Mihai Ignat, Klein, Casa de pariuri literare, 2023

                Debutul lui Mihai Ignat, Klein, în 1995 (Timpul, Iași) este surprinzător de actual la o primă lectură. Evident că este un debut pe care îl recuperez, așa cum încerc să recuperez toată poezia pe care nu am ajuns să o citesc în cele trei decenii de existență. Placheta conține 49 de pagini, este o lectură care se poate realiza destul de repede, spun asta pentru cei care ar vrea să citească ceva bun și să nu irosească mult timp. Nu cu lectura se va petrece mult timp, ci după lectură se va problematiza, se va reflecta, pentru asta va fi nevoie de ceva mai mult timp.

                Klein este o metaforă a urletului și petrecerilor goale. Nu surprinde calofil, estetic, cât ideatic. Problematizează Întoarcerea,

„actul verbal directiv” (p. 17);

„soarele intrând în nori,/ umbrele s-au estompat”

mici scăpări în romantism, în imagini romantice păcălesc. De fapt totul e politic, politizat, raționalizat. Robotizarea e aici:

„Ar mai fi necesare instrucțiuni pentru mințile rătăcite.” (p. 8).

Rătăcirea – mixajul uman-android se focusează pe realizarea expresiilor care indică automatisme, mașinalisme.

Rezistența/ Reziliența

„Ți se recomandă calea minimei rezistențe./ Ce rămâne e pentru vii,/ Ritmul nocturn supra-etajat, fețe:/ de la cele de mops la cele angelice.” (p. 42, Portret).

Mixează dimensiunile spirituală-fizică:

„Locul geometric al stării de spirit-chipul/ pământiu al tatălui ei./ Nu întoarceți capul!/ Cineva coboară mâinile se frământă, fețele/ nu-treptele care duc la mansardă.” (p. 7).

E imposibil să nu te întrebi, cum a putut intui atât de bine Mihai Ignat perioada aceasta pe care o trăim acum, în care roboții și robotizarea sunt subiecte discutate și nu numai discutate. Roboții intră pe piață, ei există, ei deja încep să își făurească propria cale printre noi, oamenii. Și ne place, cum să nu ne placă interfețele de piele sintetică și ingineriile fine. Cea mai mare temere a omenirii este că roboții nu au etică, sau se induce ideea că etica nu ar coincide cu programele pe care funcționează roboții și că așa ceva nu se poate programa. Etica este dată de conștiința umană, dar nu putem să creăm o conștiință umană artificială în care să încărcăm experiențe umane și pe baza aceasta de date un facsimil de etică. Sunt nanoferestre în noi care coincid cu nanocircuitele din ei. Cu Mihai Ignat se stinge o poetică și începe o alta, 1995 sau anul curent? Einstein n-a greșit cu nimic. E relativ.

Gabriela Feceoru