• Astăzi, 19.03.2024
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production

Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Mureș

Arhivele Naționale și-au început activitatea la Tîrgu-Mureș în anul 1952 prin înființarea unui Serviciu Regional care, până în 1968, avea în subordine filialele raionale Reghin, Miercurea Ciuc și Odorhei. Actualul sediu, inaugurat la 8 decembrie 1978, se află pe strada Crizantemelor nr.8. Majoritatea fondurilor deținute de Arhivele mureșene sunt cele ale fostelor instituții administrative care au funcționat pe teritoriul actualului județ Mureș. Acestora li se adaugă fondurile instituțiilor de învățământ și cultură, fondurile ecleziastice sau cele familiale. Cel mai vechi document datează din anul 1369 și este un contract pentru cumpărarea unui teren situat în localitatea Vulcan. Un alt document foarte important din punct de vedere istoric este cel prin care, în 1470, regele Matei Corvin acordă orașului Tîrgu-Mureș drept de jurisdicție proprie. Fondul familiei Teleki conține două manuscrise, copii contemporane, din 1791, ale Supplex Libelus Valachorum-ului. Bibliografie: Liviu Boar, Semicentenarul Arhivelor murșene, Tîrgu-Mureș, Ed. Tipomur, 2002, pp. 3-16. Autor: Maria Orosan-Telea  

 

Facebook Twitter
Cultură În Mureș
Descriere - Cultura.inmures.ro este o platformă culturală a județului Mureș, care promovează evenimente, proiecte și inițiative artistice din domeniile cinematografiei, teatrului, muzicii, literaturii și artei vizuale. Site-ul oferă informații utile despre instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în viața culturală a județului, precum și despre oportunitățile de finanțare, participare și colaborare în domeniul cultural.
Piața Republicii, Nr. 41
+40 745.992.463
Târgu-Mureș
540110
România
[email protected]