ANGHELESCU, Mircea (n. 12.03.1941, București), critic și istoric literar. E fiul medicului Enache Anghelescu și al Georgetei Anghelescu (n. Bogdan), profesoară. M. A. a absolvit Liceul “I. L. Caragiale” din București și Facultatea de Filologie a Universității București, specializarea arabă-română (1962). Doctor în filologie din 1970, cu o teză referitoare despre preromantism în literatura română, publicată în volum sub titlul Preromantismul românesc (1971). Ocupă funcții de cercetare la Biblioteca Centrală de Stat, apoi la Institutul de Istorie și Teorie Literară “G. Călinescu” (unde e director delegat între 1990 și 1994). Este, pe parcursul timpului, secretar al Societății de științe Filologice, secretar general al Asociației de Studii Orientale din România, Comitetul Român de Literatură Comparată, vicepreședinte Fundației Culturale Române. M. A. predă la Facultatea de Litere a Universității București din anul 1992, fiind, în prezent, decanul acesteia.

                Debutează în 1961 în revista Contemporanul. Semnează articole și studii în Gazeta Literară, Limbă și Literatură, Luceafărul, România Literară, Revista de istorie și teorie literară, Steaua, Viața românească, Revue de littérature comparee. Debutul în volum al lui Mircea Anghelescu are loc în 1967, cu un demers recuperator, o incursiune editorială în subiectivitatea textelor epistolare ale lui Barbu ștefănescu-Delavrancea (Barbu ștefănescu Delavrancea. Catalogul corespondenței) – un volum ce reprezintă un instrument documentar remarcabil pentru exegeza operei autorului lui Hagi-Tudose. Extrem de apreciat e volumul ce reprezintă cel dintâi exercițiu critic al lui M.A., eseul intitulat Preromantismul românesc (1971). Aici, M. A. delimitează cu subtilitate și rigoare problemele conceptuale referitoare la preromantism, cercetarea sa integrând fenomenul românesc într-un relief european de anvergură. Delimitările operate de critic descriu natura ambiguă a noțiunii de preromantism în literatura română, complementaritatea acestuia cu neoclasicismul și, ulterior, romantismul. Fără a avea pregnanța unei tendințe literare autentice (imaginar autonom, univers, sensibilitate specifică), preromantismul există, arată M. A., în literatura română la nivel elemental, iar analiza propusă de eseu va urmări manifestările acestuia în poezia românească prepașoptistă. Criticul insistă asupra naturii tipologice a cercetării sale, eseul evidențiind cu limpezime similitudinile existente între metamorfozele poetice românești ale curentului și modelele europene, dar mai ales diferențele specifice, speculând credibil asupra determinărilor acestora.

                Un alt eseu de anvergură propune M. A. patru ani  mai târziu prin Literatura română și Orientul (sec. XVII-XIX) (1975), o lucrare ce extinde considerabil sfera cercetării anterioare, operând la nivel cultural un studiu fenomenologic al influențelor civilizației orientale nu doar asupra literaturii române culte ci și, într-un mod vizibil, asupra scrierilor populare. Incursiunea criticului identifică, cu o maleabilitate analitică susținută de o documentare remarcabilă, palierele complexe de emulație culturală prin care spațiul oriental se insinuează în substanța primelor jurnale de călătorie (inclusiv cele ale pașoptiștilor) și determină, în același timp, tonalități și accente inedite în poezia românească (un studiu de caz incitant reprezentându-l Al. Macedonski).

                Treptat, M. A. se consacră drept un cunoscător rafinat al literaturii române premoderne, cărțile sale fiind antrenate de un tot mai pronunțat vector analitic. Atenția criticului e dedicată unor profiluri de scriitori ce ilustrează paradigma preromantică, cu inflexiunile sale implicite spre neoclasicism sau romantism. În această categorie se înscriu Scriitori și curente (volum ce primește, la apariția din 1982, Premiul Uniunii Scriitorilor), dar și volumele monografice dedicate lui Grigore Alexandrescu și Ion Heliade Rădulescu – Introducere în opera lui Grigore Alexandrescu (1973), respectiv Ion HeliadeRădulescu. O biografie a omului și a operei (distins cu Premiul Academiei Române în 1986). Monografia dedicată lui Ion Heliade Rădulescu e inedită prin rigoarea detaliilor, prin apelul susținut la documente, prin interesul pentru autenticitatea concluziilor. Figura scriitorului, numit cu o sintagmă devenită celebră „părintele literaturii române”, prinde contur la confluența firească a biograficului cu literarul, acolo unde cercetătorul dă permanent dovada unui simț al echilibrului dictat de onestitate și adecvare.  Există numeroase spații pe care cercetarea lui M. A. le populează și resemnifică, descriind de pildă cu minuțiozitate activitatea publicistică și politică a lui Heliade, dramaturgia și activitatea lui de traducător sau editor, reconstituind seria Curierului Românesc și reinterpretând coordonatele momentului politic 1848, filtrat prin destinul scriitorului celebru pentru proiectele sale titanice.

O carte cu miză considerabilă e Introducere în opera lui Petre Ispirescu  (publicată în 1987), pe parcursul căreia M. A. izbutește să modifice radical percepția comună asupra autorului de basme. Criticul pledează credibil, cu argumente construite cu luciditate și sobrietate, pentru forța estetică a scriiturii lui Petre Ispirescu, capabilă să transcrie într-un limbaj original teme epice autentice, în maniera unui scriitor însemnat, susținut de o cunoastere minuțioasă a folclorului. Practic, ieșirea lui Ispirescu din conul de umbră ce îl caracteriza drept simplu editor, transcriptor facil al basmelor populare, și consacrarea lui ca scriitor cult de rafinament se datorează aproape total contribuției criticului.

Volumele publicate în deceniul opt al secolului trecut de M. A. mai includ o sistematizare de ediții ce relevă filologul riguros și consecvent (Lectura operei, din 1986), dar și o revenire la instrumentele analitice, la comentariul aplicat, de această dată extins și asupra literaturii moderne, inclusiv asupra unor autori de secol XX. Vocația documentară a lui M. A. se manifestă în unele ediții critice intrate în instrumentarul academic – dedicate lui Cinicu Golescu, N. Filimon , Grigore Alexandrescu, Al. Macedonski, G. Bacovia ș.a., în redactarea de prefețe sau în editarea unor ediții filologice (cum este Literatura populară română de M. Gaster – apărută în 1983).

Opera:

Corespondența lui Barbu Delavrancea, București, Biblioteca Centrală de Stat, 1967; Preromantismul românesc, Editura Minerva,(1971); Introducere în opera lui Grigore Alexandrescu Editura Minerva,(1973); Literatura română și Orientul, Editura Minerva,(1975); Scriitori și curente Editura Eminescu, (1982); Lectura operei Editura Cartea Românească,(1986); Introducere în opera lui Petre Ispirescu Editura Minerva, (1987); Ion Heliade Radulescu - o biografie a omului și a operei, Editura Minerva, (1987); Textul și realitatea, Editura Eminescu,(1988); Clasicii noștri, București, Editura Eminescu, 1996; Cămașa lui Nessus. Eseuri despre exil (2000); Echilibrul între antiteze. Heliade – o biografie, București, Editura Univers enciclopedic, 2001; Literatura română - Dicționar de opere, coordonator, (2003); Literatură și biografie, București, Editura Universal Dalsi, 2005; Mistificțiuni - Falsuri, farse, apocrife, pastișe, pseudonime și alte mistificații în literatură (2008)