• Astăzi, 19.09.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Casa Köpeczi

Tîrgu-Mureș, str. Revoluției nr. 1

Pătrunderea elementelor de Renaștere în arhitectura de pe teritoriul Å¢ărilor Române s-a produs cu precădere în Transilvania și cu o oarecare întârziere, justificată de factori geografici, economici și sociali. Astfel că, la sfârșitul secolului al XV-lea, când în Italia arhitectura renascentistă se afla într-o fază matură a evoluției sale, în orașele transilvănene abia încep să apară primele elemente de trecere de la stilul gotic la cel renascentist. Elementele stilistice ale Renașterii transilvănene se vor defini la mijlocul secolului al XVI-lea când, printre alți factori benefici, în această zonă este semnalată și prezența unor constructori sau arhitecți italieni ca Domenico da Bologna sau Petrus Italus din Lugano. Construcții de referință pentru exemplificarea stilului arhitectural din această perioadă sunt Casa Matei Corvin din Cluj-Napoca, Casa Haller din Sibiu, Casa Argintarului din Bistrița, Castelul din Gherla etc.

Stadiul dezvoltării economico-sociale a orașului Tîrgu-Mureș nu este atât de avansat la mijlocul secolului XVII încât mica nobilime locală, în curs de formare, să își poată permite ridicarea unor construcții civile comparabile cu cele din centrele urbanistice transilvănene importante. Acest lucru este confirmat de numărul foarte mic al clădirilor din această perioadă, conservate până în prezent.

Cele două clădiri de factură renascentistă din Tîrgu-Mureș sunt Casa Köpeczi Tamás și Casa Francisc Nagy Szabó.

Construită în 1554 de către Köpeczi Tamás, înalt demnitar al principatului transilvănean în timpul Isabellei Jagiello, soția lui Ioan Zápolya, casa care îi poartă numele este și cea mai veche clădire din oraș. De-a lungul timpului clădirea va intra în proprietatea mai multor familii importante. La începutul secolului XVII va fi cumpărată de familia cronicarului Nagy Szabó Ferencz, iar în 1631 va dobândi un statut special prin intervenția principelui Gheorghe Rákoczi I, care o transformă în locație de referință pentru găzduirea persoanelor importante aflate în trecere prin oraș. La mijlocul secolului XVII sunt semnalați ca proprietari membrii familiei Borbély, pentru ca în 1756 să intre în posesia familiei Teleki.

Elementele păstrate din prima etapă de construcție nu sunt foarte numeroase. Este vorba în primul rând despre dispoziția planimetrică în formă de „L” , specifică locuințelor din acea perioadă și despre structura subsolului acoperit cu bolți în cruce și cu bolți semicilindrice cu penetrații. Tot de la mijlocul secolului XVI datează și pereții exteriori de la parter și unele fragmente din zidurile despărțitoare din interior. Actuala formă a deschiderilor  ferestrelor și ușilor de la parter este cu siguranță rezultatul unor intervenții  ulterioare, întrucât acestea nu corespund nici ca dimensiune, nici ca ancadrament modelelor specifice secolului al XVI-lea. În ceea ce privește impozantul portal al intrării carosabile de pe strada Revoluției, acesta a fost realizat în perioada interbelică dintr-un material care imită piatra. Deschiderea semicirculara flancată de doi pilaștri adosați, cornișa puternic profilată sunt elemente care amintesc de stilul renascentist. Ornamentele florale și zoomorfe care decorează într-un ușor relief  suprafața pietrei dau însă ansamblului o notă de eclectism.

Etajul, ridicat după ce casa ajunge în posesia lui Teleki László, la mijlocul secolului XVIII, prezintă soluții structive specifice barocului: spații mai mari acoperite cu bolți întărite cu arcuri dublouri. Construcțiile de reamenajare a vechiului edificiu și de extindere pe verticală sunt conduse de arhitectul Paul Schmidt, cel care s-a ocupat și de ridicarea celei mai frumoase construcții civile baroce din oraș, palatul Toldalagi. La exterior decorațiunea etajului realizată la începutul secolului al XIX-lea într-un stil apropiat de rigorile neoclasicismului, se compune din pilaștri dorici și o friză continuă alcătuită din metope și triglife, plasată imediat sub acoperiș.

În secolul al XIX-lea, proprietarul de atunci al casei, Teleki József, pune bazele primului nucleu muzeal de științe naturale din oraș, în incinta locuinței sale. La mijlocul secolului XIX în această clădire funcționa cazinoul orașului.

Bibliografie: 
Ioan Eugen Man- Tîrgu-Mureș, istorie urbană de la începuturi până în 1850, Tîrgu-Mureș, Ed. Nico, 2006, pp. 124-126.
Keresztes Gyula, Marosvásárhely régi épületei, Tîrgu-Mureș, Difprescar, 1998, pp. 98-100.
Grigore Ionescu - Istoria arhitecturii în România, vol. II, București, Ed. A.R.S.R., 1965,
Virgil Vătășianu- Istoria artei europene II. Renașterea, Cluj-Napoca, Ed. Clusium, 2000, pp. 182-183.

Autor: Maria Orosan-Telea