Năs­cut în 1952, Goran Ste­fanovski exploda la 22 de ani în prim-​plan cu Jane Zadrogaz, fan­tezie pop­u­lară cu cân­tec(1974), con­sid­er­ată pia­tra de hotar care a intro­dus în cul­tura mace­doneană „noua sen­si­bil­i­tate” a ceea ce avea să fie numit postmodernism.

În 1986, Goran Ste­fanovski înte­meiază studi­ile de creaţie dra­mat­ică la Uni­ver­si­tatea din Skopje, pe care le con­duce până în 1998. Goran Ste­fanovski „este o aseme­nea leg­endă încât stu­denţii au for­mat o aso­ci­aţie caresă-​lonoreze.” Sta­bilit în Anglia, predă actual­mente la Uni­ver­si­tatea Christ Church din Can­ter­bury, unde are şi stu­denţi români.

Un om ca ori­care (piesa-​imoralitate) din 2002 a fost inspi­rată autoru­lui de cea mai cunos­cută moral­i­tate engleză, Every­man, a moral­ity play, din sec­olul XV.

Sub­stanţa ale­gorică orig­i­nală, dia­logul omu­lui cu moartea (creşt­inul pre­ocu­pat de mân­tuirea sa), devine povestea personajelor-​tip con­tem­po­rane, supuse modei, trăind după reţetă. Moartea aici,se numeşte Anas­ta­sia, vor­beşte cu accent străin, e o imi­grantă. Noul Every­man, pune diag­nos­ticul moral­is­tu­lui asupra lumii noas­tre: hedo­nism, ego­ism, vid inte­rior. În clep­sidra „jocu­luide-​avacanţa” rolurile se întorc, omul de azi, în căutare de viaţă şi tinereţe veşnice, ajunge imun la moarte, iar moartea, devenind ea pen­i­ten­tul, porneşte în marea călă­to­rie. Moartea îşi exprimă nelin­iştea în stilul vechii ale­gorii, de un farmec naiv adap­tat de autor: „Vai mie,pierită-​sabia mă ţin pe picioare /​Mădu­larele sub mine mi se îndoaie /​… Şi este scrisul meu întru totulne-​gata./​Cum pro­cedez eu să cer iertare acum?” O referire la Rubliov, în piesă, pune o tuşă a metafiz­icu­lui la ceea ce apare de mai multe ori în piesele lui Goran Ste­fanovski, direct sau indi­rect, ca portret al artis­tu­lui.” (Ioana Ieronim)

Mai multe informații găsiți aici

Sursa foto