Tentație, respingere, dezechilibru și vulnerabilitate în universul narativ al lui Ciprian Măceșaru
Ciprian Măceșaru, Dumnezeu e la un bloc distanță, Casa de pariuri literare, 2021
Întotdeauna l-am conotat pe Ciprian Măceșaru cu poezia. Nu știu de ce, și de această dată, mă așteptam să găsesc tot poezie în cartea Dumnezeu e la un bloc distanță, publicată de editura Casa de Pariuri Literare în anul 2021. Ei bine, timpul acesta, deși am cartea de mai bine de un an, nu l-am dedicat cu adevărat studiului și nu am făcut close reading în ceea ce privește această plachetă care conține 11 proze scurte: Țâțe; Turiștii; Ceva mai mult păr; Unfriend & block; Paltonul albastru; Uite-așa n-aș vrea să mor; Intelectuali la bar; Corpuri; Dumnezeu e la un bloc distanță; Oameni distruși; Confutatis Maledictis, dar acum m-am întors aici, la această carte, tocmai pentru că îi datoram timpul meu și toată atenția.
Ciprian Măceșaru setează standardul prozei preferând pentru construcția narativului decupaje de scene domestice, limbajul desprins din imediata realitate a unei anumite categorii de oameni: pierduți, despiritualizați, neîncrezători în propriul sine. Corpuri este textul cel mai reprezentativ pentru a susține argumentele de mai sus, iată un fragment din dialogul celor doi iubiți:
„Îți mai place de mine?” o-ntreb. „Ce întrebare e asta?! Normal că-mi place.” „De ce e normal?! M-am schimbat.” „Nu te-ai schimbat chiar atât de mult.” (...)”
și de aici mai e doar un pas până la degenarea discuției prin apăsarea unor butoane sensibile, până la punctul în care izbucnește o ceartă în care se spun lucruri care nu fac cinste niciunuia dintre cei doi, sunt replici de nereprodus și din aceste nesiguranțe se ajunge la separare.
Să fii băiat în România, să crești sub umbrela tăcerii și să-ți formezi propriile opinii despre diverse, asta poate duce la evenimente destul de controversate și la acțiuni pe care să ți le reprimi apoi, cred că Ciprian Măceșaru ne invită prin intermediul textelor sale, să luăm aminte la cum ne creștem băieții și la câte avem să le spunem cu privire la sexualitatea lor, la stima lor de sine, la felul în care ar fi firesc să îmbine emoționalitatea lor cu sexualitatea. Țâțe este despre obiectificarea femeii până în punctul în care imaginea femeii este redusă la o parte a corpului ei, cea enunțată în titlul prozei, dar și despre cum ajunge asta să-l rănească pe băiatul care nu știe încă nimic despre femei.
Diverse personaje masculine derulează secvențe filmice de situații care mai de care, unele comice, altele complicate și distructive. Metehnele masculinității alfa sunt surprinse în diverse ipostaze, în Unfriend & block sau Oameni distruși. Efectele acestei masculinități maligne se resimt asupra personajelor (indiferent de gen) din aceste proze. Îmi place autenticitatea cu care alege autorul să aducă în prim plan controversele cotidianului, problemele lumii în care ne trăim viața zi de zi, conturează axul unui sejur pe o plajă, unde ai tot dreptul și posibilitatea să reflectezi în liniște. Un fin observator al naturii umane schițează grimasele ca într-o fotografie, excesele și accesele, când de furie, când de supraestimare, toate astea se scriu cu o măiestrie a celui care cunoaște mărirea și decăderea, începutul și sfârșitul, cunoaște direcția în care se îndreaptă câteva destine. Dacă totul e sfâșietor, dacă apocalipsa relațiilor e aproape, atunci cum de totuși încă răsare soarele în fiecare zi? Poate datorită faptului că Dumnezeu e la un bloc distanță, așa cum ne asigură Ciprian Măceșaru.
Gabriela Feceoru