• Astăzi, 24.02.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Casa pe Arcuri

Tîrgu-Mureș, str. Călărașilor nr.1

Secolul al XVIII-lea reprezintă pentru Tîrgu-Mureș o adevărată perioadă de reorganizare și redimensionare a spațiului urbanistic. Sub impulsul dat de preluarea administrației locale de către puterea imperială habsburgică, orașul căpătă, pe măsura trecerii anilor, un aspect revigorat. Pentru a-și consolida hegemonia în Transilvania, Imperiul Austriac recurge, printre altele, și la metode subtile cum ar fi cultivarea unui anumit stil arhitectural care să devină o emblemă a prezenței habsburgice în centrele urbane transilvănene. Acest stil va fi barocul de factură central europeană, aplicat în primă fază construcțiilor publice și fiind ulterior preluat de nobilimea locală în vederea construirii unor reședințe moderne și confortabile.

Înființarea de școli unde să poată fi educați copiii nobililor pentru a-i forma în spiritul loialității față de Imperiu a fost una dintre prioritățile curții de la Viena. La Tîrgu-Mureș va lua naștere în anul 1705 o școală catolică înființată de călugării iezuiți, stabiliți în oraș cu câțiva ani înainte. La început, școala funcționează în casa nobilului Boer Simion pentru ca în anul 1732, cu ajutorul unor donații substanțiale, să se înceapă construcția unui edificiu destinat în mod special activităților didactice. Clădirea aflată la intersecția străzii Călărașilor cu Piața Trandafirilor, rămasă în istorie sub denumirea de Casa pe Arcuri, și-a dobândit forma finală în decursul  câtorva secole, prin extinderea treptată a unei locuințe cu fațada spre Piața Trandafirilor și prin intervenții ulterioare – ultima având loc între anii 1985-1986 – când clădirea a cunoscut o renovare amplă. Astfel, în 1772, este ridicat parterul și primul etaj pe o lungime de 56,55 de metri și este realizată galeria cu arcade, având rolul unui pasaj pietonal acoperit. Pentru realizarea extinderilor școlii, a donat fonduri însăși regina Maria Tereza, după cum atestă și plăcuța de marmură aflată pe fațada clădirii.

Funcționarea școlii în această clădire a fost întreruptă în perioada 1787-1792, când i s-a dat o cu totul altă întrebuințare, și anume adăpostirea cazărmii militare austriece. După 1870 se construiește ultimul etaj al clădirii, iar pentru consolidarea parterului s-a recurs la închiderea galeriei pe arcuri. După mutarea școlii în noua clădire de pe strada Mihai Viteazul, în anul 1905, spațiile de la etaj vor fi adaptate rolului de locuințe private, iar parterul va fi destinat amenajării de spații comerciale. În acest scop s-a realizat o compartimentare adecvată, încăperile având acces direct din stradă. Sistemul de acoperire al încăperilor diferă în funcție de perioada în care acestea au fost ridicate. Astfel, încăperile parterului au bolți întărite cu arcuri dublouri sau bolți semicilindrice cu penetrații, soluții specifice secolului al XVIII-lea, în timp ce încăperile adăugate în secolul al XIX-lea vor fi acoperite cu tavan.

Chiar daca a fost realizată în mai multe etape, Casa pe Arcuri are un aspect exterior compact și unitar. Deschiderile în arcuri semicirculare largi sunt încadrate de pilaștri cu capiteluri simple. Fațada celor două etaje preia compartimentarea parterului, astfel încât se formează opt registre verticale cu câte una sau două ferestre fiecare.

Clădirea și-a păstrat până astăzi rolurile pe care le primise la începutul secolului XX, când școala se mutase într-un alt edificiu. 

Bibliografie: 
Ioan Eugen Man, Tîrgu-Mureș, istorie urbană de la începuturi până în 1850,Tîrgu-Mureș, Ed. Nico, 2006, pp.222-224.
Keresztes Gyula, Marosvásárhely régi épületei, Marosvásárhely, Difprescar, 1998, pp.101-102.
Orbán Balázs, A Székelyföld, leirása, Pest, IV, Ráth Mór Kiadása, 1870, (volumul republicat în 1991), p. 150.
Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii în România, vol. II, București, Ed. A.R.S.R., 1965, p. 235.

Autor: Maria Orosan-Telea