Interviu cu compozitorul Vasile șirli
21.01.10 | Dialoguri online RO
"Mă bucură (în general) artiștii surprinzători, pasionați, artiștii de sinteză, de concept, atenți la întreg și la detaliu, gata să riște pentru o idee, gata să se repună în cauză, umorul lor, relativizarea."
Interviu cu compozitorul Vasile șirli
Cum simțiți trecerile din lumea de basm a Disneyland-ului parizian, în lumea teatrului?
Cât se poate de firesc. Teatrul este, de asemenea, o lume de basm, de inventivitate, de imaginație, de mesaj, de metaforă…
În ce măsură, partea de scenografie și, bineînțeles, muzica unui spectacol fac parte din, hai să îi spunem, "stilul" unui regizor?
Rolul scenografiei este esențial și imediat perceptibil: estetic, geographic (intrări, ieșiri, lumină, transformări, etc.), cu alte cuvinte, totul (scenografie, costume, lumină, actorie) devine “stilul regizorului”. Cât privește rolul muzicii, lucrurile sunt mai subtile, poate mai greu de perceput. Muzical vorbind, există două mari categorii de regizori : cei ce folosesc muzica în spectacolele lor, cei ce nu doresc muzică. Depinde de natura artistului. Uneori regizorii știu ceea ce vor încă de la început, chiar înainte de repetiții (din ceea ce ascultă în timpul pregătirii spectacolului, din cultura lor muzicală, etc), alteori intuiesc nevoia muzicii, fără a avea o idee clară, urmând ca partitura să se înfiripe în timpul repetițiilor. Granița nu este precisă. Oricum ar fi, muzica (originală sau existentă) poate deveni parte componentă a stilului regizoral. Subiectul este vast si pasionant.
Ce anume dintr-un text de dramaturgie vă inspiră în momentul în care treceți la crearea muzicii în teatru?
Când mi se dă ocazia, sunt atras de “Momentul Cheie”, moment care poate fi obiectiv, recunoscut ca atare de toata lumea (Crima din “Karamazovii”, Cântecul de leagan din “Visul unei nopți de vară”, de pildă), sau subiectiv: o vorbă, un gest, o respirație, o tăcere, un subînțeles (Comandorul din “Dom Juan”, Lacrimosa din “Richard III”, Gânduri din “Clinica” etc.)
Ceea ce mă stimulează, mai ales, este relația cu regizorul: încrederea lui în propunerile mele muzicale este esențială. Pasionat de cântec, de melodie, sunt nerăbdător când mi se cere să scriu pe versuri sau proză (“Dom Juan”, “De Sade”, “Cumnata lui Pantagruel”, “Faust”, “Metamorfoze”, “Ulysse”, “Femeia care și-a pierdut jartierele”, etc).
O întrebare care nu poate lipsi într-un interviu cu Vasile șirli. Ați compus muzica unui număr impresionant din spectacolele lui Sivliu Purcărete. Ce vă leagă de acest regizor?
Felul său de a aborda subiectul, “nespusul” din punerile sale în scenă, proporțiile dramatice, ritmul, rezonanțele decalate față de valorile unanim acceptate, sublimarea prozaicului și demitizarea, etc.
Mă bucură (în general) artiștii surprinzători, pasionați, artiștii de sinteză, de concept, atenți la întreg și la detaliu, gata să riște pentru o idee, gata să se repună în cauză, umorul lor, relativizarea.
Cum trăiește Vasile șirli succesul spectacolului "Faust"?
Mândru de întreaga echipa: cei văzuți și cei nevăzuți.
Cum se vede teatrul românesc de la Paris? Idealizat și subiectiv, prin spectacolele și artiștii de succes, fără detaliile cotidiene, administrative, relaționale. Mi-aș dori să văd mai mult, să știu mai mult despre noua generație.
Regretați în vreun fel plecarea din România?
Mi s-a părut nedrept să fiu obligat să plec. Ca toată lumea, a trebuit, repede, să nu regret.
Folosind titlul unui cântec clebru al "The Doors" ("When teh music's over"), încheiem interviul cu întrebarea: ce veți face când muzica se va termina?
Voi respecta o lungă, eternă “Tăcere”, desigur.
Despre Vasile șirli
Vasile șirli a creat muzica pentru numeroase spectacole de teatru, precum „Richard al III-lea“, „Furtuna“, „Visul unei nopți de vară“, „Poveste de iarnă“, „Orestia“, „De Sade“, „Femeile își pierd jartierele“, „O mie una de nopți“, „Scapino“, „Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului“, „Cumnata lui Pantagruel“, „Pilafuri și parfumuri de măgar“, „Metamorfoze“, „Troilus și Cresida“, „Faust“, „Lulu“, în regia lui Silviu Purcărete, dar și „Pescărușul“, „Faversham“, puse în scenă de Lucian Pintilie, „Frații Karamazov“, „Cum vă place“, în montarea lui Dan Micu. Compozitor de muzică de film, a lucrat cu Lucian Pintilie, Daneliuc, Nicu Stan, Malvina Urșianu, Stere Gulea. Compozitorul a scris muzică de film, de scenă, didactică și muzică ușoară. În 1990 primește postul de director al departamentului muzical al parcului Disneyland Resort Paris. În plus, devine membru definitiv al Societății autorilor, compozitorilor și editorilor muzicali (S.A.C.E.M.) și al Societății autorilor și compozitorilor dramatici (S.A.C.D.). După 1989, Vasile șirli a revenit în România în mai multe rânduri, unde a semnat muzica mai multor spectacole. Colaborează cu regizorul de teatru Silviu Purcărete.
foto: Mihaela Marin
Un interviu de Laurențiu Blaga
Interviu cu compozitorul Vasile șirli
Cum simțiți trecerile din lumea de basm a Disneyland-ului parizian, în lumea teatrului?
Cât se poate de firesc. Teatrul este, de asemenea, o lume de basm, de inventivitate, de imaginație, de mesaj, de metaforă…
În ce măsură, partea de scenografie și, bineînțeles, muzica unui spectacol fac parte din, hai să îi spunem, "stilul" unui regizor?
Rolul scenografiei este esențial și imediat perceptibil: estetic, geographic (intrări, ieșiri, lumină, transformări, etc.), cu alte cuvinte, totul (scenografie, costume, lumină, actorie) devine “stilul regizorului”. Cât privește rolul muzicii, lucrurile sunt mai subtile, poate mai greu de perceput. Muzical vorbind, există două mari categorii de regizori : cei ce folosesc muzica în spectacolele lor, cei ce nu doresc muzică. Depinde de natura artistului. Uneori regizorii știu ceea ce vor încă de la început, chiar înainte de repetiții (din ceea ce ascultă în timpul pregătirii spectacolului, din cultura lor muzicală, etc), alteori intuiesc nevoia muzicii, fără a avea o idee clară, urmând ca partitura să se înfiripe în timpul repetițiilor. Granița nu este precisă. Oricum ar fi, muzica (originală sau existentă) poate deveni parte componentă a stilului regizoral. Subiectul este vast si pasionant.
Ce anume dintr-un text de dramaturgie vă inspiră în momentul în care treceți la crearea muzicii în teatru?
Când mi se dă ocazia, sunt atras de “Momentul Cheie”, moment care poate fi obiectiv, recunoscut ca atare de toata lumea (Crima din “Karamazovii”, Cântecul de leagan din “Visul unei nopți de vară”, de pildă), sau subiectiv: o vorbă, un gest, o respirație, o tăcere, un subînțeles (Comandorul din “Dom Juan”, Lacrimosa din “Richard III”, Gânduri din “Clinica” etc.)
Ceea ce mă stimulează, mai ales, este relația cu regizorul: încrederea lui în propunerile mele muzicale este esențială. Pasionat de cântec, de melodie, sunt nerăbdător când mi se cere să scriu pe versuri sau proză (“Dom Juan”, “De Sade”, “Cumnata lui Pantagruel”, “Faust”, “Metamorfoze”, “Ulysse”, “Femeia care și-a pierdut jartierele”, etc).
O întrebare care nu poate lipsi într-un interviu cu Vasile șirli. Ați compus muzica unui număr impresionant din spectacolele lui Sivliu Purcărete. Ce vă leagă de acest regizor?
Felul său de a aborda subiectul, “nespusul” din punerile sale în scenă, proporțiile dramatice, ritmul, rezonanțele decalate față de valorile unanim acceptate, sublimarea prozaicului și demitizarea, etc.
Mă bucură (în general) artiștii surprinzători, pasionați, artiștii de sinteză, de concept, atenți la întreg și la detaliu, gata să riște pentru o idee, gata să se repună în cauză, umorul lor, relativizarea.
Cum trăiește Vasile șirli succesul spectacolului "Faust"?
Mândru de întreaga echipa: cei văzuți și cei nevăzuți.
Cum se vede teatrul românesc de la Paris? Idealizat și subiectiv, prin spectacolele și artiștii de succes, fără detaliile cotidiene, administrative, relaționale. Mi-aș dori să văd mai mult, să știu mai mult despre noua generație.
Regretați în vreun fel plecarea din România?
Mi s-a părut nedrept să fiu obligat să plec. Ca toată lumea, a trebuit, repede, să nu regret.
Folosind titlul unui cântec clebru al "The Doors" ("When teh music's over"), încheiem interviul cu întrebarea: ce veți face când muzica se va termina?
Voi respecta o lungă, eternă “Tăcere”, desigur.
Despre Vasile șirli
Vasile șirli a creat muzica pentru numeroase spectacole de teatru, precum „Richard al III-lea“, „Furtuna“, „Visul unei nopți de vară“, „Poveste de iarnă“, „Orestia“, „De Sade“, „Femeile își pierd jartierele“, „O mie una de nopți“, „Scapino“, „Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului“, „Cumnata lui Pantagruel“, „Pilafuri și parfumuri de măgar“, „Metamorfoze“, „Troilus și Cresida“, „Faust“, „Lulu“, în regia lui Silviu Purcărete, dar și „Pescărușul“, „Faversham“, puse în scenă de Lucian Pintilie, „Frații Karamazov“, „Cum vă place“, în montarea lui Dan Micu. Compozitor de muzică de film, a lucrat cu Lucian Pintilie, Daneliuc, Nicu Stan, Malvina Urșianu, Stere Gulea. Compozitorul a scris muzică de film, de scenă, didactică și muzică ușoară. În 1990 primește postul de director al departamentului muzical al parcului Disneyland Resort Paris. În plus, devine membru definitiv al Societății autorilor, compozitorilor și editorilor muzicali (S.A.C.E.M.) și al Societății autorilor și compozitorilor dramatici (S.A.C.D.). După 1989, Vasile șirli a revenit în România în mai multe rânduri, unde a semnat muzica mai multor spectacole. Colaborează cu regizorul de teatru Silviu Purcărete.
foto: Mihaela Marin
Un interviu de Laurențiu Blaga
