• Astăzi, 16.04.2024
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
05.03.2020
18:00

Ultima oră

Joi, 5 martie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu Mureş, Compania „Liviu Rebreanu” prezintă în premieră spectacolul „Ultima oră” de Mihail Sebastian, în regia artistică a lui Nicu Mihoc (scenografia – Măriuca lgnat, regia tehnică – Stelian Chiţacu, sufleur – Iolanda Belbe). Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.

Comedia lui Mihail Sebastian readuce în discuţie legăturile deseori obscure dintre putere, manipulare şi lipsa de scrupule, felul în care candoarea, idealismul şi bunele intenţii pot dejuca planuri dintre cele mai periculoase, iar optimismul şi pasiunea se pot opune lăcomiei şi puterii chiar dacă sunt resorturile unui industriaş care, aparent, are lumea la picioare.

Titlul operei lui Mihail Sebastian face referire la rubrica ce închide ediţia unui ziar, putând schimba, uneori, chiar şi soarta publicaţiei. Sau a unor oameni. Este o poveste despre visătorul conferenţiar universitar Alexandru Andronic, ambiţiosul magnat Grigore Bucşan, duplicitarul director de gazetă I.D. Borcea şi fermecătoarea studentă Magda Minu.

Din distribuţia piesei, pusă în scenă pentru prima dată în limba română la Târgu Mureş: Mihai Crăciun – Alexandru Andronic, Dan Rădulescu – Grigore Bucşan, Costin Gavază – I. D. Borcea, Luchian Pantea – Ştefănescu, Cristian Iorga – Voicu, Alexandru Andrei Chiran – Pompilian, Tiberius Vasiniuc – Brănescu, Ştefan Mura – Agopian, Ion Vântu – Hubert, Edi Marinescu – Niţă, Ale Ţifrea -Magda Minu, Claudia Erika Domokos – Gaby, Rodica Baghiu – Ana şi Bianca Fărcaş – Domnişoara Werner.

Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de la casieria din incinta Teatrului, de marţi până vineri, între orele 9.00 şi 15.00, şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor, sau de la Agenţia de Bilete din incinta Palatului Culturii, de marţi până vineri, între orele 12.00 şi 17.30.

Sursa continutului și imaginea

Facebook Twitter
Cultură În Mureș
Descriere - Cultura.inmures.ro este o platformă culturală a județului Mureș, care promovează evenimente, proiecte și inițiative artistice din domeniile cinematografiei, teatrului, muzicii, literaturii și artei vizuale. Site-ul oferă informații utile despre instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în viața culturală a județului, precum și despre oportunitățile de finanțare, participare și colaborare în domeniul cultural.
Piața Republicii, Nr. 41
+40 745.992.463
Târgu-Mureș
540110
România
[email protected]