• Astăzi, 19.03.2024
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production

Nagy Szabó Ferencz

Nagy Szabó Ferencz, unul dintre cei mai importanți cronicari mureșeni de la începutul secolului al XVII-lea, s-a născut la Tîrgu-Mureș într-o familie de comercinți bogați, oameni implicați activ în politica Transilvaniei. Tatăl său, Nagy Szabó Jí nos, era în anul 1595 căpitan în oastea lui Sigismund Báthori, iar după 1600 i s-a alăturat domnitorului muntean  Mihai Viteazul, în lupta de la șelimbăr, motiv pentru care orașul va beneficia de privilegii din partea acestuia. Unchiul său, Borsos Támas, a fost jude al orașului și sol trimis de Gabriel Bethlen la Constantinopol. Nagy Szabó Ferencz a învățat limba latină cu profesorul Joannes Decius Barovius de la Schola Particula, școala reformată din Cetate. Între anii 1599 și 1601 se află la Cluj unde își face ucenicia în meșteșugul croitoriei. În anul 1604 se căsătorește cu o clujeancă, Rosás Erzsébet. Pe lângă meseria de croitor pe care a practicat-o, cea mai mare parte a avuției sale o face din comerț. Casa în care a locuit  la Tîrgu-Mureș se află lângă Biserica Romano-Catolică și a fost construită în jurul anului 1623, așa cum dovedește și inscripția păstrată pe fațadă. Între anii 1639-1642 a deținut funcția de administrator al cetății Gurghiului, fiind însărcinat de principele Rákóczi cu misiunea de refacere a zidurilor de apărare. A început să-și scrie memoriile la o vârstă înaintată, în anul 1653. A inclus în opera sa și cronica bunicului său,  Benczédi Székely István, care narează evenimente începând cu anul 1490. Cea mai mare parte a scrierii sale se bazează însă pe experiențe personale și se referă la perioada în care a trăit cronicarul. În contextul evenimentelor din 1601, vorbește despre Biserica Reformată din Cetate pe care o descrie ca fiind una dintre cele mai frumoase din orașele fortificate Transilvănene. Valoarea memoriilor sale rezidă în faptul că realizează o panoramă a mentalităților epocii și a vieții private din Tîrgu-Mureș. Abordarea istoriografică a lui Ferencz Nagy Szabó este diferită de cea a cronicarilor contemporani lui. Majoritatea dintre aceștia făceau parte din rândul nobilimii, pe când Nagy Szabó are un punct de vedere care aparține unui orășean, exprimând mentalitatea meșteșugarilor și negustorilor ardeleni, categorie socială în curs de dezvoltare. Bibliografie: Ladislau Kocziany- Ferencz Nagy Szabó în vol. Profiluri mureșene, vol. I, Tîrgu-Mureș, Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Mureș, 1971, pp. 19-24 Autor: Maria Orosan-Telea

 

Facebook Twitter
Cultură În Mureș
Descriere - Cultura.inmures.ro este o platformă culturală a județului Mureș, care promovează evenimente, proiecte și inițiative artistice din domeniile cinematografiei, teatrului, muzicii, literaturii și artei vizuale. Site-ul oferă informații utile despre instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în viața culturală a județului, precum și despre oportunitățile de finanțare, participare și colaborare în domeniul cultural.
Piața Republicii, Nr. 41
+40 745.992.463
Târgu-Mureș
540110
România
[email protected]