• Astăzi, 4.05.2024
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
18.10.2019
17:00

Fenomenul Kicks & Sticks Orchestra, în concert la Târgu Mureș

„O cantitate uriașă de energie debordantă și melancolie pe ritmuri spectaculoase de swing și jazz latino-american.”

Una dintre cele mai apreciate orchestre de jazz din Europa, Kicks & Sticks Big Band, va concerta în seara zilei de vineri, 18 octombrie, de la ora 19:00 la Teatrul Ariel, str. Poligrafiei nr.4 din Târgu Mureș.

De mai bine de 30 de ani, Orchestra Jazz de Tineret a Statului Hessen din Germania – cunoscută și drept „Kicks & Sticks” - a format generații de tineri muzicieni excepționali, concertele lor impresionând iubitorii jazz-ului de pretutindeni unde au susținut turnee. Orchestra concertează în formula standard de „Big Band” cuprinzând cinci trompete, patru tromboane, cinci saxofoane și o partidă de percuție formată din patru muzicieni.

Repertoriul îndrăgitei formații, conduse cu virtuozitate de dirijorul Wolfgang Diefenbach, cuprinde lucrări de jazz standards compuse de nume precum Duke Ellington sau Count Basie, însă și compoziții create special pentru Kicks & Sticks, ori aranjamente speciale dedicate orchestrei.

Pe lângă fascinantele sonorități swing, formația abordează cu multă îndrăzneală teritoriul jazzului latino-american, evidențiindu-se prin nivelul remarcabil de înalt cu care este redată această muzică plină de culoare.

Kicks & Sticks Big Band este considerată în acest moment una dintre cele mai bune orchestre jazz de tineret din Europa, iar în Germania reprezintă un etalon în peisajul cultural. Formația a susținut turnee de succes în Africa de Est și de Sud, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu, America de Sud, Polonia, Canada, Ungaria, Australia, Rusia, Japonia, China, Coreea de Sud, Cipru, Grecia, culminând cu concertele susținute în Capitala jazzului mondial, New York.

Concertul reputatei orchestre face parte din proiectul „4 anotimpuri”, reprezentând «Toamna», proiect care va culmina și anul acesta prin Concertul de Anul Nou de la Sibiu. Seria de 4 evenimente „Anotimpuri”, anul acesta aflându-se la cea de-a patra ediție, este un proiect cultural organizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, acțiune culturală co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu. Proiectul își propune să surprindă muzical publicul din Sibiu în fiecare sezon, oferind iubitorilor de muzică bună un concert tematic aparte.

Biletele vor fi disponibile în curând pe Entertix.ro și MyTicket.ro, prețul unui bilet fiind de 30 de lei. Acestea pot fi achiziționate și la intrarea la eveniment, în limita locurilor disponibile.


Despre dirijorul Wolfgang Diefenbach

Colaborând cu orchestre faimoase, soliști și compozitori cu renume internațional precum Bill Holman, Manny Albam, John Clayton, Bob Mintzer, Jerry van Rooyen, Bill Dobbins, Ray Brown, Bob Florence sau Steve Gray, dirijorul Wolfgang Diefenbach este totodată și vocal coach, dar și lider de orchestră, ocupându-se și cu selectarea și formarea viitoarelor generații de talentați muzicieni.

De mai bine de 30 de ani, câștigătorii prestigioasei competiții „Youth Jazz Contest” au primit oportunitatea de a face parte din Kicks & Sticks - Orchestra Jazz de Tineret a Statului Hessen din Germania, perfecționându-și stilul prin participarea la cursurile pe care acesta le coordonează, tinerii beneficiind, totodată, și de îndrumarea altor nume faimoase din jazzul mondial, precum și de susținerea de concerte la festivaluri cunoscute în toată lumea. Faimosul saxofonist și compozitor Bob Mintzer a compus, la invitația lui Diefenbach, lucrarea „Pots & Pans” special pentru orchestra Kicks & Sticks, lucrare cu care s-a distins în lumea întreagă și care a fost inclusă ulterior pe primul CD al formației. CD-ul s-a dovedit a fi unul extrem de reușit, primind German Record Critics Award.

Pentru activitatea sa în slujba tinerilor generații de muzicieni, Wolfgang Diefenbach a fost distins cu Premiul Culturii oferit de Statul German Hessen.

Dirijorul își dedică activitatea, de asemenea, lucrând cu alte ansambluri vocale și instrumentale, majoritatea de dimeniuni mari, abordând adesea proiecte muzicale crossover, concertând pe mari scene ale lumii. Cu proiectul Crossover Xmas, spre exemplu, a prezentat un program vast de muzică de înaltă calitate alături de un cor format din 200 de membri cărora li s-au alăturat soliști de renume și, bineînțeles, Kicks & Sticks Big Band.

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual.

Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

Sursa

Facebook Twitter
Cultură În Mureș
Descriere - Cultura.inmures.ro este o platformă culturală a județului Mureș, care promovează evenimente, proiecte și inițiative artistice din domeniile cinematografiei, teatrului, muzicii, literaturii și artei vizuale. Site-ul oferă informații utile despre instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în viața culturală a județului, precum și despre oportunitățile de finanțare, participare și colaborare în domeniul cultural.
Piața Republicii, Nr. 41
+40 745.992.463
Târgu-Mureș
540110
România
[email protected]