Eminescu, luceafăr de criză !
15.01.10 | Opinie RO
Eminescu, luceafăr de criză !
15 ianuarie. Ziua de naștere a celui pe care urmașii săi, mai mult sau mai puțini demni,l-au numit "Luceafărul" poeziei românești. A fost hulit, supralicitat, înjurat sau ridicat în slăvi, clișeizat sau îngropat în festivism. El a rămas pur și simplu Eminescu. Mihai Eminescu.
Într-o scrisoare către Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu scrie "Nebunia politică a smintit la noi cei mai mulți creeri, epidemia e generală. Când dar în mijlocul unei asemine epidemii se găsesc tineri feriți de dânsa și care conlucrează serios la o operă de regenerare a minților, acei tineri pășesc pe adevărata cale ce duce la un viitor ferice și glorios pentru ei și pentru țara lor".
Recunoașteți atmosfera? S-a schimbat ceva între timp? Nu cred. Doar recesiunea și-a pus și mai mult amprenta asupra situației grele în care se află cultura. A devenit desuetă sintagma "cultura- cenușăreasa bugetului". În fiecare perioadă de negociere a bugetului, soarta culturii apare la secțiunea "altele", cu un mare 0 ca primă cifră a procentului acordat. Cu atât mai mult acum, în perioadă de criză, în care atenția guvernanților se îndreaptă în cu totul altă parte (șomaj, pensionari, etc).
Cu toate acestea, în goana nebună de a mai scoate un ban în plus la buget din piatră seacă, ideiile năstrușnice ce poartă ștampila Guvernului Boc al IV -lea ies în fiecare zi la suprafață, revelând o imaginație extrem de bogată. Plata CAS în cazul contractelor pe drept de autor vine să încununeze nefericit căderea liberă la care este supus fenomenul cultural. Teatrele trăiesc la cota de avarie, edituri de prestigiu se închid (vezi cazul editurii Nemira), odată cu ele librăriile ("Romulus Guga" din Tîrgu-Mureș), fondurile culturale au rămas fără finanțare, cinematografele au dispărut subit în locul lor apărând peste noapte cazinouri și cluburi de noapte.
Departe de mine gândul de a da vina exclusiv pe guvernanți în ceea ce privește dispariția actului cultural. Vina nu aparține exclusiv celor care finanțează ci și în mare parte celor care gestionează banul, puțin ce-i drept. Cineva spunea că în aceste momente grele, guvernanții gândesc ca niște contabili. Extrem de adevărată și, în același timp, crudă constatare. În disperarea de a tăia tumorile apărute pe tot corpul bolnav al economiei, guvernanții uită să revigoreze organele care încă mai îl fac pe acesta să respire.
În Germania, în anul declanșării crizei conomice, guvernanții au dublat bugetul culturii. Pare de neînțeles gestul, dar în realitate, cei care conduc destinele nemților s-au gândit că, în aceste vremuri dificile, conaționalii lor trebuie să plece din fața televizoarelor ce anunță zilnic criza și să meargă la teatru, operă, film, orice alte activități de acest gen. Astfel, germanii nu riscă să intre în depresie, în același timp stimulând consumul și serviciile.
Nu e cazul la noi, evident. Ne rămâne doar să sperăm că dincolo de repercusiunile economice aduse o dată cu ea, criza să reașeze valorile. Iar dacă lucrurile vor fi luate de la zero, oamenii de cultură vor știi să facă acest lucru bine. Doar în fiecare an, cifra culturii în bugetul României pornește cu un mare O, nu?
Laurențiu Blaga
Într-o scrisoare către Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu scrie "Nebunia politică a smintit la noi cei mai mulți creeri, epidemia e generală. Când dar în mijlocul unei asemine epidemii se găsesc tineri feriți de dânsa și care conlucrează serios la o operă de regenerare a minților, acei tineri pășesc pe adevărata cale ce duce la un viitor ferice și glorios pentru ei și pentru țara lor".
Recunoașteți atmosfera? S-a schimbat ceva între timp? Nu cred. Doar recesiunea și-a pus și mai mult amprenta asupra situației grele în care se află cultura. A devenit desuetă sintagma "cultura- cenușăreasa bugetului". În fiecare perioadă de negociere a bugetului, soarta culturii apare la secțiunea "altele", cu un mare 0 ca primă cifră a procentului acordat. Cu atât mai mult acum, în perioadă de criză, în care atenția guvernanților se îndreaptă în cu totul altă parte (șomaj, pensionari, etc).
Cu toate acestea, în goana nebună de a mai scoate un ban în plus la buget din piatră seacă, ideiile năstrușnice ce poartă ștampila Guvernului Boc al IV -lea ies în fiecare zi la suprafață, revelând o imaginație extrem de bogată. Plata CAS în cazul contractelor pe drept de autor vine să încununeze nefericit căderea liberă la care este supus fenomenul cultural. Teatrele trăiesc la cota de avarie, edituri de prestigiu se închid (vezi cazul editurii Nemira), odată cu ele librăriile ("Romulus Guga" din Tîrgu-Mureș), fondurile culturale au rămas fără finanțare, cinematografele au dispărut subit în locul lor apărând peste noapte cazinouri și cluburi de noapte.
Departe de mine gândul de a da vina exclusiv pe guvernanți în ceea ce privește dispariția actului cultural. Vina nu aparține exclusiv celor care finanțează ci și în mare parte celor care gestionează banul, puțin ce-i drept. Cineva spunea că în aceste momente grele, guvernanții gândesc ca niște contabili. Extrem de adevărată și, în același timp, crudă constatare. În disperarea de a tăia tumorile apărute pe tot corpul bolnav al economiei, guvernanții uită să revigoreze organele care încă mai îl fac pe acesta să respire.
În Germania, în anul declanșării crizei conomice, guvernanții au dublat bugetul culturii. Pare de neînțeles gestul, dar în realitate, cei care conduc destinele nemților s-au gândit că, în aceste vremuri dificile, conaționalii lor trebuie să plece din fața televizoarelor ce anunță zilnic criza și să meargă la teatru, operă, film, orice alte activități de acest gen. Astfel, germanii nu riscă să intre în depresie, în același timp stimulând consumul și serviciile.
Nu e cazul la noi, evident. Ne rămâne doar să sperăm că dincolo de repercusiunile economice aduse o dată cu ea, criza să reașeze valorile. Iar dacă lucrurile vor fi luate de la zero, oamenii de cultură vor știi să facă acest lucru bine. Doar în fiecare an, cifra culturii în bugetul României pornește cu un mare O, nu?
Laurențiu Blaga
