Ion Vlasiu
23.09.09 | Istorie Locala RO
Sunt străzi, licee, statui. Numele lor ne sunt familiare, la urma-urmei le știm de-o viață. și totuși cine sunt cei care au făcut istoria orașului? “Istoriile orașului”, o poveste altfel despre oameni care au dat viață Tîrgu-Mureșului. și în premieră, înregistrări unice, scoase pentru prima dată din Fonoteca de Aur a Radio-Tîrgu-Mureș, pentru internauți.
“Ilarie, nu poți să faci ceea ce nu ai făcut la timp” Iubea femeile. Cu patimă. Despre unele a scris, pe altele le-a pictat sau le-a încarcerat frumusețea într-o bucată de piatră sau lemn. Își supăra prietenii. Se contrazicea cu toți. Era un ursuz. Despre Ion Vlasiu, o poveste spusă cu dragoste de Ilarie Opriș, unul dintre puținii pe care i-a acceptat în atelierul său din Deda Bistra. Un privilegiat.
Omul
În primul rând era un povestitor extraordinar. E un fel de Ion Creangă al Transilvaniei. Satul
A rămas de mic fără părinți. Avea obsesia satului părăsit. si el a fost părăsit. De câte ori mergea la Lechința sau în satul bunicilor, la Ogra, plângea. Cu adevărat n-a plecat niciodată din sat. Cartea
Ion Vlasiu s-a remarcat prima dată în literatură. Primul său volum, “Am plecat din sat” a primit premiul Academiei Române. Este un volum scris la Paris, departe de casă, dar cu sufletul foarte aproape. Inspirația
Se inspira la pescuit. Îl provocau vorbele bătrânilor, frumusețea sau prostia femeilor frumoase. Bornele
Primele sculpturi pe care le-a făcut au fost din bornele kilometrice pe care le-a furat de pe drumul de la Tîrgu-Mureș spre Ogra. Bunicii
Una din lucrările maestrului, masa la care au servit acea cină sărăcăcioasă el cu bunicii a fost expusă la Paris. Apoi mi-a dăruit-o. Apropierea
Era foarte greu să te apropii de Ion Vlasiu. Era într-un fel un singuratic. Nu trecea însă nicio zi fără să dea un telefon oficialităților, să se întâlnească cu învățătorul din sat, de la Deda, sau cu alți prieteni, sau să nu curteze o femeie frumoasă. Femeile
Are foarte multe nuduri și în pictură și în scuptură, iar în memoriile lui povestește pe larg întâlnirile mai mult sau mai puțin intime cu diferite femei. Întotdeauna femeile frumoase au reprezentat pentru el un imbold. Chiar și la 80 de ani. De multe ori a creat pentru anumite persoane. Cunoscuții știu că anumite picturi sau scupturi sunt dedicate unor femei frumoase din viața lui.
Deda
A fost o întâmplare. Printre hobby-urile lui se număra și pescuitul. A mers și pe la Deda, i-a plăcut, a stat în gazdă câțva ani, iar după ce a realizat monumentul lui Horea, Cloșca și Crișan din Cluj a reușit să cumpere un teren și a construit atelierul. Atelierul
Acest atelier a fost poate cel mai important lucru din viața, excluzând familia și pe fata lui Ioana. La Deda-Bistra în atelier i s-au deschis alte căi, a avut liniște, independență. Din mai până în noimebrie stătea la Deda și picta, sculpta, scria. Singur. Ziua
Se trezea la ora 10,00 cu regularitate de ceasornic. Se plimba 2 ore, servea masa, apoi se apuca de modelat sau de sculptat. O făcea în atelier, sau când era vreme bună, în curte. Seara, picta. După ora 8-9 se întâlnea cu prietenii. Pe la miezul nopții se așeza la masa de scris și scria până la 3-4 dimineața. La ora aia făcea bilanțul și se întreba: “merită să dorm?” Prietenii
Am fost un privilegiat. Am colaborat cu el peste 10 ani, a fost mentorul meu și în sculptură și în pictură. Tot el m-a îndemnat să scriu. 75
Era la mijlocul anilor 80. Împlinea 75 de ani și a fost sărbătorit de oficialități. Noaptea, pe la 1,00 îmi dă telefon din Bistra și mă cheamă la el. A doua zi, cu o pâine de casă, cu un kilogram de țuică și niște bere, m-am prezentat. Am făcut un grătar, ne-am așezat pe terasă iar eu i-am zis: “d-le Vlasiu aveți un muzeu la Biblioteca Teleki, aveți picturi în colecții din țară și străinătate, sculpturi monumentale în București, Cluj, un raft de cărți, unele traduse în alte limbi, o fată care v-a urmat fiind critic de artă, un nepot frumos. Cred că sunteți suunteți satisfăcut”. “Da”, îmi răspunde el, “nu am creazut că o să trăiesc 75 de ani, dar ai văzut în atelierul de pictură am pregătite 100 de pânze”. Întradevăr avea 100 de pânze de un metru pe 85 de cm. “Vreau să pictez toate aceste pânze pentru că acum știu care este calea mea în pictură. si mai vreau să fac 2-3 monumente. si ai văzut că am foarte multe manuscrise. Ei bine vreau să mai public una-două cărți.” După 75
si după 75 de ani a pictat toate cele 100 de pânze, care i-au fost cumpărate en-gros de un colecționar din străinătate, și pe lângă astea, încă alte 100, a făcut nu trei ci cinci monumente, a publicat nu două ci patru cărți, iar cincea a apărut la două luni după ce a murit. Tot omul
A fost original dintotdeauna. De tânăr, fără mamă și fără tată, a fost ogligat să muncească. L-a caracterizat munca și consecvența. Voința l-a ridicat.
Regrete
Întotdeauna a regretat că n-a lucrat mai mult. Ilarie
Se iuita în ochii mei și spunea “Ilarie nu poți să mai faci, ceea ce n-ai făcut când trebuia.” Niciodată nu și-a lăudat lucrările. Era un nemulțumit. Supărare
M-a supărat de foarte multe ori. Te contrazicea mereu, te umilea cu argumente. Nu accepta compromisuri. Îmi lipsește
Foarte mult
Perpessicius îl include într-o cronică din 1938 în rândul unor artiști plastici de prestigiu precum Tonitza, Han, sirato care și-au încercat la rândul lor talentul scriitoricesc În 1930, adică la 22 de ani, Vlasiu începe să sculpteze în lemn, tehnică rar praticată de absolvenții Academiilor de Artă de la acea vreme A fost respins la Academia de Arte Frumoase din București, fiindcă desenul lui era...strâmb (i se reproșase că desenase o ureche mai jos decât pe cealaltă) La 24 de ani, fură borne kilometrice pe care apoi la sculptează Prima expoziție o organizează în 1932 la Tîrgu-Mureș, într-o prăvălie de mobilă La prima sa expoziție vine încălțat cu ghete femeiești cărora le tăiase tocurile Cultura, “Cenușăreasă” și pe vremea lui Vlasiu “Să știi că în Tîrgu-Mureș arta nu are clienți”, i-a spus un profesor din Tîrgu-Mureș, în 1932, la prima sa expoziție.
Autor: Sorina Bota
“Ilarie, nu poți să faci ceea ce nu ai făcut la timp” Iubea femeile. Cu patimă. Despre unele a scris, pe altele le-a pictat sau le-a încarcerat frumusețea într-o bucată de piatră sau lemn. Își supăra prietenii. Se contrazicea cu toți. Era un ursuz. Despre Ion Vlasiu, o poveste spusă cu dragoste de Ilarie Opriș, unul dintre puținii pe care i-a acceptat în atelierul său din Deda Bistra. Un privilegiat.
Omul
În primul rând era un povestitor extraordinar. E un fel de Ion Creangă al Transilvaniei. Satul
A rămas de mic fără părinți. Avea obsesia satului părăsit. si el a fost părăsit. De câte ori mergea la Lechința sau în satul bunicilor, la Ogra, plângea. Cu adevărat n-a plecat niciodată din sat. Cartea
Ion Vlasiu s-a remarcat prima dată în literatură. Primul său volum, “Am plecat din sat” a primit premiul Academiei Române. Este un volum scris la Paris, departe de casă, dar cu sufletul foarte aproape. Inspirația
Se inspira la pescuit. Îl provocau vorbele bătrânilor, frumusețea sau prostia femeilor frumoase. Bornele
Primele sculpturi pe care le-a făcut au fost din bornele kilometrice pe care le-a furat de pe drumul de la Tîrgu-Mureș spre Ogra. Bunicii
Una din lucrările maestrului, masa la care au servit acea cină sărăcăcioasă el cu bunicii a fost expusă la Paris. Apoi mi-a dăruit-o. Apropierea
Era foarte greu să te apropii de Ion Vlasiu. Era într-un fel un singuratic. Nu trecea însă nicio zi fără să dea un telefon oficialităților, să se întâlnească cu învățătorul din sat, de la Deda, sau cu alți prieteni, sau să nu curteze o femeie frumoasă. Femeile
Are foarte multe nuduri și în pictură și în scuptură, iar în memoriile lui povestește pe larg întâlnirile mai mult sau mai puțin intime cu diferite femei. Întotdeauna femeile frumoase au reprezentat pentru el un imbold. Chiar și la 80 de ani. De multe ori a creat pentru anumite persoane. Cunoscuții știu că anumite picturi sau scupturi sunt dedicate unor femei frumoase din viața lui.
Deda
A fost o întâmplare. Printre hobby-urile lui se număra și pescuitul. A mers și pe la Deda, i-a plăcut, a stat în gazdă câțva ani, iar după ce a realizat monumentul lui Horea, Cloșca și Crișan din Cluj a reușit să cumpere un teren și a construit atelierul. Atelierul
Acest atelier a fost poate cel mai important lucru din viața, excluzând familia și pe fata lui Ioana. La Deda-Bistra în atelier i s-au deschis alte căi, a avut liniște, independență. Din mai până în noimebrie stătea la Deda și picta, sculpta, scria. Singur. Ziua
Se trezea la ora 10,00 cu regularitate de ceasornic. Se plimba 2 ore, servea masa, apoi se apuca de modelat sau de sculptat. O făcea în atelier, sau când era vreme bună, în curte. Seara, picta. După ora 8-9 se întâlnea cu prietenii. Pe la miezul nopții se așeza la masa de scris și scria până la 3-4 dimineața. La ora aia făcea bilanțul și se întreba: “merită să dorm?” Prietenii
Am fost un privilegiat. Am colaborat cu el peste 10 ani, a fost mentorul meu și în sculptură și în pictură. Tot el m-a îndemnat să scriu. 75
Era la mijlocul anilor 80. Împlinea 75 de ani și a fost sărbătorit de oficialități. Noaptea, pe la 1,00 îmi dă telefon din Bistra și mă cheamă la el. A doua zi, cu o pâine de casă, cu un kilogram de țuică și niște bere, m-am prezentat. Am făcut un grătar, ne-am așezat pe terasă iar eu i-am zis: “d-le Vlasiu aveți un muzeu la Biblioteca Teleki, aveți picturi în colecții din țară și străinătate, sculpturi monumentale în București, Cluj, un raft de cărți, unele traduse în alte limbi, o fată care v-a urmat fiind critic de artă, un nepot frumos. Cred că sunteți suunteți satisfăcut”. “Da”, îmi răspunde el, “nu am creazut că o să trăiesc 75 de ani, dar ai văzut în atelierul de pictură am pregătite 100 de pânze”. Întradevăr avea 100 de pânze de un metru pe 85 de cm. “Vreau să pictez toate aceste pânze pentru că acum știu care este calea mea în pictură. si mai vreau să fac 2-3 monumente. si ai văzut că am foarte multe manuscrise. Ei bine vreau să mai public una-două cărți.” După 75
si după 75 de ani a pictat toate cele 100 de pânze, care i-au fost cumpărate en-gros de un colecționar din străinătate, și pe lângă astea, încă alte 100, a făcut nu trei ci cinci monumente, a publicat nu două ci patru cărți, iar cincea a apărut la două luni după ce a murit. Tot omul
A fost original dintotdeauna. De tânăr, fără mamă și fără tată, a fost ogligat să muncească. L-a caracterizat munca și consecvența. Voința l-a ridicat.
Regrete
Întotdeauna a regretat că n-a lucrat mai mult. Ilarie
Se iuita în ochii mei și spunea “Ilarie nu poți să mai faci, ceea ce n-ai făcut când trebuia.” Niciodată nu și-a lăudat lucrările. Era un nemulțumit. Supărare
M-a supărat de foarte multe ori. Te contrazicea mereu, te umilea cu argumente. Nu accepta compromisuri. Îmi lipsește
Foarte mult
Perpessicius îl include într-o cronică din 1938 în rândul unor artiști plastici de prestigiu precum Tonitza, Han, sirato care și-au încercat la rândul lor talentul scriitoricesc În 1930, adică la 22 de ani, Vlasiu începe să sculpteze în lemn, tehnică rar praticată de absolvenții Academiilor de Artă de la acea vreme A fost respins la Academia de Arte Frumoase din București, fiindcă desenul lui era...strâmb (i se reproșase că desenase o ureche mai jos decât pe cealaltă) La 24 de ani, fură borne kilometrice pe care apoi la sculptează Prima expoziție o organizează în 1932 la Tîrgu-Mureș, într-o prăvălie de mobilă La prima sa expoziție vine încălțat cu ghete femeiești cărora le tăiase tocurile Cultura, “Cenușăreasă” și pe vremea lui Vlasiu “Să știi că în Tîrgu-Mureș arta nu are clienți”, i-a spus un profesor din Tîrgu-Mureș, în 1932, la prima sa expoziție.
Autor: Sorina Bota
