“Copilul din spatele ochilor”, spectacol de teatru pentru un scop nobil
duminică, 21 martie 2010, ora 18.00, sala mică, Palatul Culturii
Asociaţia Down Mureş, Asociaţia Culturală Actus Dramatikus şi Consiliul Judeţean Mureş vă invită duminică, 21 martie 2010, ora 18.00, în Sala Mică a Palatului Culturii din Tîrgu-Mureş la spectacolul de teatru “Copilul din spatele ochilor”, de Nava Semel, traducerea Liana Ceterchi, regia şi scenografia Pop Irimie Pompei. În distribuţie: Ivona Szabo, Cristian Dan, Anna Gal, Maria Roiban.
Intrarea la spectacol este gratuită, spectatorii putând face donaţii pentru sprijinirea activităţilor Asociaţiei Down Mureş.
Spectacolul este organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down. Aceasta dată este şi o dată simbolică, ea simbolizând trisomia 21, sinonima sidromului Down, adica existenta a 3 cromosomi 21 la aceste persoane.
Asociaţia Down Mures a luat fiinţă în iunie 2006, la iniţiativa unor părinţi care au copii cu Sindromul Down, cu scopul de a oferi suport pentru persoanele cu sindrom Down şi familiilor acestora, în vederea ajutării dezvoltării sociale şi culturale, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu sindrom Down, creşterea eficienţei activităţilor în domeniul educaţiei, sănătăţii, bunăstării, al reintegrării socio-profesionale, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii acestora.
Date de contact Asociaţia Down Mureş
Strada 22 Decembrie 1989, nr. 74, Tîrgu-Mureş 540124
tel. 0742637702, 0744979223, downmures@gmail.com, http://downmures.ro,
cod fiscal: 18721891
cont IBAN lei RO24 BTRL 0270 1205 1972 13XX
cont IBAN Euro: RO70 BTRL 0270 4205 1972 13XX
Cultura.inmures.ro este partener al acestui eveniment!






