ochilor"
Asociația Down Mureș,  Asociația Culturală Actus Dramatikus și Consiliul Județean Mureș vă invită duminică, 21 martie 2010, ora 18.00, în Sala Mică a Palatului Culturii din Tîrgu-Mureș la spectacolul de teatru “Copilul din spatele ochilor”, de Nava Semel, traducerea Liana Ceterchi, regia și scenografia Pop Irimie Pompei. În distribuție: Ivona Szabo, Cristian Dan, Anna Gal, Maria Roiban.
Facebook Twitter
Cultură În Mureș
Descriere - Cultura.inmures.ro este o platformă culturală a județului Mureș, care promovează evenimente, proiecte și inițiative artistice din domeniile cinematografiei, teatrului, muzicii, literaturii și artei vizuale. Site-ul oferă informații utile despre instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în viața culturală a județului, precum și despre oportunitățile de finanțare, participare și colaborare în domeniul cultural.
Piața Republicii, Nr. 41
+40 745.992.463
Târgu-Mureș
540110
România
[email protected]