• Astăzi, 29.03.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Clădirea Prefecturii

Tîrgu-Mureș, Piața Victoriei nr. 2

Actualul sediu al Prefecturii Mureș sau "Fosta Primărie", după cum mai este cunoscută clădirea, face parte împreună cu Palatul Culturii din spectaculosul ansamblu secesionist construit la Tîrgu-Mureș la începutul secolului al XX-lea, în timpul mandatului de primar al lui Bernády György. Lucrările de construcție s-au desfășurat între anii 1907-1908 și au fost conduse de arhitecții Komor Marcell și Jakob Dezső. Aceștia vor pune bazele, în Transilvania, unui stil Art Nouveau specific care se diferențiază prin particularitățile sale, inclusiv de școala secession de la Budapesta.

Construcția este de mari dimensiuni, având un aspect grandios, marcat de contrapunerea dintre corpul masiv al clădirii, dezvoltat pe orizontală, și turnul zvelt și elansat din colțul stâng. Planul este în forma literei „U”, iar elevația se compune din patru nivele. În legătură cu sursa de inspirație pentru dotarea edificiului cu o campanilă s-au emis două ipoteze. Pe de o parte, acest element a fost pus în legătură cu turnurile clopotniță ale bisericilor de lemn din Transilvania, dar care la rândul lor își au sorgintea în turnurile bisericilor gotice. Având în vedere că edificiu a fost ridicat pentru a îndeplini funcția de sediu al administrației locale, nu este întâmplător faptul că plastica generală a fost comparată cu cea a palatelor comunale medievale, de a căror structură aduce aminte tocmai prin prezența campanilei cu ceas.

Comparativ cu exteriorul, care a fost inclus printre cele sobre ale stilului secession din Transilvania, interiorul prezintă o sinteză de stiluri decorative, ceea ce îi conferă un pitoresc aparte. Zona intrării, cu holul și scara ce duce spre etaj, este cea mai reprezentativă în acest sens. Sistemul de acoperire adoptat, cel al bolților stelare pe nervuri, este preluat din arhitectura gotică. Folosirea unei astfel de soluții se poate justifica, în acest caz, doar prin raționamente estetice, întrucât la începutul secolului al XX-lea nu mai putea fi vorba de fundamentele practice ale unui astfel de tip de acoperire al încăperilor. Bolțile se sprijină pe coloane cu capiteluri compozite, iar cheia de boltă este o amplă formă florală, având în centru corpul de iluminat. Bolțile sunt pictate cu motive vegetale spiralice. Unul dintre elementele cele mai spectaculoase ale holului de la intrare este banca de piatră cu picioarele în formă de labe de animal și cu mânerele în formă de aripi. Spătarul cochiliform și aurit are în partea superioară un scut încadrat de două volute. Scara monumentală care urcă spre etaj prezintă la rândul ei unele elemente impresionante cum ar fi partea superioară a balustradei, realizată într-o manieră organică, lăsând impresia unui animal șerpuitor în mișcare sau a unui val de apă.

La exterior decorațiunea este mai discretă și se bazează pe motive populare locale, realizate în tehnica ceramicii policrome. Nivelul parterului este marcat printr-un soclu masiv alcătuit din bosaj. Gestionarea golurilor și a plinurilor în economia fațadei este destul de echilibrată, cu toate că se tinde spre ferestre cu deschideri largi. Cele trei ferestre de formă semicirculară care domină zona mediană a fațadei corespund sălii de onoare, aceasta având însă o elevație dublă fața de restul încăperilor.

Cornișa plasată imediat sub acoperiș are un traseu zigzagat, ceea ce conferă fațadei ritmicitate și dinamism. Acoperișul este alcătuit din țiglă colorată de formă romboidală, având aspectul unui covor țărănesc.

Unul din elementele decorative des utilizate este coloneta scurtă și groasă. Balustrada balconului aflat la ultimul nivel al campanilei este alcătuită din astfel de colonete grupate câte trei.

Intrarea principală este adăpostită de un foișor cu deschideri semicirculare.

Bibliografie: 
Paul Constantin, Arta 1900 în România, București, Ed. Meridiane, 1972, pp. 54, 57, 104.
Keresztes Gyula, Marosvásárhely szecessziós épületei, Marosvásárhely , Difprescar, 2000, p. 60.

Autor: Maria Orosan-Telea