Aurel Filimon
21.09.09 | Istorie Locala RO
Căutătorul de comori
stia să vorbească în ebraică dar și în țigănește, a organizat în plin război mondial , printre bombardamente, o expoziție de etnografie chiar în Germania hitleristă, a colecționat 10 000 de obiecte reunite în primele colecții ale Muzeului din Tîrgu-Mureș, a deschis pentru întâia dată porțile Bibliotecii Teleki cercetătorilor români. Era pasionat atât de tare de folclor și de arheologie încât nu-i păsa de nimeni și de nimic atunci când era vorba de “piesele lui “, era...Aurel Filimon. “Soarta a fost mai diferită cu el decât cu alții”, își începe mărturisirea Dimitrie Poptămaș. Discuția noastră nu se întâmplă într-una din sălile Bibliotecii Județene, deși instituția le poartă amprenta. La distanță de o jumătate de secol unul de celălalt, Filimon și Poptămaș au fost amândoi “oamenii” Bibliotecii. Pentru Poptămaș a rămas în amintire și atât. “Dar să revenim, vă spun o întâmplare tare hazlie”. Mă cuibăresc în fotoliu, verific reportofonul și aștept. “Umbla prin sate în căutare de tot felul de obiecte. si la un moment dat vede într-o gospădărie un cățel care-și sorbea mâncarea dintr-un blid absolut senzațional. Vroia cu tot dinandinsul blidul, dar i-a zis gazdei că își dorește cățelul. Au negociat, dar la final i-a sugerat femeii că ar avea nevoie totuși și de blid ca să aibă din ce hrăni cățelul. Blidul nu vi-l dau, a venit însă prompt răpunsul femeii, știți d-voastră câți căței am vândut datorită acestui blid?” Lucra la muzeu, dar s-a angajat bibliotecar ca să se poată întreține
“A existat un motiv anume pentru care Aurel Filimon s-a oprit la Tîrgu-Mureș?”, redirecționez eu discuția, iar răspunsul curge fără să fie nevoie de alte întrebări. ”Era originar din Monor. Aici, la Tîrgu-Mureș a considerat că se poate desfăura, că își poate pune în aplicare ideile și gândurile. A fost numit custode al Muzeului de Arheologie și a găsit aici un teren foarte fertil. Cele două mari șantiere arheologice, de la Suseni și la Cristești, erau deja explorate. Filimon a fost printre cei care au descoperit acea piesă deosebită numită fibula de la Suseni. În calitate de custode al muzeului îi era mai greu să obțină un salariu pentru a se întreține și atunci obține o funcție de bibliotecar. Biblioteca avea o tradiție la Tîrgu-Mureș, se poate spune despre Tîrgu-Mureș că era un oraș al bibliotecilor.” A făcut biblotecă din donații
Interviul cu Dimitrie Poptămaș ajunge la “momentul ping-pong”. Întrebările și răspunsurile cad prompt de-o parte și de alta, nelăsând loc altor observații.
- Care era situația bibliotecii atunci?
- Biblioteca oglindea practic starea societății. Până în 1922-1924, când a fost introdusă administrația românească, biblioteca n-a avut cărți românești, n-a avut buget pentru achiziționarea acestor cărți, și atunci întreaga sa activitate s-a concentrat în acest sens.
- Cum se făcea aprovizionarea cu cărți românești?
- Aurel Filimon avea enorm de multe relații. El a lucrat în perioada premergătoare anului 1918 la Muzeul Național de Istorie din București. Cum nu existau bugete pentru achiziționarea de cărți, s-a mers pe donații. Asta a făcut și Filimon. Pe lângă relațiile pe care le avea în București, el apelează la o serie de instituții, asociații, la Academia Română, la “Astra”, “Fundațiile Culturale Regale”. Peste tot glasul lui era unul disperat în a smulge oferte de cărți românești. Pe de altă parte a cutreierat parohiile din jurul Tîrgu-Mureșului și nu rar a avut ocazia să găsească colecții întregi de publicații valoroase cum ar fi “Gazeta de Transilvania” sau “Telegraful Român”. Așa se face că Biblioteca Județeană are acum un fond de periodice foarte bun care stă la dispoziția cercetătorilor care nu mai trebuie să le caute la Cluj sau Sibiu. A furat meserie de la un ungur
“E tare interesantă colaborarea dintre el și directorul Bibliotecii, Molnar Gabor”, povestește mai departe Poptămaș. “Molnar, ctitor al Palatului Culturii, era de formație jurist dar cu studii de biblioteconomie făcute la Budapesta. La vremea respectivă Biblioteca avea doar două posturi: director și bibliotecar. Molnar Gabor a fost director până în 1936. S-au înțeles foarte bine. Filimon a furat practic meserie de la el”. Discuția e întreruptă de un grup zgomotos care îl invită pe Poptămaș la o reuniune a “Astrei”. Cea care dăinuie de pe vremea lui Filimon. “Omul ăsta avea o pasiune pentru etnografie cum nu s-a mai văzut”, reînnoadă Poptămaș firul mărturisirii, punând reflectoarele pe un alt chip a lui Aurel Filimon. “În 1940 a fost nevoit să se refugieze și și-a dus cu el la București toate colecțiile. Casa de acolo i-a fost bombardată și toată munca de zeci de ani s-a dus. Singura care a rămas la Tîrgu-Mureș a fost colecția de etnografie”.
- Nu exista interes pentru această colecție?
- Aurel Filimon a colecționat obiecte de etnografie până în 1940, când s-a refugiat și când această colecție nu era încă organizată. A fost ce a fost, și n-a mai existat interes pentru această colecție, și în plus Muzeul era de istorie și nu ceea ce trebuia să fie. Puterea politică își impunea rigorile și în viața culturală. Etnografia nu reprezenta interes.
- Deci într-un fel lipsa de interes a scăpat această colecție?
Într-o perioadă de timp da. Expoziții în Germania printre bombardamente
-Cât de greu era în perioada respectivă să organizezi astfel de expoziții, să transporți toate aceste exponate?
Foarte greu, vă dați seama era în plin război. Cu toate acestea, în timpul războiului dar și după a existat un interes foarte mare pentru a se face cunoscută cultura și civilizația românească. Aurel Filimon a fost promotorul unui astfel de demers.
- Cum a reușit totuși să transporte mii de exponate printre bombardamente?
Statul român i-a asigurat toate condițiile pentru a dechide aceste expoziții în străinătate. În perioada aceea s-au editat o serie întreagă de lucrări pentru ca străinii să ne cunoască mai bine decât până atunci. Era politică națională în a ne face cunoscuți. A vrut să fie înmormântat la Tîrgu-Mureș
“Ce să vă mai spun? A fost un om absolut fascinant”. Dimitrie Poptămaș, fost director al Biblotecii Județene din Tîrgu-Mureș, acolo unde Aurel Filimon a pus în urmă cu 70 de ani bazele fondului de carte de astăzi, încheie discuția noastră. Cu un mare “of”.
“Aurel Filimon a murit la Rapoltul Mare, județul Hunedoara, în 4 aprilie 1946. Dorința lui a fost să fie înmormântat la Tîrgu-Mureș. Nu s-a putut face asta până acum pentru că n-a avut nimeni o astfel de inințiativă. Mai nou, fiica sa, Viorica Filimon, a făcut demersuri pentru a i se aduce osemintele la Tîrgu-Mureș. Cred că se va întâmpla în vara asta”.
- Aurel Filimon a adunat o colecție impresionantă de folclor maramureșean din zona Vișeului și a Izei. Colecția conține peste 2700 piese (pare să fie cel mai cuprinzător material de până acum), dar n-a fost nici până acum publicată.
- Filimon vorbea germană, maghiară, engleză, franceză, ebraică, greacă veche și limba țiganilor
- a fost prieten foarte bun cu poetul Octavian Goga
- în semn de apreciere față de tradițiile păstrate din bătrâni, Filimon îmbrăca adesea straiul popular
- însuși Nicolae Iorga, pe atunci prim-ministru, vine la Tîrgu-Mureș în 1932 și cere ca “județul să pășească cât mai neîntârziat la organizarea unui muzeu județean”
- Aurel Filimon a avut o colecție de insecte care cuprindea 6000 de specii
- a adunat 10 000 de piese reunite în colecții de mineralogie, petrografie, paleontologie, zoologie, entomologie, ornitologie, botanică
- prin numirea sa în funcția de delegat onorific pe lângă Biblioteca Teleki, instituția este dschisă pentru prima dată cercetătorilor români.
avea o bibliotecă personală care număra peste 2000 de volume
Cultura, fără bani și atunci ca și acum Banii alocați Bibliotecii dar și Muzeului erau și în perioda interbelică foarte puțini. Astfel, Aurel Filimon propune un așa numit “impozit bibliotecar”, prin care biletele de teatru și de film să fie majorate cu o anumită sumă, iar fondurile astfel colectate să fie reorientate spre Bibliotecă. Propunerea n-a fost niciodată adoptată. Autor: Soria Bota
stia să vorbească în ebraică dar și în țigănește, a organizat în plin război mondial , printre bombardamente, o expoziție de etnografie chiar în Germania hitleristă, a colecționat 10 000 de obiecte reunite în primele colecții ale Muzeului din Tîrgu-Mureș, a deschis pentru întâia dată porțile Bibliotecii Teleki cercetătorilor români. Era pasionat atât de tare de folclor și de arheologie încât nu-i păsa de nimeni și de nimic atunci când era vorba de “piesele lui “, era...Aurel Filimon. “Soarta a fost mai diferită cu el decât cu alții”, își începe mărturisirea Dimitrie Poptămaș. Discuția noastră nu se întâmplă într-una din sălile Bibliotecii Județene, deși instituția le poartă amprenta. La distanță de o jumătate de secol unul de celălalt, Filimon și Poptămaș au fost amândoi “oamenii” Bibliotecii. Pentru Poptămaș a rămas în amintire și atât. “Dar să revenim, vă spun o întâmplare tare hazlie”. Mă cuibăresc în fotoliu, verific reportofonul și aștept. “Umbla prin sate în căutare de tot felul de obiecte. si la un moment dat vede într-o gospădărie un cățel care-și sorbea mâncarea dintr-un blid absolut senzațional. Vroia cu tot dinandinsul blidul, dar i-a zis gazdei că își dorește cățelul. Au negociat, dar la final i-a sugerat femeii că ar avea nevoie totuși și de blid ca să aibă din ce hrăni cățelul. Blidul nu vi-l dau, a venit însă prompt răpunsul femeii, știți d-voastră câți căței am vândut datorită acestui blid?” Lucra la muzeu, dar s-a angajat bibliotecar ca să se poată întreține
“A existat un motiv anume pentru care Aurel Filimon s-a oprit la Tîrgu-Mureș?”, redirecționez eu discuția, iar răspunsul curge fără să fie nevoie de alte întrebări. ”Era originar din Monor. Aici, la Tîrgu-Mureș a considerat că se poate desfăura, că își poate pune în aplicare ideile și gândurile. A fost numit custode al Muzeului de Arheologie și a găsit aici un teren foarte fertil. Cele două mari șantiere arheologice, de la Suseni și la Cristești, erau deja explorate. Filimon a fost printre cei care au descoperit acea piesă deosebită numită fibula de la Suseni. În calitate de custode al muzeului îi era mai greu să obțină un salariu pentru a se întreține și atunci obține o funcție de bibliotecar. Biblioteca avea o tradiție la Tîrgu-Mureș, se poate spune despre Tîrgu-Mureș că era un oraș al bibliotecilor.” A făcut biblotecă din donații
Interviul cu Dimitrie Poptămaș ajunge la “momentul ping-pong”. Întrebările și răspunsurile cad prompt de-o parte și de alta, nelăsând loc altor observații.
- Care era situația bibliotecii atunci?
- Biblioteca oglindea practic starea societății. Până în 1922-1924, când a fost introdusă administrația românească, biblioteca n-a avut cărți românești, n-a avut buget pentru achiziționarea acestor cărți, și atunci întreaga sa activitate s-a concentrat în acest sens.
- Cum se făcea aprovizionarea cu cărți românești?
- Aurel Filimon avea enorm de multe relații. El a lucrat în perioada premergătoare anului 1918 la Muzeul Național de Istorie din București. Cum nu existau bugete pentru achiziționarea de cărți, s-a mers pe donații. Asta a făcut și Filimon. Pe lângă relațiile pe care le avea în București, el apelează la o serie de instituții, asociații, la Academia Română, la “Astra”, “Fundațiile Culturale Regale”. Peste tot glasul lui era unul disperat în a smulge oferte de cărți românești. Pe de altă parte a cutreierat parohiile din jurul Tîrgu-Mureșului și nu rar a avut ocazia să găsească colecții întregi de publicații valoroase cum ar fi “Gazeta de Transilvania” sau “Telegraful Român”. Așa se face că Biblioteca Județeană are acum un fond de periodice foarte bun care stă la dispoziția cercetătorilor care nu mai trebuie să le caute la Cluj sau Sibiu. A furat meserie de la un ungur
“E tare interesantă colaborarea dintre el și directorul Bibliotecii, Molnar Gabor”, povestește mai departe Poptămaș. “Molnar, ctitor al Palatului Culturii, era de formație jurist dar cu studii de biblioteconomie făcute la Budapesta. La vremea respectivă Biblioteca avea doar două posturi: director și bibliotecar. Molnar Gabor a fost director până în 1936. S-au înțeles foarte bine. Filimon a furat practic meserie de la el”. Discuția e întreruptă de un grup zgomotos care îl invită pe Poptămaș la o reuniune a “Astrei”. Cea care dăinuie de pe vremea lui Filimon. “Omul ăsta avea o pasiune pentru etnografie cum nu s-a mai văzut”, reînnoadă Poptămaș firul mărturisirii, punând reflectoarele pe un alt chip a lui Aurel Filimon. “În 1940 a fost nevoit să se refugieze și și-a dus cu el la București toate colecțiile. Casa de acolo i-a fost bombardată și toată munca de zeci de ani s-a dus. Singura care a rămas la Tîrgu-Mureș a fost colecția de etnografie”.
- Nu exista interes pentru această colecție?
- Aurel Filimon a colecționat obiecte de etnografie până în 1940, când s-a refugiat și când această colecție nu era încă organizată. A fost ce a fost, și n-a mai existat interes pentru această colecție, și în plus Muzeul era de istorie și nu ceea ce trebuia să fie. Puterea politică își impunea rigorile și în viața culturală. Etnografia nu reprezenta interes.
- Deci într-un fel lipsa de interes a scăpat această colecție?
Într-o perioadă de timp da. Expoziții în Germania printre bombardamente
-Cât de greu era în perioada respectivă să organizezi astfel de expoziții, să transporți toate aceste exponate?
Foarte greu, vă dați seama era în plin război. Cu toate acestea, în timpul războiului dar și după a existat un interes foarte mare pentru a se face cunoscută cultura și civilizația românească. Aurel Filimon a fost promotorul unui astfel de demers.
- Cum a reușit totuși să transporte mii de exponate printre bombardamente?
Statul român i-a asigurat toate condițiile pentru a dechide aceste expoziții în străinătate. În perioada aceea s-au editat o serie întreagă de lucrări pentru ca străinii să ne cunoască mai bine decât până atunci. Era politică națională în a ne face cunoscuți. A vrut să fie înmormântat la Tîrgu-Mureș
“Ce să vă mai spun? A fost un om absolut fascinant”. Dimitrie Poptămaș, fost director al Biblotecii Județene din Tîrgu-Mureș, acolo unde Aurel Filimon a pus în urmă cu 70 de ani bazele fondului de carte de astăzi, încheie discuția noastră. Cu un mare “of”.
“Aurel Filimon a murit la Rapoltul Mare, județul Hunedoara, în 4 aprilie 1946. Dorința lui a fost să fie înmormântat la Tîrgu-Mureș. Nu s-a putut face asta până acum pentru că n-a avut nimeni o astfel de inințiativă. Mai nou, fiica sa, Viorica Filimon, a făcut demersuri pentru a i se aduce osemintele la Tîrgu-Mureș. Cred că se va întâmpla în vara asta”.
- Aurel Filimon a adunat o colecție impresionantă de folclor maramureșean din zona Vișeului și a Izei. Colecția conține peste 2700 piese (pare să fie cel mai cuprinzător material de până acum), dar n-a fost nici până acum publicată.
- Filimon vorbea germană, maghiară, engleză, franceză, ebraică, greacă veche și limba țiganilor
- a fost prieten foarte bun cu poetul Octavian Goga
- în semn de apreciere față de tradițiile păstrate din bătrâni, Filimon îmbrăca adesea straiul popular
- însuși Nicolae Iorga, pe atunci prim-ministru, vine la Tîrgu-Mureș în 1932 și cere ca “județul să pășească cât mai neîntârziat la organizarea unui muzeu județean”
- Aurel Filimon a avut o colecție de insecte care cuprindea 6000 de specii
- a adunat 10 000 de piese reunite în colecții de mineralogie, petrografie, paleontologie, zoologie, entomologie, ornitologie, botanică
- prin numirea sa în funcția de delegat onorific pe lângă Biblioteca Teleki, instituția este dschisă pentru prima dată cercetătorilor români.
avea o bibliotecă personală care număra peste 2000 de volume
Cultura, fără bani și atunci ca și acum Banii alocați Bibliotecii dar și Muzeului erau și în perioda interbelică foarte puțini. Astfel, Aurel Filimon propune un așa numit “impozit bibliotecar”, prin care biletele de teatru și de film să fie majorate cu o anumită sumă, iar fondurile astfel colectate să fie reorientate spre Bibliotecă. Propunerea n-a fost niciodată adoptată. Autor: Soria Bota
