Oana David, Între două fronturi. O iubire secretă din cel de-al Doilea Război Mondial, Editura Hyperliteratura, 2021

Într-o lume haosată, experiențele umane și spirituale cad în derizoriu și începe să se favorizeze ideea de a părea, ideea de a supraviețui și nu cea de a fi. În toată lumea sistemul patriarhal mizează pe schimbul de mărfuri, iar în acest caz femeia este o marfă. Conceptul de căsătorie azi încă este valabil și tot în zilele noastre încă există voci ale unei categorii de părinți, la rândul lor captivi în patriarhat și traume, care cred cu tărie că nu dragostea este esența, ci statutul și puterea financiară, motiv pentru care căsătoriile aranjate par subiect de roman, nu o realitate. Dar în accepțiunea unanimă în unele colțuri de lume, în unele colțuri de țară rămâne o realitate creatoare de drame. O astfel de poveste prezintă romanul Între două fronturi. O iubire secretă din cel de-al Doilea Război Mondial scris de Oana David și publicat de Editura Hyperliteratura în anul 2021. Romanul este compartimentat în cinci capitole: De la București la Berlin; Adevărul doare cel mai tare; Moartea vine din cer; Anul 1944; Tot ce-a mai rămas și un Epilog. Cu totul 587 de pagini într-un format de buzunar.

Titlul romanului Între două fronturi. O iubire secretă din cel de-al Doilea Război Mondial este destul de sugestiv, face trimitere la două teme, pe de-o parte – războiul, pe de altă parte – iubirea. Este un roman de tip Jurnal în care Lulli scrie încă din tinerețe. Este un fel de încercare de self-awareness să-și poată contabiliza minusurile, plusurile, să poată verifica dacă sunt convingerile pesonale în acord cu ceea ce trăiește, o conștiință în permanență trează. Îmi amintește de jurnalul Ecaterinei cea Mare. O femeie care se căsătorește tânără. Căsătorie aranjată pe baza principiului elitei, o alianță maritală în primul rând de interes pentru clasa socială înaltă, dar o femeie tânătă sinceră, bine educată, gata să primească dragostea soțului. Ei nu i s-a impus, dar după toate lecțiile despre clasă predate, cum ar fi ales altfel? Înțelege repede că altfel stau lucrurile. La fel și Lulli. Înțelege rapid că nu e cazul să se revolte, pentru că se află într-o poziție de inferioritate și n-ar avea nicicum câștig de cauză. Este în propriul mariaj o victimă sedusă și abandonată. Minciunile, uneltirile, trădarea, bârfele, umilința, sunt la ordinea zilei pe la toate mesele la care este nevoită să participe ca soție a lui Barbu Leonida-Lăzărescu

„mare industriaș și om politic promițător, client vechi de-al nostru.” (p. 25).

După o superbă perioadă de Love Bombing

„timp de câteva luni mă urmărise peste tot, trimițându-mi în fiecare zi, acasă și în culise, buchete imense de la florăria de la Athénée Palace, cea mai scumpă florărie din București, și bijuterii splendide de la Djabourov, de pe Calea Victoriei, ce aruncau scânteieri de vis din cutiuțe mici și elegante din catifea, nici măcar n-am clipit când am zis da (...).” (p. 26).

După etapa superbă de cucerire și de însușire, a sosit etapa devalorizării, adică intrarea în realitate. O realitate marcantă și în opoziție cu ceea ce fusese la început. Lulli a dezvoltate metode de supraviețuire în această relație. A făcut imposibilul posibil până a înțeles că unele lucruri nu se vor schimba niciodată.

În acest tumult, aflată în permanență în bătaia vântului, un instrument pentru narcisismul și grandomania soțului Barbu, ajunge să se îndrăgostească de un anume domn. Pot să observ cum tiparul existențial al lui Lulli merge mână în mână cu al Ecaterinei cea Mare. Când tot luxul, toate favorurile și toată bogăția nu pot schimba un destin deja naufragiat. Refugiul este întotdeauna pentru personajul feminin o insulă, o oază, un luminiș, o casă departe, o liniște căutată ani întregi. Jurnalul lui Lulli conține date istorice, discuții despre război, discuții pe care întotdeauna numai bărbații le poartă. Misoginia în toată splendoarea ei:

„‒ Ei aș, domnule! a spus Barbu, pe un ton de îndrăgostit, așezându-și ușor mâna peste a mea. Lulli a mea e prea frumoasă și gingașă ca să priceapă ea trivialitățile astea! Politicul, les affaires de la guerre, astea sunt și vor fi întotdeauna treburi pentru judecata superioară a bărbaților!... Să fericească bărbatul și să crească copii mulți, ăsta-i rolul femeii pe lume!” (p. 20).

Din punct de vedere psihologic cartea aceasta este întruchiparea unei eroine supraviețuitoare a abuzului narcisic. Sau cel puțin aceasta e cheia în care am citit-o, îmi pare că protagonista dezvoltă tot felul de tehnici de apărare, găsește unelte pentru a rămâne în picioare, își pictează de una singură un colț de Rai într-un iad nesfârșit al prădătorului său. Este o carte pe care o pot folosi psihologii ca să exemplifice ce înseamnă narcisismul, care sunt urmările acestei tulburări, ce poate cauza partenerului, cum se comportă victima în această situație. Heinrich este omul din Raiul pictat de care Lulli se agață ca să poată supraviețui propriei realități insuportabile.

Heinrich și Barbu sunt tipologii masculine aflate în opoziție, unul își trumatizează soția, celălalt înțelege să nu judece, să nu fie misogin, ci să valorizeze femeia și să o scoată, cel puțin la nivel mental din situația în care se află, iar asta se întâmplă pentru că cele două suflete Lulli și Heinrich se conectează la nivel de suflet. Energia lor împreună este un curcubeu în plin război. Supraviețuiesc unul prin celălalt, se ridică unul prin celălalt prin compasiune, respect, iubire, încredere și privirea spre un viitor comun, în ciuda tuturor vitregiilor. Oana David scrie un roman extraordinar despre puterea iubirii de a vindeca, de a elibera, de a schimba și de a salva. Scrie cu naturalețe și are o forță narativă care se va distinge prin puterea de a contura personaje nemuritoare și o poveste la care te întorci, din care desprinzi mantre.

Gabriela Feceoru