• Astăzi, 29.03.2024
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production

Andreea Chira șerban - în căutarea omului

 Andreea Chira șerban are 23 de ani, proaspăt împliniți, după cum mărturisește ea, anul trecut a absolvit secția de grafică a Facultății de Artă Plastică si Design din Cluj-Napoca.

 

"După absolvirea Liceului de Artă și chiar pe durata clasei a XII-a începusem să mă preocup de direcția pe care urma să o parcurg din punct de vedere profesional, fiindu-mi destul de limpede că nu aveam să mă îndepărtez prea mult de aria artistică/creativă. Arhitectura mi s-a părut la momentul respectiv o alegere potrivită pentru viitor, în numele unei posibilități crescute de angajare si implicit, o siguranța financiară... singura problemă a fost faptul că era un gând de viitor si nu de prezent. Un domeniu mult mai permisiv și lipsit de constrângeri si reguli a fost grafica, si cu toate că a fost a doua opțiune pe hârtie, a fost mereu prima în suflet. S-a întâmplat ca geometria descriptivă, esențială pregătirii și admiterii la arhitectură, să fie blestemul si binecuvantarea mea, deoarece din cauza, sau mai bine zis datorită ei am ajuns să aplic pentru secția de grafică de la Facultatea de Arte din Cluj. Pe parcursul celor trei ani mi-am dezvoltat un stil, am asimilat și trecut prin diverse tehnici și metode de reprezentare si am avut timpul necesar sa-mi formez un portofoliu care să redea stadiul în care mă aflu acum. Am apreciat mereu eclectismul și posibilitatea de a combina si introduce diverse medii artistice, impactul creat de cantitatea de informatie care poate fi comprimată în câteva secunde. Dacă se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte, atunci 24 de imagini pe secundă pot relata deja o  poveste."

 

Andreea Chira se consideră încă departe de nivelul la care își dorește să ajungă, deși analizând lucrările ei te întrebi oare care ar mai putea fi acel nivel, portofoliul ei bogat presupune o cantitate imensă de muncă pe care eu personal m-am întrebat când a avut timp să o realizeze, dar desigur a fost "ajutată" de enormul  talent pe care îl etalează ca pe tavă în fiecare lucrare "eclectică" în parte. Dar Andreea este în căutarea omului, așa că nu trebuie să ne mire. A fost admisă la o facultate de animație din Danemarca, The Animation Workshop, unde va începe cursurile din august. "Până voi ajunge pe-acolo, unde sunt sigură că noțiunea de timp liber va fi folosită  mult mai rar, continui să mă preocup de desen și de pictura digitală în mare parte, câte-o excursie pe ici-colo și ca să-mi satisfac și latura mea practică și strategică, un joc de șah mă va face întotdeauna fericită."

 

Portofoliul ei poate fi văzut aici:  www.serbanchira.com, un site pe care vi-l recomandăm pentru timpul liber.

 

Facebook Twitter
Cultură În Mureș
Descriere - Cultura.inmures.ro este o platformă culturală a județului Mureș, care promovează evenimente, proiecte și inițiative artistice din domeniile cinematografiei, teatrului, muzicii, literaturii și artei vizuale. Site-ul oferă informații utile despre instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în viața culturală a județului, precum și despre oportunitățile de finanțare, participare și colaborare în domeniul cultural.
Piața Republicii, Nr. 41
+40 745.992.463
Târgu-Mureș
540110
România
[email protected]