Univers al tuturor celor văzute și nevăzute, al fenomenelor stranii, al personajelor marcate de cutume și gândire magică, vuiete și voci din altă lume – aceasta este lucrarea lui Victor Munteanu, Strigătul Memoriei publicată în 2022 la editura Tracus Arte. Tehnic vorbind este o colecție care cuprinde 4 proze: Cireșul sălbatic, Întoarcerea, Tăcerea din ploaie, Împușcătura, 191 de pagini. Formatul minimalist al cărții permite accesul acesteia în genți mici și în buzunare. Dacă ești o persoană căreia îi place să se plimbe cu cartea favorită în autorbuz, în tren și pe trotuare hai-hui, atunci genul acesta de carte permite satisfacerea acestui moft. Are două clapete pe care în mod tradițional ar trebui să fie așezate detalii biografice și bibliografice, asta se întâmplă și în acest caz. Împrumut formularea lui Adrian Dinu Rachieru și spun că cei trei semnatari ai Cuvântului de însoțire sunt: sus numitul, Mircea Muthu și Cornel Ungureanu, iar pe coperta 4 apar aceleași nume cu extrase din textele mai mari.

La fel ca Heinrich Böll, sau ca Aris Fioretos, Victor Munteanu se apleacă asupra personajului feminin. Țese o pânză de evenimente și reacții din care se desprind cele mai profunde stări și emoții umane. Sunt personaje pierdute pe plan personal, dar merituoase pe plan profesional. Textele pe care le scrie au efect moralizator. Personajele sale sunt lucide, iau cele mai bune decizii pentru ele, dar bazate numai pe instinct fără să-și pună prea multe întrebări care să-i implice și pe ceilalți. Etica și nonetica sunt doi câini negri în lanț, care atunci când se întâlnesc latră până dincolo de munții pe care îi văd. Anamneza o fac întotdeauna ceilalți. De obicei cei din interior nu au ocazia, sunt împliniți în actul de a trăi. Avem și o „Anna Karenina”, avem și un Tolstoi – mic Dumnezeu al lumii sale mari.

Victor Munteanu oferă povești despre destine decolorate și dure. Se ițește frumosul acolo unde te aștepți mai puțin. Scrisul său colocvial conferă dinamică și dialogurile sunt convingătoare, ca desprinse din cotidian. Dialogurile sunt savuroase și încărcate de sarcasm. Proza are la bază metoda contrastului, nu-i lipsește intriga și rezolvarea intrigii, care de obicei se întâmplă după metoda Deus Ex Machina. Dacă ar fi să aleg una dintre povestiri și să spun care dintre ele ar avea cea mai mare priză la public, aș zice că e Cireșul sălbatic. Avem o trădare, drama plecării în străinătate, pedeapsa divină, revenirea, iertarea, prietenii, elementele erotice, judecata și prejudecata și în cele din urmă rezolvarea tuturor problemelor cu ieșirea din scenă a personajului-problemă. Și de unde să vină trădarea dacă nu din partea unui prieten?:

„încă din copilărie inima mi-a fost fulgerată de o fată atât de frumoasă, încât n-a putut fi niciodată a mea cu-adevărat. (...) Am hotărât să ne căsătorim pe furiș, la cireșul sălbatic, și să fugim în lume, (...). Ne-am „logodit” sub cerul senin, la rădăcina cireșului bătrân și sălbatic, (...) numai că m-au înhățat în armată (...). Apoi a venit la mine tata cu un pachet și, de cum a intrat în camera de oaspeți din cazarmă, am știut că Irina s-a măritat (...) Abia când să plece mi-a spus că Roni se însurase cu Irina (...).” (pp. 76-77).

Fotografie de grup cu doamnă, sau Strigătul memoriei? De data aceasta cred că poeticitatea lui Victor Munteanu învinge. Nicio armă nu e destul de puternică pentru a descuraja poezia. Ce ne strigă memoria? Am zis că sunt 4 proze în carte, dar am vorbit numai despre una. Cei mai avizi cititori vor completa cronica mea și vor da voce vieții personajelor. Totul este gri, atunci când nu este albastru. Iar noi ne plimbăm prin cartea lui Victor Munteanu ca și cum totul ar fi albastru, cartea va primi laurii pe care îi merită și va zbura înspre cei care nu mai au inima întreagă, să le povestească și lor despre trădarea lui Roni, despre Liceu și despre personajele feminine complexe, fascinant de frumoase. Nimeni nu poate da înapoi de la lectura acestei cărți-multivers, nimeni nu va rata ocazia de a avea o experiență imersivă.

Strigătul memoriei, aici!

Gabriela Feceoru