
Atelier de Scriere cu Daniel Oltean | ”Pansament pentru Prezent”
“De ce să scrii? Cât te costă să scrii? De ce să scrii teatru? Cât te costă să scrii teatru? Te-ai gândit vreodată că poate monologul e doar un dialog pe care nu poți să-l scrii? Sau că dialogul e doar un monolog eșuat. Te-a bântuit vreodată un personaj? Dacă da, de ce? Dacă nu, iarăși de ce. O mică întâlnire ne va ajuta poate să răspundem la întrebările de mai sus, dar și să ne trezim cu altele.”
În cadrul concursului de dramaturgie „Pansament pentru prezent”, demarăm o serie de ateliere de dramaturgie pentru cei interesați, coordonate de juriul concursului.
Lista de participanți este încă deschisă, așadar, dacă simțul creativ îți dă târcoale, ești așteptat, joi, 19 octombrie, ora 11:00, la primul workshop creativ pentru oameni creativi alături de Daniel Oltean!