Andrei Ungureanu, Nașterea eroului, Editura Litera, 2022

Moussa este copilul trecut prin foc și prin ape tulburi, prin brațe străine și prin nesfârșite încercări. Deși am fi tentați să-l numim antierou pentru că și-a jucat uneori cartea greșit, îi găsim scuza că a făcut-o pentru că și alții la rândul lor s-au comportat animalic cu el. Parcursul lui este foarte similar cu cel al unui erou de basm modern, narativul urmărind evoluția sa, fapt pentru care, în termeni didactici putem spune că romanul de debut al lui Andrei Ungureanu, Nașterea eroului, este un bildungsroman.

Titlul nu este altceva decât fabuloasa metaforă pentru ritualurile de inițiere (neortodoxe) prin care inevitabil ajunge să treacă Moussa, este prins de traficanți de carne și torturat, mai departe vedem că nu are la rândul său comportament de torționar, ci mai degrabă preferă să fie bătut decât să transporte oameni în locuri din care știe că nu se vor mai întoarce:

„Devenise fără să vrea un Charon modern, dar el, spre deosebire de personajul mitologic, era viu, era real, și-i trecea pe oameni nu de la viață la iad, ci de la moarte la paradis.” (p.122). Procesul de evoluție al lui Moussa ‒ de la copil, la adult, de la necredință, la credință, de la naivitate și gândire magică, la o capacitate de a gândi rațional  ‒ și de a admite că „Frica de oameni ne înnebunește, ne face să ne pierdem mințile, să ne pierdem umanitatea, să devenim un fel de animale înfuriate, disperate, gata să se sfâșie între ele ca să se salveze.” (p. 131)

De-a lungul celor 398 de pagini călătorești mână în mână cu un personaj aruncat într-o lume a tuturor posibilităților, o lume perversă și pervertită, un malaxor al tuturor frustrărilor și revendicărilor unor suflete care par să reconfigureze varianta Infernului lui Dante. Referința la Anton Holban, O moarte care nu dovedește nimic, se configurează cu grijă vizând posibilul destin al protagonistului. Despre emigranții care ar face orice să scape cu viață și să treacă pe malul pe care ei îl consideră sigur, putem spune că sunt, de fapt, personaje-lecții pentru Moussa care-l vor responsabiliza pe acesta investindu-l cu puterea de a le fi unicul salvator posibil.

Retorica pe marginea unor concepte filosofice ca „speranță”, „etică”, „compasiune”, „empatie” se conturează în continuarea unor replici ale celorlalte personaje episodice, sau ca reflecții ale protagonistului. Ideea unei închisori ideale în care e de ajuns să închizi deținutul într-o cameră cu gândurile sale, cu tratament preferențial, mâncare bună de trei ori pe zi și condiții excelente, această idee a omului torturat de propriile gânduri, nu este altceva decât abstractizarea ideii de captivitate, de închidere, de pedepsire și de izolare într-un spațiu în care e dificil de supraviețuit.

Andrei Ungureanu a scris Nașterea eroului în șase ani în Paris și Valea Popii, început în 2016 și finalizat în 2022, romanul său de debut se focusează pe drama existenței umane, pe firea omului nestatornică, pe schimonosirea sinelui uman. Face posibil travaliul unui proces de conștiință vizavi de exclușii societății, vulnerabilii și stingherii, și recuperează destinul celor uitați, un roman care își merită premiul concursului „Primul roman” organizat de Editura Litera în anul 2022, și, desigur, locul în literatura română.

Gabriela Feceoru