MS: Nicole Sima, sunteți cunoscută prin cele trei cărți editate de editura Compania: Marty învață muzica, Marty este meloman sau Un marțian călătorind prin istoria muzicii și Marty la operă sau un marțian ar vrea să cânte, plus o carticica de povesti pentru copii - "Povestea Măgărușului", pe desenele Iulianei Vâlsan, apărută la Editura LiterNet. V-am propus să scrieți niște povești pentru Revista Tuș și ați acceptat pe loc, pentru noi a fost o surpriză să scrieți povești special pentru Tuș. și asta deoarece sunteți o scriitoare adevărată, prin scriitor adevărat eu înțeleg un scriitor căruia o editură adevărată, adică o editură care se ocupă de soarta unei cărți de la cap la coadă și nu îți pune cărțile în brațe să te descurci cum oi ști cu ele, îți cere să scrii și editează cartea pe banii ei, spun asta pentru că foarte mulți autori își scot cărțile pe banii lor sau prin sponsorizare, de fapt scoate fiecare ce vrea, cât vrea și cum vrea după câți bani are. Seria de povești pentru Tuș se numește Povești cu Sara și țestoasa Lico Bocotiti. Lico Bocotiti sună ca un chicotit de copil. 

icole Sima: Lico Bocotiti este chiar un chicotit de copil, pentru că Sara este nepoțica mea care are o broscuță de jucărie și și-a botezat-o singură așa.. hi hi... Văd aceste povești ca un fel de "noapte bună, copii!", dar și ca un fel de 1001 de nopți, adică încerc să continui de unde am lăsat, căutând să-l fac curios pe cititor, ca să aștepte continuarea...

MS: Ați spus că poveștile decurg din imaginația Sarei și discutând astfel cu ea ați constatat că ați mers pe același fir al poveștii pe care ar fi mers ea, deci ați putut intra pe cărările minții unui copil.

Nicole Sima: Poveștile sunt bazate pe dialogul dintre Sara și țestoasa Lico Bocotiti. Am avut bucuria si chiar mirarea sa aud cu urechile mele cum Sara cea adevărată, ascultând poveștile mele, punea întrebări sau dădea răspunsuri așa cum îmi imaginasem eu.

MS: Poveștile au fost povestite de actorul Marius Turdeanu, completate cu un fundal muzical din Mica Serenadă a lui Mozart.

Nicole Sima: Mărturisesc că-mi place la nebunie ce realizeaza acest actor talentat și prietenele mele care au ascultat înregistrările lui Marius Turdeanu, mi-au spus că le-a făcut să se întoarcă la copilărie și să regăsească bucuria și liniștea de atunci. E grozav! Într-adevăr, am ales Mozart în fundal, deși Mica Serenadă este arhicunoscută și arhifolosită, pentru că Mozart place copiilor. În plus, copiii sunt mereu alții, deci pentru ei este o piesă nouă. Melinda care a desenat ilustrațiile le-a desenat pe Sara și pe Lico întocmai după fotografia Sarei și a broaștei. Am zis că dacă tot avem niște personaje reale de la care pornește povestea de ce să nu le folosim. Sunt foarte reușite desenele Melindei. Au haz și, ca orice mândră bunică, îmi pare bine că Sara mea este și modelul fizic al personajului.

MS: Tot datorită dumneavoastră Tușul are un sunet al lui, creat de prietenul dumneavoastră compozitor.

Nicole Sima: Un prieten compozitor olandez, pe nume Hein van Dijk, care nu a putut citi povestea - neștiind românește -, dar a deschis revista Tuș, mi-a scris: "By the way, I noticed that the site is silent. Wouldn't it be a good idea to have a nice, optimistic tune when a child opens the site? I could provide a very nice opening tune.......no costs......only my name mentioned."  Zis și făcut, iar Tuș nu numai ca i-a menționat numele, dar a dat și un link catre pagina sa personală de web.

MS: Mi-ați vorbit de casa dumneavoastră în care au locuit mai multe generații, acesta este un lucru mai rar, în general tinerii se rup de părinți cât pot de repede, observ o tendință tot mai puternică de însingurare, familiile preferă să stea risipite, fiecare în cotruța lui, ceea ce mi se pare îngrijorător, în loc să se adune în familii mari și în case mari. Eu cred că povestea în sine e legată de un spirit al familiei, prin definiție trebuie să existe în casă niște bunici care să o spună la gura sobei și niște nepoți sau strănepoți care să o asculte, că o poveste pentru copii cu o țesătură caldă se naște într-o familie unită.

Nicole Sima: Mai e vorbă? Soliditatea unei familii și legăturile sufletești dintre membrii ei, clădesc sufletul copilului și formează omul de mai târziu.  Eu am avut norocul să-mi cresc copiii într-o casă în care trăiau trei generații și spun cu mâna pe inimă că a fost minunat, iar copiii mei au avut enorm de câștigat. Situația este astăzi diferită și eu sunt prima care înțelege acest lucru. Cu o condiție: dacă din punct de vedere "teritorial" nu poti fi tot timpul lângă copii și nepoți, poți rămâne împreună cu ei, dacă dorești. Noi facem asta, deși am rămas în aceeași "casă bătrânească" doar eu cu soțul meu. Dar, de ce avem internet și tot felul de telefoane? Ca să fim, în continuare, alături de copii.  De Sara și părinții ei sunt un pic mai departe decât de băiatul și nora mea, dar nu există zi în care să nu vorbim. De fapt, nu vorbim propriu-zis, ci mai mult asist o oră-două, la ce fac ele acolo și, după caz, mă bag și eu în treaba lor (dacă joaca un anumit joc, încep și eu să joc, ca și cum aș fi acolo, cântăm împreună, povestim).

MS: Credeți că situația de la înmormântarea lui Mozart se va repeta? Că un om valoros, când își pierde puterea de muncă și banii își pierde automat prietenii și interesul societății față de el?

Nicole Sima: Of! Prea adesea se face această nedreptate și, deși sunt un om optimist, nu cred că lumea se va schimba în privința asta. Dar, istoria ne arată că valorile reale înving până la urmă timpul și Mozart este cel mai grăitor exemplu în acest sens.