Castelul Kornis - Rákoczi – Bethlen din Iernut a fost construit de Gáspár Bogáti în anul 1545, fiind astăzi unul dintre castelele transilvănene încadrate din punct de vedere stilistic în curentul renascentist.

Localitatea Iernut apare atestată documentar în anul 1257, sub numele de Ranoltu. A fost la început o simplă moşie de tip feudal, pentru ca mai târziu, în anul 1461, să primească statutul de târg. Pe locul unde se află astăzi castelul de la Iernut, în forma sa actuală, exista anterior anului 1545 o altă reşedinţă nobiliară. Aspectul său a rămas necunoscut, întrucât după ce va intra în posesia lui  Gáspár Bogáti va fi reconstruit din temelie.

 Între anii 1583 şi 1585 castelul îl va avea ca proprietar pe Francisc Kendy. În această perioadă este găzduit aici, timp de opt luni,  genovezul Franco Sivori, cel care fusese în slujba   domnului Țării Românești, Petru Cercel.

În 1608, castelul este donat de principele Gabriel Bathory lui Kornis Boldizsar ca răsplată pentru sprijinul acordat în vederea urcării pe tron.

În 1649, Kornis Francisc  renunță la castel în favoarea principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea, contra sumei de 22.000 de florini. Acesta modifică construcţia după planurile arhitectului veneţian Agostino Serena. Momentul este consemnat printr-o inscripţie care se poate distinge şi astăzi pe bolţarul median al portalului nordic: „AUGUSTINUS SERENA ARCHITECTUS VENETUS OPERA FECIT”.

Castelul are un plan patrulater, cu o curte interioară de mici dimensiuni şi patru bastioane masive la fiecare colţ. Zidurile, cu o grosime de aproape un metru, sunt construite din cărămidă, dar în cazul subsolului a fost folosită pe anumite porţiuni şi piatră. Faţadele exterioare au un aspect sobru, cu foarte puţine elemente decorative. Se remarcă cele două portaluri cu deschideri semicirculare, de pe laturile de nord şi sud, prin care se asigură accesul în curtea castelului. Pe latura nordică, axul median este marcat de un mic balcon sprijinit pe două console cu profilatură curbilinie. De asemenea, câteva dintre ferestrele etajului sunt surmontate de frontoane triunghiulare. La interior, în pofida modificărilor aduse în perioada comunistă, când castelul a fost transformat în liceu, sălile parterului păstrează câteva elemente arhitecturale specifice perioadei renascentiste. Sistemul de acoperire este cel al bolţilor în cruce cărora li se asociază pe alocuri mici console de piatră, decorate cu motive geometrice sau vegetale, precum şi chei de boltă de formă florală. Uşile care asigurau trecerea dintr-o încăpere în alta şi care au fost zidite ulterior, aveau ancadramente cu profilaturi  alcătuite din succesiuni de toruri şi scoti  şi cornişe puternic reliefate în partea superioară. Unul dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate ancadramente este cel al încăperii din colţul nord-estic, decorat cu pilaştri suplii care susţin acelaşi tip de cornişă. Tot pe partea interioară a laturii nordice se află o mică nişă semicirculară şi alungită, al cărui cadru este decorat cu două flori sculptate în relief.

Printre modificările făcute de arhitectul Agostino Serena la mijlocul secolului al XVII-lea se numără şi deschiderea unei loggii la nivelul superior al laturii sudice, care a fost ulterior zidită. Urmele arcadelor semicirculare sunt vizibile însă şi astăzi, atât pe zidul nordic al curţii, cât şi în interiorul încăperilor. Galeriile de pe cele trei laturi ale curţii interioare, care imită tipologia loggiei renascentiste au fost adăugate ulterior, neaparţinând planului original al castelului.

Complexul arhitectural era însă mai amplu, acesta cuprinzând ziduri de incintă, depozite şi alte dependinţe. Dintre acestea s-a mai păstrat un corp de clădire de mici dimensiuni: clădirea porţii, care prezintă elemente arhitecturale specifice stilului baroc: deschiderea gangului, elementele decorative în formă de volută aflate deasupra ferestrelor, forma acoperişului.

Bibliografie:
Gheorghe Andreica, Monografia orașului Iernut până în 1947, Tîrgu-Mureş, Ed. Nico, 2007, pp. 41, 232-236