“Atât poezia, cât și dansul sunt alcătuite din materia visului.”
Un interviu cu GIGI CĂCIULEANU despre magia dansului și a întâlnirii cu celălalt Gigi Căciuleanu, coregraf de origine română stabilit în Franța, este o figură proeminentă a dansului contemporan. S-a născut la București pe data de 13 mai 1947, a absolvit școala Națională Superioară de Coregrafie din capitală, urmând studii de perfecționare la școala de Balet a renumitului Teatru Balșoi din Moscova. În prezent este directorul artistic al Baletului Național din Chile. Bogata sa activitate artistică este încununată de numeroase premii și distincții, dintre care merită amintite titlul de Cavaler al Artelor și Literelor acordat la Paris, în 1984, și decorarea sa cu Ordinul Steaua României la București, în 2002. Gigi Căciuleanu este un artist complet și complex: dansator, coregraf, poet, teoretician al „stării de dans”. Prin cartea sa, Vânt, volume, vectori, apărută la Editura Curtea Veche, artistul pune în lumină încă o dată raportul consubstanțial dintre dans și poezie. În 2012 Gigi Căciuleanu semnează regia și coregrafia spectacolului Carmina Burana, momentul de vârf al celei de-a cincizecea stagiuni a Teatrului Național din Târgu-Mureș.
G.M. Pentru publicul larg sunteți cunoscut prin dansul-poezie și mai puțin prin poezia propriu-zisă. De aceea nu vă întreb ce înseamnă dansul pentru dumneavoastră. Vă întreb, mai degrabă, ce înseamnă poezia și în ce măsură vă completează aceasta ca artist.
G.C. Am impresia că poezia, adică metafora, a fost prezentă în viața mea înainte de dans, că l-a prefigurat în aceeași măsură în care îi dă și astăzi naștere. Așa cum verbul precede înfăptuirea oricărui act, așa cum imaginația generează imaginile obținute prin corp. Oricum, de când îmi pot aminti, am tot conviețuit cu visul, cu visele. Iar atât poezia, cât și dansul sunt alcătuite din materia visului, poate mai mult decât celelalte arte, datorită faptului că mobilizează integralmente și „fără nicio milă” întreaga noastră fire, atât cea mentală, cât și cea corporală.
G.M. La ce vârstă v-ați întâlnit pentru prima dată cu dansul?
G.C. Cu dansul ne întâlnim cu toții atunci când facem primul pas. Primul meu pas de dansator am încercat să-l fac la vârsta de 4 ani. Adevărata mea întâlnire cu dansul am făcut-o abia peste încă zece ani, atunci când am văzut-o dansând pentru prima oară pe Miriam Răducanu, și din momentul în care am avut norocul să pot dansa alături de dumneaei.
„Soarta jocului, și cea a jucătorului, se schimbă la fiecare aruncătură de zar. Drumurile se bifurcă mereu ca într-un labirint borgesian.” G.M. În 1974 ați emigrat în Franța. Cum credeți că ar fi arătat cariera dumneavoastră dacă ați fi rămas în țară? G.C. Jocul meu preferat sunt tablele. Un joc situat pe undeva între șah și poker, între strategie pură și hazard curat. Soarta jocului și cea a jucătorului se schimbă la fiecare aruncătură de zar. Drumurile se bifurcă mereu ca într-un labirint borgesian. Mi-e foarte greu să spun cum s-ar fi întâmplat lucrurile dacă zarurile aruncate la un moment dat al vieții m-ar fi obligat la un alt drum. Mi s-a întâmplat să mă întreb câteodată cum ar fi fost soarta muzicii, a unui șostakovici, dacă ar fi „ales libertatea” și nu ar fi compus sub controlul unei cenzuri nu numai politice, dar și al celei, poate cu mult mai implacabile, a colegilor de breaslă. Greu de spus. Personalmente, tind să cred că geniul său ar fi rezolvat problema făcând în așa fel încât, oricare ar fi fost împrejurările, muzica lui să aibă aceeași frumusețe, forță și valoare. Tot așa, cine ar putea răspunde cu certitudine la întrebarea: cum ar fi evoluat arta unui Van Gogh dacă în loc să moară literalmente de foame ar fi vândut „pe rupte” încă din timpul vieții? G.M. Cum priviți România de la Paris sau din afară, oriunde v-ați afla? Cum este percepută cultura română în exterior? G.C. România este țara în care m-am născut, în care am făcut primul pas și primii pași. Îmi este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să o privesc din afară. De către cei din exterior, cultura românească este, cred eu, puțin cunoscută. și nu sunt convins că ar fi numai vina celor „din afară”. Ionescu e considerat un mare scriitor francez, Cioran, un mare gânditor tot francez, cât despre Brâncuși, foarte puțini îl leagă de România. Enescu e cunoscut la fiind profesorul lui Yehudi Menuhin, iar Celibidache se pronunță în lumea întreagă „Selibidaș”...
„Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu actori. Capacitatea lor de a putea prelungi mișcarea corporală și de a o întregi cu intenția actoricească îmi convine de minune, mă inspiră, mă ex- și in-cită.” G.M. V-ați reîntors în țară oridecâteori ați avut ocazia și ați dat naștere unor mari spectacole. Carmina Burana a devenit cea mai apreciată producție a Naționalului târgumureșean din stagiunea ce tocmai a luat sfârșit. Cum ați lucrat cu actorii? Nu ați întâmpinat dificultăți în a monta un spectacol de teatru dans cu actori? Cum vi s-a părut echipa Teatrului Național Târgu-Mureș?
G.C. Din moment ce plasez întâlnirea pe tărâmul metaforei, nu, nu am întâmpinat nicio dificultate în a lucra cu actori pentru un spectacol de dans, cum ar fi acea „carmină” de care, atât de măgulitor pentru mine, pomeniți. Ba chiar dimpotrivă. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu actori. Capacitatea lor de a putea prelungi mișcarea corporală și de a o întregi cu intenția actoricească îmi convine de minune, mă inspiră, mă ex- și in-cită. Primul meu premiu de coregrafie a fost cel al mișcării scenice pe care o realizasem, abia ieșit de pe băncile școlii, la teatrul din Piatra Neamț. Este vorba de Harap Alb, în regia doamnei Zoe Anghel-Stanca. Iar lucrul la CARMINA BURANA va rămâne, ca și cel din 2001, când am creat Jungla X la minunatul Teatru Ariel al lui Gabi Cadariu, una din perioadele fericite din viața mea de artist. Sper ca piesa să aibă o viață cât mai puternică, pe măsura pasiunii pe care am pus-o în a o crea. Îi mulțumesc din suflet Alinei Nelega care, pe lângă Ariel, găsește forța de a colabora cu Teatru Național din Târgu-Mureș, Alinei, care avusese ideea și inițiativa de a mă aduce să lucrez cu această deosebită și talentată echipă de artiști și.... sufletiști.
„Publicul formează un triunghi energetic și emoțional între creator, interpret și el însuși. Din punct de vedere psihologic și, aș îndrăzni să spun, chiar filozofic, îl concep ca pe un „ménage í trois” indispensabil actului de amor care este pentru mine spectacolul.”
G.M. Cât de important este spectatorul pentru dumneavostră? Dar receptările criticilor?
G.C. Pentru mine publicul a fost dintotdeauna un partener activ și nu un simplu martor sau observator pasiv. Publicul formează un triunghi energetic și emoțional între creator, interpret și el însuși. Din punct de vedere psihologic și, aș îndrăzni să spun, chiar filozofic, îl concep ca pe un „ménage í trois” indispensabil actului de amor care este pentru mine spectacolul. Consider publicul ca fiind o entitate mai inteligentă și mai informată decât cea formată de cei de pe scenă sau din spatele scenei pentru simplul motiv că este o întrunire a mai multor creiere. Iar eu, fie ca creator, fie ca interpret, fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru ca publicul să devină, în plus, și o reuniune de inimi și suflete. Iar cât despre critici, aceștia fiind și ei tot spectatori cărora încerc să le transmit emoție și energie, trăiesc receptările lor ca pe niște cristalizări ale reacției publicului.
G.M. Ce ne puteți spune despre proiectele dumneavoastră viitoare?
G.C. În afară de iminentul turneu din Chile a Baletului Național Chilian cu piesa mea ANGELES, aștept cu nerăbdare, la începutul lui octombrie, premiera la Teatrul Național din București a ultimei mele piese de teatru coregrafic, adică de dans!, D”™ALE NOASTRE, inspirată din lumea lui Caragiale și interpretată de către tinerii și talentații dansatori ai Companiei Gigi Căciuleanu din România. Da, puțin câte puțin, îmi văd visul începând să se îndeplinească! O bucurie pe care mi-o rezervă viitorul este realizarea proiectelor care mi s-au propus în România, în 2013 și, sper, și mai încolo, dacă zarurile îmi vor fi favorabile, cu artiști români, pentru un public atât din România, dar, sper din suflet, și din afară.
G.M. Cu ce personalități, pe care nu ați avut ocazia să le cunoașteți, v-ați întâlni la un pahar de vin?
G.C. Cu mai toate!
Vă mulțumesc, domnule Gigi Căciuleanu, pentru timpul acordat, atât de prețios printre repetiții și spectacole!
Reprezentațiile spectacolului Carmina Burana vor avea loc la Teatrul Național din Târgu-Mureș începând cu această toamnă. De asemenea, scrierile lui Gigi Căciuleanu pot fi urmărite pe site-ul LiterNet (http://www.liternet.ro/autor/169/Gigi-Caciuleanu.html).
Interviu realizat de Georgeta Movilă
După ce realizați schițele, urmăriți în continuare evoluția lor în atelier? Despre oamenii din atelier ce ne spuneți?
Realitatea este că fără oamenii din spatele scenei nici un spectacol nu ar vedea luminile rampei. Ei, sculptorii, modelatorii, tâmplarii și croitorii prin specificul muncii lor execută fiecare piesă care compune un obiect (decor sau păpușă). Tot ei execută sistemele tehnice ale mecanismului interior al unei păpuși după ce studiază desenele mele tehnice, cotate la mărime reală. După ce totul este executat „la alb” intervin eu cu adaosurile necesare, costum, încălțăminte, păr, ochi, urechi, pictură etc. Adică, finisez și dau aspectul final al păpușii, însuflețite ulterior de actorul păpușar. Cel mai important colaborator în realizarea unei concepții scenografice este sculptorul și constructorul de păpuși. Ei creează actorul interpret numit păpușă.
În acest stadiu de lucru, chem copii care se apropie curajoși de păpuși, le iau în mâini și aflu dacă sunt sau nu pe drumul cel bun. Le acceptă din start sau le găsesc defecte. În general nu m-am întâlnit cu critici aspre din partea lor. Am remarcat că sunt atrași, în general, de păpușile cu trăsături ferme, clare, păpuși bine, frumos finisate și foarte mobile. Impresia lor, mă ajută mult la tușa finală, la ultimă trăsătură de pensulă. Eu sunt un scenograf foarte exigent cu mine însămi, nu pot să trimit în scenă un obiect, fie el păpușă sau element de decor fără să-l finisez conform cu stilul și gustul meu artistic. În timpul repetițiilor, când se presupune că din punctul meu de vedere totul este gata, constat că tot mai am ceva de adăugat sau eliminat din dorința mea de a servi cât mai bine ideile regizorale și actoricești. Dar odată cu premiera spectacolului termin și eu cu retușurile, gata! Spectacolul este ca un copil care s-a născut, a crescut sub oblăduirea creatorilor și pleacă apoi să înfrunte realitatea vieții…
Vedeți dumneavoastră, meseria mea nu ar avea finalitate dacă nu ar exista această „specie” de artiști, minunați, cu iubire de păpușă, adica actorii păpușari. Dacă nu ar exista ei, să anime și să dea glasul și sufletul lor păpușilor executate de mine, munca și gândurile mele ar rămâne suspendate în eter, nevalorificate, neștiute de nimeni.
Un personaj favorit?
M-ați întrebat de personaje favorite, nu cred că pot numi unul. Sunt multe …, le iubesc pe toate, sunt toate cele născute și văzute de ochii minții mele și care au iesit la rampă în spectacole semnate la rubrica scenografie, Eugenia Tărășescu Jianu.
Lucrați pentru Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, am înțeles că ați colaborat și colaborați și cu alte teatre.
Da. Eu sunt un scenograf care a abordat toate genurile teatrale- iubesc opera și baletul, lucrez foarte mult în teatru dramatic – în ultima perioadă lucrez la Teatrul Național din Cluj. Ultimele premiere le-am avut în 2010 – 2011 cu „Revizorul” de Gogol și „Zenobia” de Gelu Naum în regia Monei Chirilă Marian, dar locul în care mă relaxez și trăiesc fericiri este teatrul de păpuși. Din totdeauna în momentele de derivă artistică m-am refugiat în teatrul de animație. Navighez între aceste genuri de teatru frecvent din 1970 până astăzi în fiecare an pe lângă un spectacol de teatru sau operă am montat și unul de păpuși.
Cum ajungeți să realizați scenografia unui spectacol?
Regizorii care m-au solicitat și care au colaborat cu mine de-a lungul timpului sunt prietenii mei de suflet și minte dintotdeauna. Ei au acceptat modul meu personal de abordare și au folosit-o cu succes, spun eu, și nu numai eu, dovadă cronicile scrise după fiecare premieră și premiile obținute la festivaluri ale acestui gen teatral. Stilul de gândire și creațiile artistice ale fiecărui coleg regizor, în parte, au dat originalitate și unicitate spectacolelor semnate de ei.
Consider că am un înger păzitor artist și el la rândul lui, deoarece m-a condus în preajma unora dintre cei mai importanți regizori de teatru și teatru de păpuși din țară. Fiecare spectacol are imaginile și discursurile sale regizorale, fiecare este o experiență artistică unică.
Regizorul dă indicații în ce privește concepția scenografică? Dacă are gata scenografia, păpușile, ce mai face regizorul?
Regizorul nu dă indicații în concepția scenografică. În discuțiile avute în timpul elaborării concepției regizoral-scenografice se crează o simbioză între gândurile regizorului și imaginația scenografului care conduc la actul final, spectacolul. Procesul de gândire este total diferit în spectacolul de teatru de păpuși față de celelalte genuri teatrale.
În teatru regizorul lucrează cu personaje vii – actorii - pe când în teatrul de păpuși lucrează cu personaje care sunt formate din păpuși inerte, cu forma și chipul gândite de scenograf și cu viața pe care i-o dă mânuitorul. Acesta este miracolul care se numește teatru de păpuși.
După ce terminați lucrul la un spectacol și are loc premiera, mergeți să-l vedeți? La ce vă gândiți atunci?
Evident că iau parte la premieră alături de întreg colectivul artistic, reprezintă finalitatea muncii noastre de creație.
Un copil are nevoie de fantastic, de personaje și jucării, copilul dumneavoastră a avut această resursă chiar în mama lui, cum a fost?
Fiecare copil este special, fiecare copil are lumea lui fantastică. Eu pot să fiu fericită că, de multe ori, acești copii cu lumea lor diferită s-au adunat laolaltă și au trăit în cadrul spectacolului, alături de personajele create de mine la fel de intens. Nu pot spune că fiica mea a avut parte de atenția mea specială, este înzestrată nativ cu o fantezie bogată și cred că tot ce s-a întâmplat în jurul ei a ajutat-o să devină omul minunat de acum. Fiica mea ca și nepoata mea de nouă ani și-au exprimat fantezia prin desen. De multe ori păpușile create de mine s-au născut mai întâi și întâi pe foile desenate sau pictate de ele.
Această selecție de spectacole ce înseamnă? Cumva o listă de preferințe, de realizări scenografice preferate?
Selecția de spectacole pe care v-am anexat-o, fără să specific de ce (scuze!!) înseamnă o parte din activitatea mea pe scenă. Am renunțat să le mai enumăr pe cele din perioada de dinainte de revoluție. Fiecare din titlurile înșiruite înseamnă un nou punct de pornire în cariera mea, cu fiecare regizor cu care am colaborat am mai cucerit o dată publicul și critica de specialitate. Cu fiecare spectacol am câștigat un prieten regizor și mulți prieteni adulți sau copii. Chiar și dumneavoastră sunteți printre prietenii câștigați în urma vizionării spectacolului „Pinocchio”.
Toate spectacolele de teatru de păpuși enumerate au fost încununate cu premii naționale si internaționale la festivaluri și gale de teatru de păpuși.
Selecție spectacole:
Motanul încalțat, regie Tudor Chirilă, Premiul pentru scenografie la Festivalul de teatru Botoșani 1990, Gala Națională a Păpușarilor 1991
Tinerețe fără bătrânețe, regie Mona Marian, Premiul pentru scenografie la Festivalul de teatru de păpuși Gulliver, Galați 1991
Cerbul, de C. Gozzi, regie Mona Marian, Premiul pentru spectacol la Gala Națională a păpușarilor, Cluj 2008
Zurinca, regie G. Cadariu, Premiul pentru spectacol și scenografie la Gala intenațională a păpușarilor, Cluj Napoca 2005
Califul Barză, regie Oana Leahu, Premiul pentru spectacol și premiul pentru scenografie la Gala Internațională a păpușarilor, Cluj Napoca 2005
Povestea celor trei potocale, de C. Gozzi, regie Georgeta Lozincă, Premiul pentru scenografie la Gala Națională a păpușarilor, Cluj 2010
În final, vreau să vă rog să mă scuzați. Nu am exercițiul scrisului, îmi este mai ușor să verbalizez. Sunt într-o perioadă aglomerată și nu prea reușesc să mă concentrez pe problemele pe care mi le-ați indicat. Sper să fie satisfăcător ceea ce v-am răspuns.
Vă mulțumesc pentru tot,
Gina Jianu
Eu vă mulțumesc foarte mult că ați acceptat să îmi răspundeți.
Mediana Stan
