• Astăzi, 24.09.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Castelul din Iernut

 Castelul Kornis - Rákoczi – Bethlen din Iernut a fost construit de Gáspár Bogáti în anul 1545, fiind astăzi unul dintre castelele transilvănene încadrate din punct de vedere stilistic în curentul renascentist.

Localitatea Iernut apare atestată documentar în anul 1257, sub numele de Ranoltu. A fost la început o simplă moșie de tip feudal, pentru ca mai târziu, în anul 1461, să primească statutul de târg. Pe locul unde se află astăzi castelul de la Iernut, în forma sa actuală, exista anterior anului 1545 o altă reședință nobiliară. Aspectul său a rămas necunoscut, întrucât după ce va intra în posesia lui  Gáspár Bogáti va fi reconstruit din temelie.

 Între anii 1583 și 1585 castelul îl va avea ca proprietar pe Francisc Kendy. În această perioadă este găzduit aici, timp de opt luni,  genovezul Franco Sivori, cel care fusese în slujba   domnului țšării Românești, Petru Cercel.

În 1608, castelul este donat de principele Gabriel Bathory lui Kornis Boldizsar ca răsplată pentru sprijinul acordat în vederea urcării pe tron.

În 1649, Kornis Francisc  renunță la castel în favoarea principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea, contra sumei de 22.000 de florini. Acesta modifică construcția după planurile arhitectului venețian Agostino Serena. Momentul este consemnat printr-o inscripție care se poate distinge și astăzi pe bolțarul median al portalului nordic: „AUGUSTINUS SERENA ARCHITECTUS VENETUS OPERA FECIT”.

Castelul are un plan patrulater, cu o curte interioară de mici dimensiuni și patru bastioane masive la fiecare colț. Zidurile, cu o grosime de aproape un metru, sunt construite din cărămidă, dar în cazul subsolului a fost folosită pe anumite porțiuni și piatră. Fațadele exterioare au un aspect sobru, cu foarte puține elemente decorative. Se remarcă cele două portaluri cu deschideri semicirculare, de pe laturile de nord și sud, prin care se asigură accesul în curtea castelului. Pe latura nordică, axul median este marcat de un mic balcon sprijinit pe două console cu profilatură curbilinie. De asemenea, câteva dintre ferestrele etajului sunt surmontate de frontoane triunghiulare. La interior, în pofida modificărilor aduse în perioada comunistă, când castelul a fost transformat în liceu, sălile parterului păstrează câteva elemente arhitecturale specifice perioadei renascentiste. Sistemul de acoperire este cel al bolților în cruce cărora li se asociază pe alocuri mici console de piatră, decorate cu motive geometrice sau vegetale, precum și chei de boltă de formă florală. Ușile care asigurau trecerea dintr-o încăpere în alta și care au fost zidite ulterior, aveau ancadramente cu profilaturi  alcătuite din succesiuni de toruri și scoti  și cornișe puternic reliefate în partea superioară. Unul dintre cele mai frumoase și mai bine păstrate ancadramente este cel al încăperii din colțul nord-estic, decorat cu pilaștri suplii care susțin același tip de cornișă. Tot pe partea interioară a laturii nordice se află o mică nișă semicirculară și alungită, al cărui cadru este decorat cu două flori sculptate în relief.

Printre modificările făcute de arhitectul Agostino Serena la mijlocul secolului al XVII-lea se numără și deschiderea unei loggii la nivelul superior al laturii sudice, care a fost ulterior zidită. Urmele arcadelor semicirculare sunt vizibile însă și astăzi, atât pe zidul nordic al curții, cât și în interiorul încăperilor. Galeriile de pe cele trei laturi ale curții interioare, care imită tipologia loggiei renascentiste au fost adăugate ulterior, neaparținând planului original al castelului.

Complexul arhitectural era însă mai amplu, acesta cuprinzând ziduri de incintă, depozite și alte dependințe. Dintre acestea s-a mai păstrat un corp de clădire de mici dimensiuni: clădirea porții, care prezintă elemente arhitecturale specifice stilului baroc: deschiderea gangului, elementele decorative în formă de volută aflate deasupra ferestrelor, forma acoperișului.

Bibliografie:
Gheorghe Andreica, Monografia orașului Iernut până în 1947, Tîrgu-Mureș, Ed. Nico, 2007, pp. 41, 232-236