• Astăzi, 23.05.2022
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi
18.03.2022
18:30

Nişte fete de Neil LaBute (regia Laura Moldovan)

La Sala Mică.

Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ prezintă un spectacol care va face deliciul tuturor celor care cred că teme precum dragostea, regretul, vinovăţia, minciuna şi memoria sunt din ce în ce mai previzibile.

Regizoarea Laura Moldovan, cunoscută publicului mureşean pentru spectacolele de succes „Toate mi se întâmplă numai mie“ de Mihai Ignat şi „Detectorul de minciuni“ de Vasili Sigarev aduce pe scena Sălii Mici un text semnat de unul dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi americani contemporani – Neil LaBute – şi o distribuţie de excepţie.

Un afemeiat trecut de 30 ani, şi la un pas de însurătoare, face bilanţul trecutului său amoros şi constată că nu e tocmai onorabil. Fostul macho aflat în curs de reabilitare îşi dă seama că nu s-a purtat bine cu multe dintre fostele sale partenere, iar acum, înainte de a se căsători, decide să se reîntâlnească cu cinci dintre ele pentru a-şi înfrunta conştiinţa şi, poate, pentru a reuşi să şi-o uşureze.

Piesa lui Neil LaBute explorează dinamica tensionată dintre sexe, relaţiile complicate dintre motivaţiile acestora şi propriile temeri sau laşităţi, dar şi efectul pe care trecerea timpului îl are în vieţile oamenilor. „Nişte fete“ e o comedie amară despre destinele a cinci femei de vârste şi din locuri diferite, legate de un bărbat care le-a marcat.

„Nişte fete sau posibil și imposibil, asumare și introspecţie, căsătorie și carieră. Într-o societate în care relațiile interumane se clădesc și se prăbușesc ușor, când ambițiile sau lipsa de asumare a propriilor fapte schimbă destine, LaBute testează cât de subțire e linia dintre corect și incorect și, mai ales, cât de ușor se trece granița dintre ele având ca singur scop succesul.“ Laura Moldovan, regizoarea spectacolului

Laura Moldovan a mai pus în scenă următoarele piese ale lui Neil LaBute: „Autobahn“ la Teatrul de Nord din Satu Mare, în 2016 şi „Fat Pig“ la Teatrul Dramatic „Fani Tardini“ din Galați, în 2016.

Din distribuţie fac parte actorii Theo MARTON, Delia BĂLAŞA, Dana PANCU, Gabriela BACALI, Georgiana GHERGU, Steliana BĂLĂCIANU şi Dorothea MOLDOVAN.

Regia este semnată de Laura MOLDOVAN, scenografia a fost realizată de Irina CHIRILĂ, traducerea textului îi aparţine lui Bogdan BUDEŞ, iar regia tehnică este asigurată de Teodora CRĂCIUN.

„Laura Moldovan nu apelează la artificii de suprafață, ci lasă povestea să fie spusă ușor, simplu, fără mari explozii, principalul scop fiind, se pare, conturarea unor identități care au supraviețuit și s-au rafinat în funcție de durerea suferită după o părăsire fără explicații.” Irina Cerchia în Revista Amfiteatru

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.

Sursa

Sursa foto