De unde vine această nemulțumire legată de actul critic din teatrul românesc?Nemulțumirea mea provine din faptul că prea adeseori, după părerea mea, avem de-a face cu o critică de epitete și sentință, o critică ce dă seamă în primul rând de gustul celui ce emite părerea, și prea rar cu analiza aplicată a discursului artistic și plasarea acestuia în context. Există discurs critic în teatrul românesc? Există, dar e cumva, nu știu cum să zic, în plan secund. Puține cărți, puține studii aplicate. Primul plan e cel al criticii de întâmpinare, tot mai „impresionistă”, tot mai previzibilă și frivolă. Dacă ar fi să facem o comparație între criticii de teatru din Canada și cei din România, care ar fi liniile ce îi apropie. Dar cele care îi deosebesc? E cam același lucru: consumăm artă pe bandă rulantă și reacționăm rapid, la prima mână. Așteptăm să ne izbească totul în cap, nu mai facem conexiuni, nu mai propunem interpretări, nu mai cultivăm dialogul cultural. Diferența ar consta într-un respect mai autentic pentru tot ce e omenesc, de partea canadiană. Acolo, unii artiști refuză orice idee de premiu, clasament sau top artistic. Dar, în același timp, și aici și acolo, unii critici de la cotidiene sau reviste ”glossy” s-au transformat în rumegători de idei de-a gata care li se transmit prin mapele de presă ale teatrelor, un fel de agenți de marketing deghizați.


Apropo de sintagma Mirunei Runcan, "critica de dirigenție", care crezi că este până la urmă locul unui critic, în raport cu spectacolul de teatru?

Trăim timpuri care privilegiază diferența și dialogul și care pun sub semnul întrebării aproape orice noțiune de autoritate. De aceea, mi se pare ridicol ca un critic să se mai comporte precum un diriginte, urechiindu-și elevii și scăzându-le nota la purtare. Un critic e mai curând chemat să depisteze ideile puse în circulație, să le plaseze în context și să le răspundă cu alte idei, creînd un dialog cultural.


Unde plasezi spectatorul de teatru în cadrul acestei discuții să nu îi spunem dispută regizor-critic de teatru?


Spectatorul e acolo unde va fi mereu, destinatarul oricărui demers artistic, indiferent cum va fi el (discursul) reflectat critic. Dar spectatorul poate fi ajutat să vadă mai mult, să înțeleagă mai mult, stimulat intelectual de o critică ce se ia în serios. Care crezi că va fi rezultatul acestei discuții pe tema actului critic, discuție pe care o inițiezi acum?


Speranța mea e că vom fi cu toții mai atenți unii la alții, mai răbdători în a ne înțelege demersurile și mai interesați în a ne descoperi diferențele.