• Astăzi, 17.12.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Umbrelă pentru şapte

07-07-2016 - |

Ultima seară pe care-am petrecut-o împreună a fost cea în care am mers în Mangalia. Era 15 august, Ziua Marinei, şi se făcea mare tam-tam. Fusese amenajată în aer liber o scenă pe care cânta fanfara. Din cauza spaţiului deschis se auzea distorsionat, iar peste se suprapunea murmurul mulţimii care se plimba pe faleză. Era absolut descurajator pentru cineva care-ar fi vrut să se bucure de o plimbare liniştită.Ne-am tot învârtit după o terasă unde să mâncăm ceva şi să bem o bere. Locurile erau însă pline până la refuz.M-am trezit că mi-e greu să mă controlez, şi am şters-o pe plajă lăsându-i pe ceilalţi la masa pe care-o ocupasem până la urmă într-un bar în aer liber... Trecuse abia un an de la moartea tatălui meu.Am coborât treptele în goană, fără să privesc pe nimeni, deşi era oricum semi-întuneric şi am traversat plaja în fugă. Nu m-am liniştit decât atunci când am simţit valurile trecându-mi regulat peste glezne, iar fâşâitul plăcut al mării şi-a exercitat efectul sedativ.Mi-am spălat lacrimile cu apă de mare. Am vrut să fac parte din tot şi durerea să-mi fie spălată.Apoi am străbătut plaja în sens invers. În timp ce urcam ultimele trepte spre bar, a început să plouă torenţial. Când ploaia s-a mai domolit puţin, iar noi mâncasem nişte mici mizerabili şi cruzi, "noi" fiind şapte oameni în total, au început focurile de artificii.Eram aşezată cu faţa în direcţia lor. Zgomotul artificiilor era insuportabil. Se auzeau nişte bubuituri groaznice deasupra mării şi de fiecare dată parcă pleznea ceva în mine.Totuşi nu artificiile au fost lucrul de care vreau să vorbesc. Vreau să vorbesc despre o umbrelă.În momentul în care am decretat seara încheiată şi era mai mult decât clar că venise momentul să ne îndreptăm spre maşini şi să ne întoarcem în Doi Mai, a început din nou să toarne cu găleata. Una din fete era însărcinată, era exclus să meargă prin ploaie, dar nici să ne petrecem noaptea acolo nu era o variantă.Unul din băieţi a găsit soluţia. S-a dus la tejghea, a cerut să vorbească cu patronul barului, acesta a venit imediat. Îl chema nea' Nelu. Băiatul l-a rugat frumos să ne împrumute una din umbrelele imense de la mese pentru că lucrurile stau aşa şi pe dincolo, iar nea' Nelu a fost de acord.Încăpeam toţi sub ea.De fapt, nu, am greşit, nu s-a înţeles absolut nimic. Lumea o să se întrebe şi ce mare scofală cu umbrela asta? Aşa că trebuie să dau un pic înapoi firul poveştii şi să explic anumite lucruri, ca să poată înţelege oricine de ce ne apucase pe toţi şapte euforia din pricina umbrelei. De ce am râs, şi-am fost aşa entuziasmaţi tot drumul spre maşini, de parcă nu ştiu ce mare chestie ar fi fost.Când stăteam încă la masă şi ne întrebam dând din umeri ce ne facem, cum plecăm de-acolo, iar băiatul ăsta a zis că el se duce să împrumute una din umbrelele de la mese, ni s-a părut o copilărie. Ni s-a părut chiar penibil sa încerce. L-am descurajat şi i-am spus că e ridicol. Îmi şi imaginam apărând de după tejghea un burtos plin de inele şi de aere, care o să-l ia la mişto şi-o să-i râdă în nas ca unui nebun. Era ridicol şi inutil... şi zadarnic. Dar când a apărut nea' Nelu, vesel, înţelegător, deschis, şi i-a oferit umbrela de parcă ar fi fost cel mai natural lucru ca noi să-i cerem umbrela imensă sub care să încăpem toţi şapte, pe de-o parte m-am simţit bătrână şi dezamăgită de viaţă, o bătrână care nu mai spera nici măcar la un lucru atât de neimportant cum e o umbrelă.Cu toţii am simţit la fel.

Băiatul a ţinut umbrela pentru toţi. Am alergat în faţa lor în ploaie şi le-am făcut câteva poze.

 

Poți citi mai multe texte scrise de Simona Cratel pe LiterNet la www.liternet.ro/autor/433/Simona-Cratel.html - See more at: cultura.inmures.ro/carti-opinii/poezie/detalii-poezie/article/3415/