• Astăzi, 25.04.2024
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
13.04.2023
19:00

Ierbar de Simona Popescu/Radu Afrim (r. Radu Afrim)

la Sala Mare

Scenariu de Radu Afrim inspirat de volumul de poezie „Cartea plantelor şi animalelor“ de Simona Popescu

Spectacolul a fost nominalizat de către UNITER la Premiul unei categorii nou introduse: Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută!

O meditaţie poetică despre viaţă, având ca sursă de inspiraţie poezia însăşi, dar şi natura, spectacolul IERBAR prezintă o perspectivă inedită – filtrată prin sensibilitatea artistică inconfundabilă a lui Radu Afrim – asupra trecerii timpului într-un cadru în care coexistă cupluri tinere, cupluri de vârstă medie, dar şi cupluri aflate la vârsta a treia. Acestea se află în faze existenţiale diferite, dar fragilitatea, dorinţa de iubire şi de comuniune, precum şi conştiinţa că totul e efemer le impregnează fiecare gest şi acţiune. În freamătul nesfârşit al naturii putem distinge, la scară micro, caracterul infinit al universului macro care ne întâmpină cu răsărituri, apusuri şi stele, un univers deopotrivă familiar şi misterios-fascinant, de care suntem, în esenţă, inseparabili.

IERBAR e o experienţă teatrală multisenzorială, dar şi una interioară, o călătorie în care magicul însoţeşte concretul aşa cum, atunci când respirăm în ger, nu putem opri şuvoaiale de aburi să ne încadreze volatil chipurile.

Unanim considerat de către critică şi publicul larg drept unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru de după Revoluţie, Radu Afrim a marcat prin creaţia sa ultimele două decenii şi a prezentat publicului o operă teatrală unitară, dar variată, caracterizată prin nonconformism, fler pentru imagini vizuale care frapează, compoziţii scenice elaborate, jocuri actoriceşti intense şi un sincretism al artelor vizuale exprimat într-o manieră deopotrivă sofisticată şi accesibilă. În ultimii ani, Radu Afrim a început să semneze şi textele spectacolelor sale, fiind totodată implicat şi în realizarea universului lor sonor.
Creaţia sa a fost distinsă cu numeroase premii, printre care 3 Premii UNITER pentru Cea mai bună regie. Spectacolul IERBAR marchează întoarcerea la compania română a Teatrului Naţional Târgu-Mureş după mai bine de 20 de ani.

"Asumat poetic, cu o dramaturgie splendidă creată de Radu Afrim în parteneriat creativ cu Simona Popescu (Cartea plantelor și a animalelor), Ierbar investighează într-o manieră atipică o serie de teme deloc străine, de altfel, operei regizorale ale celui în discuție: timpul, uitarea (cea sălbatecă, ce te face să pierzi lucrurile pe care le-ai îndrăgit, dar și cea blândă, a „nu mă uita”-urilor dintr-un vechi ierbar), fragilitatea ființei, revizitarea afectivă a trecutului și așa mai departe. De data aceasta, însă, Afrim alege să se sprijine explicit, mai mult decât în alte rânduri, pe structuri poetice cărora le explorează până în cele mai mici detalii teatralitățile și potențialul dramatic. (…)" Călin Ciobotari - Despre „arhitectura ierbii” și despre ceea ce „adio, adie”… (7iasi.ro)

Distribuţia:

Viorel (Stalker) – Nicu MIHOC

Róza – BEREKMÉRI Katalin

Ea – Elena PUREA

El – Theo MARTON

Darius – Alex STOICESCU

Staminia – Laura MIHALACHE

Rebeca – Cristina HOLTZLI

Piticu – Luchian PANTEA

Dia – Ale ȚIFREA

Sora 2 – Georgiana GHERGU

Sora 1 – Loredana DASCĂLU

Profa – Mela MIHAI

Cameraman – Radu ANASTAS

 

Regia, scenariul, filmări şi universul sonor: Radu AFRIM

Scenografia: Irina MOSCU

Dramaturgia de scenă: Andreea RADU

Light designer: Cristian NICULESCU

Video design: TRUCZA Samu

Asistent regie: Dragoș STOENESCU

Asistent scenografie: SIKÓ Dorottya

Sufleur: Iolanda BELBE

Regizor tehnic: Teodora CRĂCIUN

În cadrul proiecţiilor video se regăseşte o lucrare semnată de artista vizuală Helen Flockhart.

Următoarea reprezentaţie va avea loc joi, 13 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Mare.

Spectacolul are o durată de 2 ore şi 15 minute şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani!

Biletele pot fi achiziţionate online de pe https://teatrunational.biletmaster.ro/.../44003849/Ierbar

Sursa

Sursa foto

Facebook Twitter
Cultură În Mureș
Descriere - Cultura.inmures.ro este o platformă culturală a județului Mureș, care promovează evenimente, proiecte și inițiative artistice din domeniile cinematografiei, teatrului, muzicii, literaturii și artei vizuale. Site-ul oferă informații utile despre instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în viața culturală a județului, precum și despre oportunitățile de finanțare, participare și colaborare în domeniul cultural.
Piața Republicii, Nr. 41
+40 745.992.463
Târgu-Mureș
540110
România
[email protected]