• Astăzi, 18.02.2018
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Tabăra Națională de Creație “Instantanee medievale”

09.07.12 | Alte proiecte

Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș și Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România – organizează în perioada 8-15 iulie 2012, Tabăra Națională de Creație “Instantanee medievale”, Ediția a II-a, locația Burghostel, Str. Bastionului nr. 4-6.

La tabără participă elevi ai secției școlii Populare de Artă din cadrul  Centrului Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, care urmează cursuri de artă plastică (pictură, grafică, sculptură, foto-video), profesori, precum și elevi ai altor școli Populare de Arte din țară, profesori de specialitate și artiști invitați din diverse zone ale țării.

Tema taberei este “instantanee medievale”, ce are ca scop dezvoltarea competențelor artistice, prin legătura directă cu natura, în speță cu universul citadin medieval. Participanții, elevi, profesori și artiști invitați vor problematiza elemente legate de perspectivă, ritm, volum, abordare cromatică. În cetatea Sighișoarei, vor lua contact cu motive medievale recurente ca: bolți, porți, ziduri fortificate, turnuri, pasaje și  ferestre specifice universului săsesc al Evului Mediu.

Tabăra de creație se va finaliza cu o expoziție a lucrărilor realizate de către  cei 30 de artiști, expoziție găzduită de către Turnul Fierarilor, iar vernisajul va avea loc sâmbătă, 14 iulie 2012 de la ora 19:00.

Consiliul Județean Mureș, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și educație artistică Mureș
Târgu-Mureș, Piața Trandafirilor nr. 5
Cod fiscal 27306142 telefon/fax 0265  - 236970
e-mail: scartetgms@yahoo.com

Director C.J.C.T.E.A. Mureș                              
Monica Mihaela Dohotariu

Secretar general A.L.Z.I.A.R.
Carmen Maria ștefănescu