Mihai Barbu publică Creative writing. À la Roumaine (Scrierea creativă. O variantă 100% românească), Editura Neuma, 2023 – un fals ghid de scriere creativă, sau un joc de-a parodia. Adună un mănunchi de povești despre scriitori, fragmente de cancan literar. Ironia e la ea acasă, caricaturizarea e pasărea măiastră a acestui volum. Numeroși caricaturiști de pe mapamond au contribuit la a suprinde figurile masculine iconice ale literaturii române (căci e o carte cu și despre scriitori bărbați, numai despre bărbați, desigur – în asentimentul vremurilor aferente): Ioan Slavici, George Coșbuc, Grumme, Nicolae Iorga, Bazil Munteanu, Mihai Eminescu, Dimitri Bolintineanu, Al. Macedonski, Vasile Alecsandri, Camil Petrescu, Jean Bart, Aurel Vlaicu, Dimitrie Petrino etc.       

        Ușor nu poate fi să desprinzi din marea istorie a literaturii române, cadre și momente unice, doze de penibil și stângăcie ale celor mai studiați și consacrați scriitori, prinși în fotografii, statui, pe pereții sălilor de clasă, în manualele școlare, câteodată și în albumele foto de familie, și chiar dacă nu îi conțin albumele foto de familie, tot ai senzația că sunt acolo. Poți spune că marii clasici sunt mai contemporani decât contemporanii, putem citi și prin reviste tot felul de demersuri de recuperare a memoriei acestora, ale lucrărilor acestora, reinterpretări la interpretări și s-a dezvoltat un soi de fetiș pornind de la marea dragoste națională pentru Marii și (aparent) singurii Scriitori care pot fi găsiți pretutindeni, editări, reeditări, remixuri, isterie generală generată de un fel de mesianism undercover îmbrăcat în nostalgie.

         Fiecare scriitor construiește un discurs pentru sine și pentru ceilalți referitor la actul de a scrie. Cum scriem? La ce ne raportăm atunci când scriem? Care să fie preocuparea principală atunci când scriem? De ce ar trebui să ținem cont atunci când scriem? Ce te face un scriitor bun? Evident că menirea cărții de față nu e să ne lămurească aceste dileme, ci, mai degrabă merge pe linia blagiană:

„și tot ce-i neînțeles/ se schimbă-n neînțelesuri și mai mari.”,

asta pentru că doar ilustrează un fapt simplu și ușor de intuit, câți scriitori, tot atâtea Școli de Scriere Creativă. Nu există, așadar, o rețetă standard de scriere. Înțelegi reprede, cumva, că nu te salvează nimeni și nimic de la epigonism, mediocritate, lipsă de autenticitate și talent. Asta pentru că nu putem vorbi despre literatură ca despre bucătărie, deși literatură de bucătărie să tot fie.

         Trei sunt scrierile cu care am rezonat cu adevărat în cartea de față: Pasăre cu pasăre, cuvânt cu cuvânt, Ce este Arta? Nu știu exact. Dar v-o prezint pe „Arta Popescu” și Judecata necruțătoare a d-nei Le Pretre, tradusă-n limbaj popular: și cu ideea că subliniază și în cadrul acestei cărți că Titu Maiorescu a fost „un misogin” explicând:

„Un om care la Ateneul Român, în anul 1882, se întreabă: „Cum am putea, într-adevăr, să încredințăm soarta popoarelor pe mâna unor ființe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică?” (p. 57).

Referindu-se în mod evident la femei. Crede puternic într-un studiu fantomatic: „Din 1000 de căpățâni măsurate a rezultat 1410 grame greutate mijlocie la bărbat și numai 1250 de grame la femei.” (p.57).

         Horia Gârbea scrie pe coperta IV

„Mihai Barbu este o dovadă vie că simpla „silință” nu duce la literatură și el n-ar fi fost ceea ce este fără scânteia stranie și divină pe care unii o numesc geniu.”,

subscriu și adaug că fără a fi un cercetător pur-sânge, un intelectual rasat, nu poți fi nici scriitor. Spiritul critic decurge din educație, e cazul lui Mihai Barbu. Creative writing. À la Roumaine (Scrierea creativă. O variantă 100% românească ) este o carte care ar trebui să obțină toate premiile pe segmentul ei. Le merită pe toate!

Gabriela Feceoru