• Astăzi, 21.11.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Cetatea

Tîrgu-Mureș, str. Avram Iancu nr. 2

Forma actuală a Cetății din Tîrgu-Mureș este rezultatul construcțiilor din prima jumătate a secolului XVII și poate fi încadrată în tipologia fortificațiilor premoderne, făcând trecerea de la modelul medieval de arhitectura militară – corespunzător stilului gotic –  la modelul modern, apărut odată cu stilul baroc.
Evoluția acesteia începe în anul 1492, când în jurul mănăstirii și a bisericii franciscane din oraș, principele ștefan Bathory dispune ridicarea unui castel-fortăreață pentru a-și asigura un control mai bun în cazul eventualelor răzvrătiri ale populației. Suprafața de teren inclusă între aceste prime curtine se află în colțul sud-vestic (cel dinspre Piața Petöfi) al cetății actuale și este mult mai redusă comparativ cu întinderea acesteia.

Elementele care s-au păstrat până astăzi sunt fragmente de ziduri de pe laturile de sud și de vest, Turnul Mic, care marca colțul nord-vestic al vechii cetăți, turnul de pe latura sudică, alipit Bastionului Blănarilor și ruine ale turnului din colțul sud-vestic, înglobat astăzi în Bastionul Tăbăcarilor. Structura acestor turnuri și forma lor pătrată vorbește despre o arhitectură militară de tip medieval.

Al doilea moment cheie pentru evoluția fortificației târgumureșene este începutul secolului al XVII-lea. În contextul unor tulburări interne grave, determinate de implicarea în războiul dintre Mihai Viteazul și generalul Basta, orașul va avea de suferit de pe urma campaniilor punitive. Ridicarea unei cetăți de apărare mai ample se impune ca o necesitate imediată. Inițiativa îi aparține judelui orașului, Borsos Tamás, care începând din anul 1603 face apel la membrii breslelor locale pentru contribuirea la refacerea vechilor curtine distruse în urma invaziilor.

Până în 1613 lucrările nu progresează foarte mult. Se construiesc în repetate rânduri întărituri de pământ, se sapă șanțuri de apărare, ele având însă un caracter provizoriu. Abia în timpul domniei lui Gabriel Bethlen (1613-1629) încep cu adevărat lucrările la viitoarea cetate. Ridicarea acesteia este în principal o inițiativă locală, venită într-un moment în care comunitatea se reface după o criză simțitoare. Este absolut justificabil, astfel, faptul că fortificația târgumureșeană nu se aliniază întru totul construcțiilor de aceeași natură din vestul Europei. Cu toate acestea, înlocuirea turnurilor cu bastioane reprezintă o inovație caracteristică noului concept de arhitectură militară modernă. Bastioanele, prin structura lor, reprezintă entități defensive adaptate noilor tipuri de armament (gen artilerie) și noilor strategii militare. Ele sunt mult mai mari și mai masive decât turnurile cetăților medievale, sunt construite din cărămidă, un material care sub acțiunea armelor de foc nu este la fel de casabil ca și piatra.

Noua cetate va avea șase bastioane plasate în punctele de întâlnire ale zidurilor. Ridicarea lor se va realiza în intervalul cuprins între anii 1613 și 1640, primul în ordine cronologică fiind Bastionul Porții, situat deasupra intrării de pe latura dinspre centrul orașului (latura de vest) a cetății. Conform inscripției de pe una din grinzile de lemn din interior și mărturiilor lăsate de cronicarul Ferencz Nagy Szabó, acest bastion pe două niveluri a fost construit în primăvara anului 1613, când jude al orașului era Nagy Syabó János.

Bastionul Tăbăcarilor, situat în colțul sud-vestic, a fost construit în anul 1620, înglobând în structura sa ruinele vechiului turn. Masivitatea lui, dată de grosimea de peste un metru a zidurilor, planul poligonal neregulat cu mai multe unghiuri, elevația pe trei niveluri fac din această construcție o formă evoluată de sistem arhitectural defensiv. Latura dinspre incinta cetății rămâne deschisă din raționamente de natură practică, și anume pentru evacuarea mai facilă a fumului datorat prafului de pușcă.

În 1628, vechiului turnuleț patrulater de pe latura de sud i se alipește al treilea bastion al noii construcții. Este vorba despre Bastionul Blănarilor, construit după aceleași principii structive aplicate bastionului tăbăcarilor, depășindu-l însă pe acesta ca dimensiuni. Fiind împărțit pe patru nivele, spațiul generos al interiorului permite gruparea în acest bastion a mai multor sedii de bresle meșteșugărești. Pe lângă breasla blănarilor, care va da și numele bastionului, vor mai activa aici breslele lăcătușilor și aurarilor.

Următorul bastion construit între 1632 și 1633 este cel al dogarilor, din colțul sud-estic al cetății (colțul dinspre Universitatea Petru Maior). Este structurat pe patru nivele, având două uși de acces: una la parter, de unde se ajunge la subsol printr-o scară interioară, și alta la primul etaj –  etaj care comunica cu cel de deasupra tot printr-o scară interioară. Pe aceeași latură a cetății, dar în colțul opus se va construi în 1633 Bastionul Măcelarilor, având o structură asemănătoare cu cel al dogarilor, din punctul de vedere al elevației, al comunicării dintre nivele și al căilor de acces.

Între 1638 și 1640 este ridicat și ultimul bastion, cel  al croitorilor, din colțul nord-vestic. Anii construcției precum și numele autorităților locale în timpul cărora acesta a fost realizat ( judele Petrus Szabo și Paulus Litteratus de Turda) se regăsesc în inscripția de pe zidul exterior.

Fiecare bastion are în dotare guri de tragere pentru tunuri, plasate în zidurile nivelelor inferioare și pentru arme de mână, plasate în zidurile etajelor I și II.
Ridicarea curtinelor împrejmuitoare durează până după mijlocul secolului al XVII-lea. În partea sud-vestică, începând de la bastionul porții și până la bastionul blănarilor, zidurile au o structură dublă, datorită refacerii celor vechi și construirii în paralel a unora noi. Pe tot restul laturilor cetății însă zidurile vor avea o structură simplă. Latura dinspre incintă a zidurilor are în structură arcade sprijinite de stâlpi, acestea având rolul de a susține drumul de strajă la nivelul căruia se află și gurile de tragere.

În exteriorul zidurilor este foarte probabilă existența unor șanțuri de apărare care, pierzându-și utilitatea, au fost acoperite ulterior.

Faptul că Transilvania își va pierde la sfârșitul secolului al XVIII-lea statutul de principat autonom și va intra sub dominația Imperiului Habsburgic, atrage după sine o serie de modificări în ceea ce privește arhitectura militară. În multe din orașele transilvănene: Alba-Iulia, Oradea, Timișoara etc.,  se vor construi cetăți moderne de tip Vauban. Schimbările politice din principat nu vor rămâne fără repercusiuni asupra cetății din Tîrgu-Mureș. Locuințele care existau în cetate până la acea data vor fi demolate în vederea construirii cazărmii militare și a manutanței. Restaurările din anii 1962-1965 au redat forma inițială a zidurilor și a bastioanelor, fiind înlăturate părțile adăugate în secolele XVIII-XIX. Printre acestea se număra și un portic impunător, în stil neogotic, aflat la intrarea spre Biserica reformată. Forma și amplasarea acestuia este cunoscută din fotografiile de la începutul secolului XX.

Bibliografie:
Ioan Eugen Man, Tîrgu-Mureș, istorie urbană de la începuturi până în 1850, Tîrgu-Mureș, Ed. Nico, pp.81-89.
Andrei Adrian Rusu, Castelarea Carpatică, Ed. Mega,Cluj-Napoca, 2005, p. 24.
Kovács András, Késő reneszánsz épitészet Erdélyben 1540-1720, Budapest-Kolozvár, 2002, pp. 63, 68, 74.

Autor: Maria Orosan-Telea