Infinite și imprevizibile sunt căile radicalismului, dar John P. Portelli își scrie poemele ca și cum ar trasa hotare ale teritoriilor pe care le traversează, în cartea aici, cândva, tradusă de Călin Vlasie și publicată la editura ROCART.
         Kahlil Gibran, Hazrat Inayat Khan, Martin Lings, Omar Khayyam sunt nume de rezonanță în cultura musulmană care marchează o linie de conștientizare, ei scriu rânduri care cheamă la spiritualizarea ființei umane, la umanizare și iluminare. Radicalismul lui John P. Portelli este similar celui pe care îl enunță Raed Wahesh programatic în poemele sale, privitor la războaiele care șterg de pe hartă orașe și țări, la marginalizare și fenomenul migrației și al refugiaților, la libertate și eliberare. Aici radicalismul îmbracă haina justiției și a emancipării, a egalității și a dezideratului drepturilor umane: „Când luna plină strălucește pe Marea Moartă/ și umbra ei se lipește de apa grea/ totul se oprește -/ chiar și cucerirea unei țări -/ și se aude doar strigătul Ammanului și  al Al-Quds-ului.// Pașii Damascului/ răsună în noapte/ la fel și dulcele plânset al femeilor care vând mentă/” (Când luna plină strălucește, p.9).
           Calofil este modul de a reprezenta efervescența nomadului. Autenticitatea liricii lui John P. Portelli mizează pe surprinderea în imagini a expresiei sufletului omenesc și pe demistificarea simbolurilor exotice. Voalul cade, părul este descoperit și lăsat liber, ca într-un protest pentru recuperarea propriului corp, a propriei puteri și a propriei autonomii: „am intrat în Al-Quids/ și ți-ai desfăcut părul/ din care se scurgea/ ulei de măsline.” (Aici, cândva, p.10). 
           „Personalul este politic!”, acest slogan faimos al celui de-al doilea val feminist al secolului XX, tinde să se reflecte în substratul ideatic al liricii lui John P. Portelli și să se prefacă în texte profetice: „Chiar și veverițele trebuie să mănânce/ și cei fără adăpost/ aproape că se sugrumă între ei/ în fața zidurilor crăpate/ de la York Club/ chiar și moartea este politică.” (Îmbulzeală, p. 103). Nimic nu se întâmplă neghidat, sau mai bine zis, neteleghidat, în societățile unde democrația a luat sfârșit, sau în societățile unde orice valoare care urmărește binele suprem al omului, a fost înlocuită cu elemente totalitariste și unde limbajul de conducere se transcrie în verbe care indică suficient de clar abuzul de putere. 
           Într-un cotidian upgradat cu hipercorectitudinea politică, în anticiparea unei invazii a cancel culture, în contextul izbucnirii războaielor și crizelor, apare traducerea extraordinară a unei cărți de care România avea nevoie. Spațiul Carpato-Danubiano-Pontic stă la dispoziția unei problematici care poate și trebuie să facă subiectul preocupărilor locuitorilor din acest spațiu, de altfel, destul de vulnerabil și catalizator, aici, cândva, este adevărata demonstrație de forță poetică a lui John P. Portelli și o confirmare a faptului că nimeni nu-i profet în țara lui, dar că profeția unui profet-poet se aude peste mări și țări și, de obicei, se-mplinește: Noi suntem radicali/ dornici/ de rădăcini/ obsedați chiar// Trăim într-o lume diferită/ lipsită de nași/ sau recomandări/ nu tolerăm fructe stricate/ pe copaci infestați// Noi suntem radicali/ radix radices” (Radicali, p. 98).

Gabriela Feceoru