• Astăzi, 30.03.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Palatul Culturii

Tîrgu-Mureș, str. George Enescu nr. 2

La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, ca urmare a inovațiilor tehnologice care lansează pe piață noi materiale de construcții, arhitectura ia o turnură semnificativă. Denumirea generică a curentului arhitectonic în cadrul căruia se manifestă aceste transformări este Stil 1900. Se încearcă acum găsirea de soluții adecvate pentru folosirea betonului, a metalului și a sticlei în noile structuri arhitecturale.

Stilul 1900 nu este însă deloc unitar. În cele mai multe cazuri tendința generală a acestei perioade este de a se crea curente naționale moderne, fructificându-se propriul fond tradițional și folcloric. Aceste diferențe majore între manifestările stilului 1900 din diferite țări sunt relevate și de denumirile care li se atribuie: „Art Nouveau”, „Style Guimard”, „Style Métro”  în Franța; „Jungenstil” sau „Sezession” în Germania; „Hoffmanstil” sau „Secession” în Imperiul Austro-Ungar; „Modern Style” în Anglia; „Stile florale” în Italia și „Modernismo” în Spania.

Stilul 1900 se manifestă și în Transilvania, distingându-se două etape. Prima se caracterizează prin motive curbilinii și florale, fiind asemănătoare cu stilul Lechner de la Budapesta (ex: clădirea „Vulturul Negru” din Oradea). A doua etapă este caracterizată de bidimensionalism, geometrism și sobrietate, îndepărtându-se de stilul Lechner și având tendința de a găsi soluții originale prin valorificarea culturii tradiționale locale cum ar fi arhitectura veche și motivele decorative din folclorul maghiar. Această nouă etapă este vizibilă în complexul de la Tîrgu-Mureș care cuprinde actuala clădire a Prefecturii și Palatul Culturii.

Palatul Culturii, construit între anii 1911-1913, este rezultatul atât al unei mișcări generale, inițiată de puterea politică de la Budapesta, de a înființa case de cultură în cele mai importante orașe transilvănene, cât și al demersurilor autorităților locale conduse de primarul Bernády György, personalitate de referință pentru oraș datorită spiritului său plin de inițiativă. Pe de altă parte, viața culturală a orașului la începutul secolului era extrem de intensă, astfel încât necesitatea unei construcții în care să funcționeze un conservator, o sală de spectacole, galerii de artă și biblioteca, devine impetuoasă.

Construcția începe în primăvara anului 1911, planurile fiind elaborate de arhitecții Komor Marcell și Jakob Dezső. Aceștia au contribuit la conturarea școlii secession de arhitectură din Transilvania prin lucrările lor de la Deva, Tîrgu-Mureș și Oradea.

Edificiul, plasat la intersecția Pieței Trandafirilor cu strada George Enescu, are un aspect general monumental. Planul este de formă patrulateră neregulată, cu unele protuberanțe pe laturi și extremități. Elevația se compune din cinci nivele: un parter înalt, mezanin și trei etaje evidențiate prin folosirea a diferite materiale de construcții (bosaj rustic din bucăți mari de piatră pentru parter, tencuială rugoasă de diferite culori pentru etaje și plăcuțe de gresie cenușiu-verzuie pentru extremitatea superioară). Aspectul fațadelor este marcat în principal de bidimensionalism și de stilul liniar-rectangular, căruia i se contrapun doar câteva elemente cu forme curbilinii: cele șase bow-window-uri acoperite cu semicalote, care se află deasupra portalului principal și balconașele circulare dispuse pe muchiile clădirii. Intrarea principală este situată la mijlocul fațadei dinspre strada Enescu și se compune din patru uși masive deasupra cărora se află o copertină cu schelet metalic și sticlă. Acest element, cât și ușile propriu-zise decorate în feronerie cu motive florale, sunt  specifice stilului 1900.

Exteriorul este foarte bogat decorat, cu panouri în mozaic viu colorat,  cu scene și busturi în altorelief, cu stâlpi ornamentați în relief săpat, etc. Compoziția cea mai impresionantă este mozaicul de pe fațada principală, o scenă alegorică inspirată din folclorul maghiar. Cartoanele au fost realizate de artistul Nagy Sándor, figură importantă a artei maghiare, fondatorul – împreună cu Körösföy Kriesch Aladár – a școlii de la Gödölo. Plastica se caracterizează prin bidimensionalism și ritmicitate verticală. Contribuția lui Róth Miksa, artist specializat în realizarea de mozaicuri și de vitralii, a constat în execuția propriu-zisă. În ceea ce privește mozaicurile de pe latura dinspre Piața Trandafirilor, se pare că acestea îi aparțin în totalitate lui Miksa.

Busturile puternic reliefate, care rup plastica preponderent bidimensională a fațadei sunt opera sculptorului Kallós Ede.

Ferestrele sunt încadrate de stâlpi de mici dimensiuni decorați cu motive folclorice. Pitorescul exteriorului e conferit  și de acoperișul din țiglă în formă de solzi de pește, foarte ornamentală prin colorit.

Interiorul are o structură care deservește funcția edificiului de palat al artelor și științelor. La parter se află o serie de spații dispuse perimetral, având acces din exterior. Partea centrală este ocupată de sala de spectacole a cărei elevație cuprinde toate nivelele edificiului. Încăperea va beneficia de o orgă construită la 1913 de firma Rieger din Jägendorf. Marele hol care face legătura dintre zona de acces în clădire și sala de spectacole este acoperit cu șase calote pe pandantivi ce se sprijină pe doi stâlpi liberi și alți stâlpi angajați care delimitează garderoba foaierului. Cele două aripi laterale ale  holului duc spre scările de acces la etaj, precum și spre un pasaj care face legătura cu un alt corp al clădirii. Aici se află sălile și depozitele Bibliotecii Județene.

La primul etaj se află Sala Oglinzilor, destinată muzicii de cameră și reuniunilor de diverse tipuri. Etajul al doilea adăpostește sala mică de spectacole și săli destinate Muzeului de Istorie. La ultimul etaj se desfășoară sălile Muzeului de Artă, un spațiu care inițial nu fusese destinat unui muzeu ci unei școli de artă care a funcționat în perioada interbelică sub directoratul pictorului Aurel Ciupe.

Decorul interiorului este foarte bogat, la limita excesivului dar în același timp rafinat, cu tendință de prețiozitate. Se îmbină stilul neomaghiar, care valorifică cultura locală, cu gustul oriental și Art Nouveau-ul internațional. Pereții holului și ai casei  scărilor sunt în întregime acoperiți cu fresce decorative cu motive florele și vegetale. Cele două panouri majore executate de pictorul Körösföy K. Aladar sunt inspirate din legende maghiare și înfățișează personaje în costume populare din secuime.

Vitraliul ornamental este un alt element de bază al arhitecturii secession care se regăsește și în ansamblul Palatului Culturii. Geamurile Sălii Oglinzilor sunt decorate cu adevărate capodopere ale genului. Patru dintre acestea sunt opera comună a lui Nagy Sándor și a lui Róth Miksa, celelalte fiind realizate de Thoroczkai Wigand Ede și de Muhits Sándor. Tot lui Róth Miksa îi aparțin și vitraliile cu portretul unor personalități, de la ferestrele din casa scărilor, precum și compozițiile mai ample din sala mică de concerte.

Conceptul de operă de artă totală aplicat în această perioadă clădirilor publice și chiar locuințelor este evident în cazul de față prin exemplul Sălii Oglinzilor unde inclusiv piesele de mobilier sunt obiecte de artă: măsuțe și scaune în formă de lalea.

Bibliografie:
Paul Constantin, Arta 1900 în România, București, Ed. Meridiane, 1972, pp. 113-120, 183-191.
Keresztes Gyula, Marosvásárhely szecessziós épületei, Marosvásárhely, Difprescar, 2000, pp. 73-74.
Constantin Prut, Dicționar de artă modernă, București, Ed. Albatros, 1982, p. 122.
Traian Dușa, Palatul culturii din Tîrgu-Mureș, București, Ed. Meridiane, 1970, pp. 16-30.

Autor: Maria Orosan-Telea