Închis într-o cutie a cărei menire este aceea de a te transporta din punctul A în punctul B,un zâmbet şi se aşează pe buze când corpul se lasă aşezat în scaunul de lângă geam. şi toate, derulate pe repede înainte, se mişcă înaintea ochilor: ceaţa densă descoperă siluete mai mult sau mai puţin grăbite, copacii, al căror maro e mult mai pregnant în acest tablou de iarnă ce stă să vină, sunt singurele elemente imobile, iar sensul absurdului existenţei se învîrte printre sinapse și încearcă să stabilească relaționări logice. Şi parcă totul e mânuit. Doar că nu vezi sforile. Şi dacă nu le poţi percepe, începi să te îndoieşti de existenţa lor. Şi totuşi, timpul – măsură omenească de raportare, se aglomerează şi conştientizarea finitudinii se amplifică. Din nou, sensul lipsei de sens. Cutia a cărei menire este aceea de a te transporta din punctul A în punctul B, pare o cutie minusculă, care se închide într-o cutie puţin mai mare, iar cutia puţin mai mare se poate vârî într-o cutie imensă. relaţionările logice generate de sinapse se aglutinează în comunicări, comunicările apar şi ele pline de clişee şi stereotipuri. Tragedia limbajului și absurdul existenţial.

“Unul dintre motivele pentru care CÂNTĂREAŢA CHEALĂ a fost intitulată aşa este că nici o cîntăreaţă, cheală sau pletoasă, nu-şi face apariţia” – afirma Eugen Ionescu, în cadrul începutului unei discuţii rostite la Institutele Franceze din Italia, 1958 – extras din caietul de sală al spectacolului. Tot din caietul de sală, aflăm că piesa scrisă de Ionescu şi pusă în scenă la Théâtre de la Huchette, a avut, “în cinzeci de ani, peste 16.000 de reprezentaţii, mai mult de 1.500.000 de spectatori, a asigurat activitatea la peste o sută de actori”. În România anului 2009, Tompa Gábor este cel care primeşte drepturile de autor pentru punerea în scenă, la Teatrul Naţional Lucian Blaga din Cluj, a textului ionescian (fapt sucit şi răsucit pe toate părţile de media cu ai săi diverşi comentatori, transformat, pe alocuri, în bătălie pentru mândria naţională). Şi rezultatul, spectacolul naţionalului clujean, nu face decât să confirme capacitatea de descifrare, dar mai ales, incredibila putere de a citi, cât mai aproape de sensul lumii ionesciene, a lui Tompa Gábor. Fascinaţia vis-a-vis de autori ca Ionescu sau Beckett a regizorului, îmi opreşte pentru o clipă traseul liniar al gândirii, formând o buclă şi întorcându-mă în trecut, când priveam absolut uluită Aşteptându-l pe Godot, şi orice dicţionar a cărui menire ar fi fost aceea de a-mi traduce cuvinte din maghiară în română, ar fi fost complet inutil, căci Tompa Gábor foloseşte un limbaj universal.

O bibliotecă cu 35 de rafturi. O bibliotecă în care stau aşezate 105 păpuşi, zâmbitoare, colorate, frumos îmbrăcate, parcă tocmai scoase din cutie. Cadrul alb al bibliotecii e frumos îmbrăcat cu volane de material crem. Proprietarul cutiei cu iluzii, îmbrăcat impecabil în frac şi cu joben pe cap, ridică bagheta, iar faţada bibliotecii se ridică uşor-uşor, descoperind un interior alb de cutiuţă ...muzicală în care Arlechinul supraveghează una dintre păpuşi – Domnul Smith, care stă frumos aşezată pe un scaun citind The Times, iar dintr-o cutie mai mică, răsare, parcă împinsă în afară de un resort, o altă păpuşă- Doamna Smith, cu faţa parcă de porţelan; am senzaţia că cineva, tocmai înainte de a o elibera, învârtise o cheiţă magică, iar ea ne enumeră mecanic elementele constituente ale cinei din seara aceasta. Menajera, Mary, în costum milităresc, îşi face apariţia, deschizând uşa şi pregătind cadrul pentru vizita domnului şi doamnei Martin. Doar că domnul şi doamna Martin nu sunt cine se cred a fi, iar aceeaşi Mary, de data aceasta, în hainele lui Sherlock Holmes, imortalizând pe peliculă confuzia, nu ajută defel la dezlegarea enigmei. Pregătiţi pentru vizită, în haine de gală – de fapt, schimbându-şi costumele între ei, domnul Smith în rochia galbenă de poveste şi doamna Smith în pataloni gri, îşi primesc musafirii. Ceasul fără limbi, ce stă cuminte aşezat pe peretele din faţă, dezvăluie propria sa curgere a timpului şi aduce clişee-discuţii şi stereotipuri amicale. Iar atunci când soneria se aude și la ușă (ușă rotativă, fabricată din sticlă) se presupune că aşteaptă cineva, chiar dacă nu e neapărat să fie cineva atunci când se sună la ușă, Pompierul cu casca şi faţa lui aurie, parcă tocmai coborât de pe un soclu, îşi începe socializarea anecdotică. Mary, de data aceasta sub forma unei servitoare îmbrăcată într-o rochie roz în care sânii se ascund apetisant, e prinsă de focul poeziei.

Măştile din finalul piesei stau portocaliu aşezate pe chipurile păpuşilor, iar aglomerarea de litere, cuvinte, onomatopee, rostite de vocile ce stau acoperite de măşti, “trădează” în fond comedia lui Ionescu, dezvăluindu-i, din spatele aceloraşi măşti, zâmbetul tragic. Iar pentru ca “trădarea” să fie completă, finalul Cântăreţei lui Tompa desenează traseul în sens invers al întregilor mișcări executate de cele şase păpuşi; la capătul reluării îşi zâmbeşte acelaşi start al spectacolului. Sunetul ascuns în cutiuța muzicală e tot mai puternic, iar Proprietarul cutiei cu iluzii îşi face din nou simțită prezenţa. Folosind aceeaşi baghetă magică, are puterea de a închide iluziile comprimate într-o ora şi jumătate de spectacol, iar ochiului îi apare în raza vizuală aceeași bibliotecă în care stau așezate cuminţi şi frumoase, în 35 de rafturi, 105 păpuşi.

Cântăreaţa Cheală - precizie, acurateţe, poezie matematică, în care actorii sunt nevoiţi să nu pluseze, să nu omită. Iar tehnica, expresivitatea corporală, expresivitatea facială, mişcările sincron şi matematic aşezate ticăie pe ritmurile muzicii interioare a spectacolului. Totul se desfăşoară în secunda în care a fost programat să se desfăşoare. Nimic nu e mai plăcut decât un spectacol în care regizorul complotează cu scenograful şi actorii pentru a-ţi servi o cutiuţă cu iluzii, pe care, oricând o poţi deschide, şi din care răsare senzaţia unui act teatral implecabil, a cărui valoare certă nu poate fi discutată.

Fişă de spectacol:
CÎNTĂREAŢA CHEALĂ
de Eugène Ionesco
traducere de Vlad Russo şi Vlad Zografi
un spectacol de: Gábor Tompa
scenografia: Judit Dobre-Kóthay

Distribuţia:
Domnul Smith Cătălin Herlo
Doamna Smith Elena Ivanca
Domnul Martin Adrian Cucu
Doamna Martin Angelica Nicoară
Mary, menajeră Irina Wintze
Căpitanul de Pompieri Ionuţ Caras
Arlechinul Silvius Iorga
Proprietarul cutiei cu iluzii Paul Basarab, Petre Băcioiu

regia tehnică: Estera Biro
lumini: Jenel Moldovan, Dorel Şimon, Alexandru Corpodean
sunet: Marius Rusu, Vasile Crăciun
sufleur: Crina Onaca

Autor Raluca Blaga