• Astăzi, 28.04.2024
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production

Ești dispus(ă) să colaborezi cu Ministerului Tineretului și Sportului?

Avem nevoie de tine(în)REȚEA

Apel pentru constituirea rețelei naționale de lucrători de tineret voluntari – tineREȚEA

“Dacă vrei să mergi repede, du-te singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergi alături de alții” – proverb african

 

Ești oare tu acela/aceea care…

  • Îți dorești o experiență de învățare puternică și intensă alături de oameni activi?
  • Crezi că stă în puterea ta să faci ceva pentru comunitatea ta?
  • Simți că este vorba (și) despre tine atunci când cei din jur au nevoie de o persoană dinamică, voluntară, proactivă, energică, curajoasă și cu multe resurse?
  • Te simți în elementul tău atunci când lucrezi cu tinerii?

Atunci ești eroul/eroina de care avem nevoie! Dacă…

  • Nu te sperii de cuvinte mari precum dialog structurat, participare sau învățare non-formală și vrei să le traduci pe limba tinerilor
  • Ai ceva experienţă cu privire la temele menţionate mai sus (acestea sunt și temele orientative care vor fi abordate de către reţeaua de lucrători de tineret)
  • Ești dispus(ă) să colaborezi cu Ministerului Tineretului și Sportului și cu Direcția de Sport și Tineret pe un termen de jumătate de an pentru a susține activități în județul în care activezi
  • Nu ai o problemă în a participa la cursul de formare ce se va desfășura în perioada 10-16 iunie 2016 și la evenimentul de evaluare din luna noiembrie

7 motive pentru care să fii în tineREȚEA…


- Vei primi un certificat de voluntariat care va atesta oficial abilitățile activate și dezvoltate în rețea;

- Vei face istorie fiind parte din prima rețea națională de voluntari lucrători de tineret pentru dezvoltarea dialogului structurat din România;

- Vei avea parte de una din cele mai tari experiențe de învățare, dezvoltare personală și networking;

- Vei face diferența aducând tinerii împreună, devenind un reper pentru comunitatea ta și contribuind activ la dezvoltarea acesteia;

- Vei avea parte de noi experiențe și revelații alături de oameni pasionați și dedicați ca și tine cu care vei învăța metode noi și practice de lucru cu tinerii și cu comunitatea;

- Vei avea acces la resurse de învățare colaborative;

- Nu în ultimul rând, îți vei dezvolta abilități la care angajatorii se uită atent.

De ce tineREȚEA?

Pentru a înțelege mai bine nevoile tinerilor și a fi mai aproape de acestea prin dialog structurat și formare (training). Nu vă speriați de cuvinte mari precum “dialog structurat”, de fapt este vorba pur și simplu de a sta de vorbă cu tinerii și organizațiile de tineret într-un mod prietenos și eficient.

Cum va funcționa?

Membrii rețelei vor organiza evenimente în fiecare județ. Acestea sunt de două feluri: evenimente de consultare de o jumătate de zi (pe teme comune și folosind metode interactive) și cursuri de formare de 3 zile (training).

Direcțiile de Sport și Tineret vor sprijini membrii rețelei în organizarea de evenimente prin suport logistic și promovarea lor.

Ministerul Tineretului și Sportului face selecția și va organiza un curs de formare (estimat să se desfășoare în perioada 10-16 iunie cu zile de lucru 11-15 iunie) și un eveniment de evaluare (estimat pentru luna noiembrie). Totodată va pune la dispoziție o platformă de comunicare și schimb de bune practici. Activitatea de în cadrul reţelei este realizată în regim de voluntariat în baza unui contract de voluntariat încheiat cu Ministerul Tineretului și Sportului.

Cine sunt eroii de serviciu?

În fiecare județ vizăm 2 voluntari lucrători activi de tineret alături de un reprezentant DJST/ DSTMB. Astfel, împreună vom pune în practică pe bune dialogul structurat pentru a identifica nevoile reale ale tinerilor la nivel național și vom răspunde prin formare nevoilor de participare și implicare ale tinerilor din toate județele în activități de tineret și voluntariat.

Mai multe detalii găsiți aici

Sursa foto

Facebook Twitter
Cultură În Mureș
Descriere - Cultura.inmures.ro este o platformă culturală a județului Mureș, care promovează evenimente, proiecte și inițiative artistice din domeniile cinematografiei, teatrului, muzicii, literaturii și artei vizuale. Site-ul oferă informații utile despre instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în viața culturală a județului, precum și despre oportunitățile de finanțare, participare și colaborare în domeniul cultural.
Piața Republicii, Nr. 41
+40 745.992.463
Târgu-Mureș
540110
România
[email protected]