Despre cum ar trebui să arate politicianul prezidențiabil român față cu un contracatindat direct ne-au sugerat, pe cât posibil, Mircea Geoană și Crin Antonescu în confruntarea lor improvizată miercuri seara la Antena3. Improvizată în primul rând pentru că cea oficială, anunțată pompos și așteptată, poate, cu oareșce interes de românii încă interesați de alegeri, s-a anulat dintr-o dată, din argumente pe care oricum nu le-am înțeles. O decizie de staff, s-a zis, staff-ul lui Băsescu în principal, care deconspirase brusc un plan diabolic ce avea, mai mult ca sigur, să-l saboteze pe  președintele în exercițiu. În fine, nu are rost să mai intrăm în amănunte, pentru că ele oricum țin de culise. În al doilea rând, improvizată la propriu pentru că lui Gâdea, secondat într-o tăcere solemnă în studio de Mircea Badea (care făcea fețe-fețe de câte ori larghețea (prim)planului prezidențiabil îi permitea asta) – i-a trebuit ceva vreme până să se hotărască să instituie un principiu democratic și, până la urmă, decent, de comunicare.

Așa că Geoană și Antonescu au exersat relaxați, până pe la jumătate, tehnicile cât se poate de fățișe de atac la persoană și la partid atât de specific dâmbovițene. În ecuație au intrat, firește, suprapunerile, întreruperile, comentariile aparte la scenă deschisă și multe altele asemenea. Absolut magistral, au izbutit să se acuze pe un ton politicos – cu formule învățate temeinic de la experții de imagine. Mi se pare absolut delicios să auzi formule de genul „cu tot respectul, cu întreaga mea considerație, permiteți-mi însă domnule X să vă spun că mințiți”...

Legea ce promitea marea cu sarea profesorilor, aceea cu celebrele 50 de procente despre care nici cei mai naivi din sistem nu se poate să fi crezut că vor putea fi indexate vreodată, a devenit natural prilej de dispută sau, mai exact, pisică moartă de aruncat cu paleta de pingpong. Cum discuția oricum nu ducea nicăieri, s-au văzut, destul de transparente, micile elemente de retorică, gesturile și apucăturile stereotipe preluate probabil din discursurile de campanie americane. Arta disimulării, a distragerii atenției, orientarea bruscă și convingătoare a atenției spre probleme „profunde, autentice”, spre „românii simpli” a încercat-o în câteva rânduri Geoană (deturnând sensul discuțiilor, cu o îngrijorare bruscă, spre „ceea ce îi interesează cu adevărat pe români”).

În fine, concluzionând amândoi că, dacă tot sunt în emisiune, ar fi bine să și rămână iar dacă rămân, să și comunice câte ceva, au izbutit, o dată cu propunerea lui Gâdea de a vorbi după un principiu democratic (și antibalcanic) al timpului egal împărțit și (pe cât posibil) neîntrerupt de interpelare – replică, să lege un dialog simili-electoral. Dintr-o dată, registrul s-a schimbat și cei doi ne-au arătat alte competențe retorice, reprimându-și cumva instinctele combative. Cel mai vehement în acuzații în prima parte a întâlnirii și cel mai contondent la adresa contracatindatului său, Crin Antonescu s-a mai domolit și a vorbit despre înlocuirea lui Băsescu, reconstrucție, soluții. Cam același lucru, în fond, l-au spus amândoi. Iar asta mă îngrijorează cel mai mult – faptul că, dincolo de opinii în cutare situațiuni, dincolo de coloraturile de stil și clișee, discursurile lor seamănă, în esență. Ceea ce s-a și văzut când au mărturisit fățiș că scopul final e cel de a demonta administrația Băsescu (important fiind că unul din ei îl va înlocui).

Ca show-ul să fie complet, el s-a stins într-o notă de Pupat Piața Independenți cam nelalocul ei, pentru că, înainte de confruntare, cei doi au vorbit desper o virtuală alianță, despre susținere reciprocă. Iarăși americanistic (așa cum l-a și taxat la un moment dat, prin acroșaj, Crin Antonescu, asociindu-l lui Obama), Geoană a vrut să se asigure că poate exista „șansa” dialogului viitor, al susținerii reciproce iar Antonescu a profitat, amenințând de îndată că această șansă ar putea fi compromisă de persistența „minciunilor” către popor.

Ca să fie completă lecția de retorică și antiretorică de campanie, finalul a fost punctat cu dojeneli moi reciproce – fiecare sugerând, infantil, despre celălalt, că e un contracandidat bun dar... încă insuficient matur, într-un cuvânt că mai are de învățat...  Până la urmă, nu știu cine și cum putea lua o decizie urmărind confruntarea de studio marca Antena3 de miercuri. Mă refer la o decizie de vot între cei doi. Diferențele mie mi s-au părut indefinite și discursurile prea puțin coerente, prea puțin orientate. O întâlnire mai mult sterilă, fără relief, un fel de repetiție. Pe când, oare, o confruntare adevărată? Poate după alegeri...

Autor Dumitru Mircea Buda