Bianca Holobuț, Teatrul Laborator – O metodă și un mod de viață, Editura UArtPress, 2023

Bianca Holobuț devine primul Doctor în Arte Teatrale al Văii Jiului, pentru cei ce cunosc zona, știu că asta înseamnă foarte mult. Teatrul Laborator – O metodă și un mod de viață, lucrarea sa de doctorat, pune o amprentă serioasă pe panoul lucrărilor pe segment. Este un fel de ghid care poate furniza experiențe în teatru, experiențe de viață, un cod de etică de respectat la scenă și multe învățături pe care eu, personal, le-am asimilat din mers, în timp ce lecturam. Nu e nevoie să fii nepărat în domeniu ca să-ți placă această carte, ea e seducătoare prin însăși felul prietenos în care este scrisă. Fără emfaze de amatoare, autoarea reușește să țină lectorul aproape, purtându-l prin lumile și biografiile unor regizori consacrați pe care ajunge să-i radiografieze, vorbim despre: Grotowski, Aureliu Manea, Muriel Manea și Carlo Bosso.

             Definește ce înseamnă pentru fiecare teatrul laborator, recurge la o sumă de referințe din literatură și din teatru, face dovada unei lucrări docte, așa cum se și cuvine într-o lucrare științifică de înaltă ținută academică. Păstrează un limbaj simplificat pentru publicul larg, dar pe alocuri apar termeni aparținând spațiului teatral, cu explicațiile aferente și în contextul specific. Analizează cu precădere secolul XX, și tot ce înseamna „teatru sărac”, unde actorul „se dăruiește pe sine”, atunci când nu există decoruri, ținute, încălțăminte, iar focusul este total pe actul teatral profunzimea actului teatral crește în intensitate și atunci actorul nu poate manifesta dacă nu lucrează cu sinele, dacă nu-și dezvoltă sinele.

              Această lucrare oglindește tot ceea ce s-a dezvoltat în mintea mea ani la rând gândindu-mă la actori, la teatru și la mediul de lucru, la ideea că un actor care nu e și un constant cercetător, mai devreme, sau mai târziu, se va dizolva. Din această lucrare aflu care sunt întrebările care vin odată cu senzația de pierdere a sinelui: „conform lui Donnellan, există opt formule pe care actorii le folosesc atunci când se blochează”.

            Grotowski definește actorul-curtezană, tipul de actor la care m-am gândit și eu uneori, din scaunul meu de spectatoare, acel actor care „asemeni unei curtezane” (p.32)  își vinde corpul în seara spectacolului „pentru faimă, bani sau din oricare alte motive.” (p.32). Îmi place, înainte de toate, că această carte îmi oferă o multitudine de direcții spre care eu, spectatorul, consumatorul de teatru, să mă pot duce. Înțeleg din afară rigoarea și determinarea care ar trebui puse în slujba unui act teatral autentic. Îmi place că se atinge și subiectul deprofesionalizării teatrului. Deprofesionalizarea, se înțelege, se atinge din foarte multe motive, dar mai ales din motivele nerespectării eticii tearale, iar etica teatrală, din câte se vede, cere etică la nivel de persoană, merge până în nucleul central al ființei umane, pătrunde dincolo de aparență, dincolo de personaj. Cum ar ști un om amoral să facă diferență dintre moral și imoral, această valoare ar trebui mai întâi cultivată în om, pentru ca mai apoi, actorul să aibă ce sculpta.

            Fluidă, absolut atractivă, interesantă, seducătoare este scriitura pe care o propune Bianca Holobuț. Interviurile care completează teoria aduc un plus de vitalitate și originalitate acestui demers științific. Personalitățile intervievate sporesc atmosfera unui teatru actual, dinamic, proaspăt, recuperator, constructivist, curativ, magnetic, ageless. Toată lumea ar trebui să citească Teatrul Laborator – O metodă și un mod de viață! Cu toții aveam nevoie de această carte, dar nu știam. Ca să nu mai spun că este o lectură obligatorie pentru regizori, scenariști, dramaturgi, coregrafi și actori, pentru toți lucrătorii din teatre, până la ultimul.

           Gabriela Feceoru