Poveşti din viitor, creaţie colectivă în regia lui Adi Iclenzan
la Sala Mică
Şapte actori tineri ne invită la tot atâtea întâlniri cu viitorul, cu ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor şi cu ceea ce ar putea face din viitor singura noastră şansă de a ne salva sau chiar mântui la nivel colectiv.
O producţie îndrăzneaţă, ireverenţioasă, polemică şi dinamică pentru cei care se simt confortabil într-o zonă fertilă de disconfort.
"În esenţă, cred că fiecare spectacol de teatru, oricum ar fi construit, îşi propune să obţină momente unice şi irepetabile, chiar şi într-o structură aparent fixă. Noi doar am băgat steroizi în ideea asta. Firele narative sunt predeterminate, însă cuvintele şi acţiunile actorilor sunt improvizate pe moment. Ca un spectacol de impro, doar că nu e pe comedie. Sper ca în acest fel atitudinea publicului din fiecare seară să contribuie activ la forma şi la felul cum se simte reprezentaţia în acel moment." Adi Iclenzan
Din distribuţie fac parte Radu ANASTAS, Alexandru-Andrei CHIRAN, Loredana DASCĂLU, Ştefan DOGARU, Georgiana GHERGU, Cristian IORGA şi Ale ŢIFREA
Regia artistică: Adi ICLENZAN
Dramaturgia de scenă: Daniel OLTEAN
Scenografie, video design şi sound design: Adi MATEI
Regia tehică: Stelian CHIŢACU
SPECTACOLUL CONŢINE LIMBAJ LICENŢIOS ŞI IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL!
Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 18 ani!
Reprezentaţia va avea loc joi, 16 martie, de la ora 19.30, la Sala Mică.
Biletele pot fi achiziţionate online de pe https://teatrunational.biletmaster.ro/.../Povesti-din-viitor