Heather Morris, Tatuatorul de la Auschwitz, Traducere din engleză de Luana Schidu, Colecția Raftul Denisei, Editura Humanitas, 2019

E ceva ciudat în legătură cu cărțile pe care le aleg pentru lectură și sincronicitatea evenimentelor din jurul cărților. În apropierea comemorării Holocaustului în România, la Târnăveni, locuitorii rromi din Blocul Afumat (mai multe găsiți pe pagina de facebook Târnăveni Real) au fost somați să veni Real evacueze clădirea. Asta după ce și-au spus problemele privind condițiile de locuire de acolo. Scena aceasta seamănă bine, dar la polul opus cu scena din Tatuatorul de la Auschwitz când Lale, un tânăr evreu de 24 de ani care vorbește cinci limbi străine hrănește rromi pe ascuns.

De data aceasta m-am dus către un gen de literatură destul de vătuit și străbătut de-a lungul timpului. Literatura de lagăr. Nimic nou de explicat la capitolul Auschwitz-Birkenau, dar Tatuatorul de la Auschwitz mi-a atras atenția tocmai pentru că Heather Morris construiește acest roman pornind de la povestea adevărată a tatuatorului de la Auschwitz-Birkenau. Interesante sunt regulile care îi sunt spuse răspicat de când ajunge în lagăr Lale și până pleacă. Flash-uri din viața sa în libertate uneori îl intrigă, dar ia o decizie absolut radicală, aceea de a trăi singura realitate, adică prezentul. În principiu nu era loc de poetizare, de visare și de iluzii.

Cartea are flerul unui jurnal de memorii, ceea ce înlesnește intimitatea cititorului cu textul. Tot timpul cât am citit cartea asta (destul de plimbată după mine) am făcut o paralelă între democrație și lagăr între ideea de corectitudine politică și cenzura din lagăr. N-am să spun că este o comparație echilibrată, dar îmi place uneori să exagerez anumite tipuri de reguli și probabil că așa am ajuns în timpul lecturii să chestionez așezarea din lagăr a lucrurilor și a oamenilor pe criterii etnice și în funcție de ceea ce pot munci ei în lagăr. Și atunci mi s-a părut că nici societatea „liberă” nu e chiar liberă și că supraviețuiesc doar cei mai puternici conform legii junglei.

Numeroase note grave în proza lui Heather Morris, dar autentic desprinse din stilul de viață din lagăr exprimă exact fundătura care e acest loc:

„‒ A, ăia cu verde sunt cei mai răi – sunt infractori: criminali, violatori, genul ăsta de oameni. Sunt gardieni buni pentru că sunt oameni cumpliți.” p.37.

Cred că e important să aducem aminte că epicentrul acestui roman este povestea de dragoste cu a lui Lale – Tätowierer cu 4562 numărul tatuat pe mâna unei fete. Află mai târziu că o cheamă Gita. Ce se întâmplă cu ei, cum se salvează unul pe altul în repetate rânduri, asta rămâne să citiți voi. La finalul cărții găsim două hărți, una vizează harta Europei Continentale în intervalul 1942-1945, iar cealaltă ilustrează Lagărul Auschwitz II Birkenau, 1944. Pentru mine e o recuperare literară, nu mai citisem nimic de la Heather Morris, dar îmi place cum își documentează scrierile și e foarte posibil să caut și alte cărți ale ei. Pe mine cartea asta m-a salvat de la ceva. M-a recuperat din rătăciri și mi-a plăcut să o așez în contextul meu geografic raportându-mă la atrocitățile zilelor noastre. Conflictul este mereu un subiect de bârfă literară. 

Gabriela Feceoru