Intro

PEN România la Centenar. Fotografie de război, antologie realizată de Radu Vancu, cu susținerea PEN România și a editurii Casa de pariuri literare în anul 2022, a fost lansată la București în 28 septembrie. Cartea se distribuie cu titlul gratuit, în cadrul proiectului PEN România la Centenar co-finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Tiraj 500 de exemplare. Am avut norocul să primesc cartea asta într-un pachet de la CDPL, altfel, eu aflându-mă în afara Bucureștiului nu știu cum ajungeam la ea.

Context

A fost creat la Londra în anul 1921 și se intitula PEN International. În prezent are 152 de filiale în peste 100 de țări. Una dintre filiale este în România. PEN România împlinește 100 de ani de existență, a fost creat într-o primă formă în anul 1992 la București și din această organizație au făcut parte scriitorii importanți ai acelor vremuri. Ce face PEN România? Mai multe informații puteți găsi pe site-ul: http://www.penromania.ro/.

Miza politică și solidaritatea

Am citit antologia PEN România la Centenar. Fotografie de război (coordonată de Radu Vancu, CDPL, 2022) cu atât mai mult cu cât așteptam încă de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina o reacție oficială din partea lor. Reacția a venit. Nimic nu mă emoționează și nu mă bucură mai tare decât atunci când văd solidarizare cu cei oropsiți. Este necesar și trebuie să acționăm în astfel de situații. Pacea trebuie să rămână dezideratul oricărei națiuni. Salut decizia lui Radu Vancu de a crea o astfel de antologie unde scriitori români și ucraineni își dau mâna pentru a fi de partea păcii. Din 57 de scriitori și scriitoare care contribuie la antologie, 3 sunt poete ucrainene, și unul este Andrey Kurkov, președintele PEN Ucraina „declarat din 2005 persona non grata în Rusia, din cauza susținerii Revoluției Portocalii din Ucraina și a opoziției la politica oficială a Rusiei.”(Note biografice, p.184).

Scriu în antologie: Andrei Kurkov, Halyna Kruk, Iya Kiva, Yuliya Musakovska, Constantin Abăluță, Liviu Antonesei, Angela Baciu, Vasile Baghiu, Ana Blandiana, Iulian Boldea, Romulus Bucur, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Nicolae Coande, Marian Coman, Dan Dănilă, Simona-Grazia Dima, Denisa Duran, Lia Faur, Angela Furtună, Mihail Gălățanu, Cătălin Ghiță, Bogdan Ghiu, Mariana Gorczyca, Dina Hrenciuc, Ioana Ieronim, Vasile Igna, Ligia Keșișan, Daniela Luca, Riri Sylvia Manor, Viorel Marineasa, Ioan Matiuț, Nivolae Grigore Mărășanu, Victori Milescu, Ioana Miron, Ioana Mopurgo, Ioana Nicolaie, Iulia Pană, Cezar Pârlog, Daniel Pișcu, Elena Liliana Popescu, Alexandru Potcoavă, Ofelia Prodan, Daniela Rațiu, Adrian G. Romila, Radu Sergiu Ruba, Doina Ruști, Bogdan Suceavă, Radu Ulmeanu, Doina Uricariu, Radu Vancu, Lidia Vianu, Ștefan Vida Marinescu, Ioan Vieru, Miruna Vlada, Claudia Voiculescu, Andrei Zbîrnea. 215 pagini, de scrisori, mesaje, poeme și o mare cantitate de empatie. Mesajul de pe semnul de carte al antologiei „Pacea este doar la o pagină distanță de război.” este un mesaj primit de la Aurel Daniel Luca, elev la Liceul Tehnologic "Electromureș" din Târgu Mureș. 

Abia acum, la finalul lecturii, stau și reflectez și realizez ce voiau să spună online ucrainenii revoltați în urma ororilor de la Bucha. Mi-a rămas în minte un pasaj citit undeva nu mai știu unde și nici cine l-a scris, spunea cam așa: „Degeaba scrieți despre război dacă nu sunteți aici cu noi în război.” Avea dreptate. Niciodată nu poți empatiza total cu o experiență pe care nu ai accesat-o direct. Tot acum îmi amintesc și de ceea ce a spus Freeman „Frumusețea va salva lumea” și apoi îmi zboară gândul conferința Anei Blandiana: „Ar putea poezia salva lumea?”.

Nu știu dacă va fi sfârșitul lumii de-a dreptul, dar ce știu este că asistăm cu toții la sfârșitul unei lumi așa cum o știam noi, de acum totul va lua o altă întorsătură. Am fi prea naivi să credem că brusc se va reinstaura pacea în lume, prea naivi să credem că neajunsurile și nemulțumirile se vor rezolva pe cale diplomatică. Serbăm 100 de ani de PEN în România (vârstă împlinită la 12 iulie, 2022), prin ce am trecut în acești 100 de ani, numai noi știm, probabil am crezut mereu în ceea ce spune și Radu Vancu: „literatura e garanția că barbaria nu va avea niciodată ultimul cuvânt” (Argument, p.4). Uneori îmi imaginez că Hotel George e intact în Lviv, că e soare și cărțile stau neclintite în librării, că poți citi pe bancă în parc și poți să bei o cafea de la un coffee to go, că poți fotografia versurile de pe clădiri, că înveți chirilicele, că poți să fii invitat de onoare la Authors' Reading Month, să citești propriile poeme la Divadlo Lesji Ukrajinky. Dar eu mai am doar macheta acestui teatru în care am citit poeme. Ridic macheta în aer și tot ce pot salva e doar mănunchiul ăsta de amintiri prin care trec acum rachete.

Cronică de Gabriela Feceoru