• Astăzi, 19.04.2024
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production

Ținem munții în loc. Roșia Montană rezistă prin cultură!

09.08.12 | Alte proiecte

Acesta este sloganul festivalului intitulat FânFest, ce va avea loc între 15 – 19 august, la Roșia Montană. Ce este FânFest? E un festival organizat încă din 2004, ajuns acum la ediția a VII-a, ce are ca prim obiectiv promovarea patrimoniului cultural și a spiritului militant în campaniile civice din țară. Cu alte cuvinte, este evenimentul ce reunește mii de activiști naționali și internaționali, precum și un număr mare de vizitatori. Scopul acestuia este de a demonstra tuturor că în Roșia Montană se poate trăi din agricultură, turism și alte activități ce nu distrug natura și cultura, că nu e necesară exploatarea resurselor existente în acest loc. Activități recreative, precum zborul cu parapanta, atelier de capoeira (arte marțiene braziliene), Tai Chi, expoziții, povestiri la focul de tabără, drumeții organizate, tururi ghidate, piese de teatru, teatru de păpuși, târg țărănesc, atelier de croșetat, curs de astronomie, filme și documentare, lecturi publice, întâlniri cu autorii Livia ștefan, Mugur Grosu (și nu numai!), muzică bună, cu trupe precum Luna Amară, Kumm, Blazaj, Mushroom Story sau Silent Strike, sunt doar o parte din ceea ce voluntarii FânFest-ului ne-au pregătit. Subiectele alese ca teme de dezbatere sunt intrigante, interesante și diversificate, printre care amintesc: relația media și protestatarii, finanțarea etică, arta de protest, protecția animalelor, hrana sănătoasă, (bine-nțeles!) situația Roșiei Montane și.... multe, multe altele. Întregul programul, structurat foarte bine pe zile și ore, poate fi găsit aici: www.fanfest.ro/program/. Alexandra Muscă
Facebook Twitter
Cultură În Mureș
Descriere - Cultura.inmures.ro este o platformă culturală a județului Mureș, care promovează evenimente, proiecte și inițiative artistice din domeniile cinematografiei, teatrului, muzicii, literaturii și artei vizuale. Site-ul oferă informații utile despre instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în viața culturală a județului, precum și despre oportunitățile de finanțare, participare și colaborare în domeniul cultural.
Piața Republicii, Nr. 41
+40 745.992.463
Târgu-Mureș
540110
România
[email protected]