Ecopoezia românească a ocupat spațiu în anii cei mai recenți în paginile revistelor de cultură și în bibliotecile românilor, și asta grație poeților care au știut să colporteze teoria americană și să o aplice poeziei lor natural și adaptat societății autohtone, aici mă refer la: Orlando Balaș, Mihók Tamás, Bogdan Tiutiu și poeta Gabi Eftimie. Lor li se alătură acum Simona Popescu.

Poeta Simona Popescu revine cu poezie după 15 ani. Regizorul Radu Afrim revine după 20 de ani să monteze la Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu Mureș. Ierbar este titlul spectacolului, și are la bază un scenariu scris de regizor inspirat de volumul de poeme Cartea plantelor și animalelor a Simonei Popescu. Spectacolul a avut premiera în 10 septembrie, 2022 și s-a bucurat de o sală plină de spectatori locali, dar și veniți din alte zone ale țării. O întâmplare fericită a adus împreună, iată, două forțe creatoare.

Volumul de poeme Cartea plantelor și animalelor  (Editura Nemira, 2021) decernat cu premiul pentru Poezie în cadrul Galei Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei a intrat puternic în atenția cititorilor. Este alcătuit din 2 părți destul de previzibile: I. Cartea plantelor; II. Cartea animalelor. Pe coperta patru semnează texte de recomandare Sanda Cordoș și Svetlana Cârstean. 321 de pagini de poezie conține cartea despre care facem vorbire. Citești totul cam în patru ore, asta dacă ai disciplină filologică (despre vulnerabilitate, melancolie, fragilitate, vindecare, regenerare, trecerea ireversibilă a timpului, hazard, prietenie, însingurare voluntară și despre tainele nesecate ale acestei lumi).

O polifonie de sensuri, spectaculoasă, leagăn al civilizării omului sălbatic în comuniunea sa cu plantele și animalele, un marș liric al amintirilor, fin prompter al ființelor în fiecare stadiu al devenirii lor, un ghid maiestuos, prețios, terapeutic, purtat de gânduri ca de felurite adieri, leagănul conștiinței ecologice este Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu.

Ars poetica (adică textul în care poeta își exprimă concepția despre artă), poemul care descrie în mod deosebit cum se formează de la sine textul, într-o minte poetică, livrează unul dintre cele mai spectaculoase cadre scriitoricești. Vom reda un fragment:

„De pe la 10 ani am început să le depun – cuvinte, imagini –/ din pagini/ ca-n niște silicve/ imaginare/ și mai târziu, amestecate, le voi lăsa să zboare/ – anchene/ rotitoare/ rotitoare/ rotitoare/ peste cîmpurile minții/ peste timpuri/ peste popoare/ de gînduri/ ale tale/ de senzații și sentimente/ în lente/ volute/ achene zburătoare/ din copilărie/ pînă azi/ care iau cu ele Timpul (adică tot ce înseamnă el/ și-l aduc aici, pe hârtie/ unde primește forme/ fel de fel.” (Doamna de biologie, pp.24-25).

În carte vom găsi numeroase poeme în care poeta își dezvăluie propria metodă de scriere, sursa sa de inspirație dansând într-un univers poetic în care frapează prin efervescența limbajului înfloritor, al stilului calofil, al manierei discursive rafinate. Pagina este scena și literele sunt actorii, dar personajele caraghioase, luații în derâdere ai societății, cei mai cei, cei care se cred și poate că nu sunt, cei care se mint și își promit, aceștia nu pot să nu fie cel puțin pomeniți: Erudilă, Recenzilă, Grăbilă, Căldicilă, Filozofilă, Discursilă, Poezilă. Marii propovăduitori ai eticii sunt puși la îndoială în poemul Amaryllis și pe bună dreptate. Textele teatrale nu pot trece nevăzute, iar tehnica parodierii, construcția ideilor absurde, transpunerile filosofice într-un timp sau în altul, flashback-urile, recurgerea la referințe din cinematografie, literatură sau muzică sunt instrumentele ultraintersecționalității liricii. Ca să nu o mai lungesc, uite, îți dau un pont: dacă ai citit Mihail Șișkin și ți-a plăcut Părul Venerei, nu are cum să nu-ți placă și poezia din Cartea plantelor și animalelor a Simonei Popescu.

Recenzie realizată de Gabriela Feceoru