• Astăzi, 17.12.2017
  • Educație în Mureș
  • Vederi în Mureș
  • în Mureș
  • Revista Tuș
  • Republic Production
  • AMPER - Asociația pentru Minți Pertinente
  • POL - Partidul Oamenilor Liberi

Fata și marea, de Simona Cratel

19-05-2016 - |

 

Mulţi oameni sînt frumoşi până îşi dau hainele jos. În afară de asta, se vede imediat un corp care n-a trecut prin nici un sport. Când priveşti împrejur, vezi în general doar maldăre de cărnuri. Câte un munte de gelatină tremurândă. Tuburi digestive uriaşe. Plus că, după treizeci, oricât de bine s-ar ţine o femeie, tot peste 30 are.

Dar ea avea 16 ani şi era perfectă. Nu era ostentativă, era o fată bine crescută. Se trăda prin gesturi mici, prin felul în care vorbea, prin felul în care îşi îndrepta corpul în şezlong, sau cum îşi aranja părul, ca din greşeală... se trăda: ştia că este frumoasă.

Pe ascuns, toată plaja era cu ochii pe ea. Pentru fracţiuni de secundă, toată lumea verifica dacă mai era acolo, dacă bea din cocteilul ei fără alcool, dacă se ungea cu cremă, dacă râdea, sau dacă intrase în mare. În caz că se ridica să meargă spre apă, ne răsuceam cu toţii, sau doar cu coada ochiului îi priveam silueta din spate, şoldurile înguste, umerii incredibili de înguşti, încercând să descoperim secretul farmecului ei. Dar frumuseţea e dincolo de noi.

Când se întorcea, era mereu neschimbată, doar plină de picături de apă sărată lucioase pe pielea arămie. Îşi strângea în pumn părul, să scurgă apa, se ştergea pe un prosop, apoi se întindea înapoi pe şezlong, cu ochelarii de soare pe nas.

Era mereu neschimbată. Calmă, liniştită, cu toată viaţa înainte. Viaţa care i-a fost promisă. Pe care şi-o dorea. Gata să se împlinească. Pentru că stelele spuneau aşa, pentru că lumea era în felul ăsta construită, pentru că viaţa e plină de daruri.

Când ajunsesem noi în hotel şi ne cazasem, ea, împreună cu mama şi fratele ei, erau deja acolo. Nu am vorbit niciodată cu ea, aşa că nu ştiu de cât timp sosiseră şi nu ştiu cum o chema. Vorbeau între ei o limbă neidentificabilă, iar cu personalul hotelului într-o germană perfectă, ceea ce ne-a făcut să înţelegem că, indiferent de naţie, sînt stabiliţi în Germania de mult. Bărbatul meu a venit într-una din zile şi mi-a spus că a auzit-o pe mama ei zicându-i unui chelner că sînt perşi din Iran.

Când am zărit-o pentru prima oară, eram pe terasă. Muzica era gravă şi totuşi lascivă, băusem câteva beri şi eram bine dispusă. Nici gânduri întregi nu mai aveam. Aveam doar cioturi de gânduri. Priveam marea de acolo, de pe terasa imensă a hotelului, de la distanţă, şi nu mă gândeam la nimic. Între plajă şi hotel era o grădină verde, unde o broască ţestoasă rumega frunze de salată. Era soare din nou, după o ploaie scurtă care gonise lumea de pe plajă. Un rus beat, personaj shakespearian, se proptea în faţa câte cuiva, ales aleator, se sprijinea pe picioarele nesigure de parcă era pe proteze, şi arunca priviri cumplite, hamletiene. Nu zicea nici un cuvânt, doar privea. După aceea se muta la următorul, la următoarea masă, următoarea victimă, şi proceda identic. Mă numărasem şi eu printre victime, şi-mi dăduse câţiva fiori pe şira spinării, dar berea restabilise cumva echilibrul.

Eram la a patra sau a cincea bere, şi eram fericită. Îmi întinsesem picioarele pe scaunul de lângă mine, mulţumită de bijuteria pe care tocmai o achiziţionasem. Făcusem o pasiune bruscă pentru un lanţ de argint cu o piatră ca o lacrimă, într-unul din magazinele pe care tocmai le străbătusem sub teroarea celor 45 de grade şi a pipăielilor aplicate de vânzătorii turci prin locurile cele mai intime. Am mai privit o dată piatra, acum agăţată la gâtul meu. Era de o culoare indecisă, transparentă, gălbuie, uşor portocalie, cu lumini neaşteptate.

În momentul acela a intrat ea, iar piatra de la gâtul meu a fost dată imediat uitării. Am rămas năucită. Tinereţea ei în expansiune era atât de răpitoare, încât te bucurai doar uitându-te la ea. Era micuţă, îngustă, cu părul ondulat şi aspru, prins în coadă. Avea pomeţii proeminenţi, trăsături pe care întâi le-am catalogat drept mongole. Purta un costum de baie din două piese gri închis, minuscule. Şi-a înconjurat corpul cu un prosop şi s-a întors cu spatele la mine ca să se aşeze la o masă din apropiere. Rar o femeie arată aşa de bine din spate, dezbrăcată, dar ea era frumoasă şi din spate, cu spatele ei frumos, talia subţire, şoldurile mici, forma de clepsidră. Femeile ating momentul acesta de perfecţiune la şaisprezece ani, după aceea se ţin doar bine. Nici un pic de celulită, un fund rotund, unghiile de la mâini şi de la picioare date cu oranj, în contrast cu pielea ei închisă.

Apoi am privit lângă ea, şi m-am simţit uşor dezamăgită. Viitorul stătea lângă ea. O femeie ştearsă şi diformă, care avea trăsături foarte asemănătoare cu ale ei, dar îngropate în grăsime, care n-a ştiut, sau nu şi-a permis să se întreţină. Având în vedere că fata avea şi un frate, dar nici un tată nu era vizibil în peisaj, totul era explicabil. Mama ei avusese o viaţă grea, ţinând doi copii de una singură. Ce grijă să mai aibă şi de ea? Fratele avea nişte obraji graşi şi lăsaţi şi era tuns zero. Nu semăna absolut deloc cu ea. Avea o faţă de criminal şi părea cu câţiva ani mai mic. Dar ea era un zece perfect. Neîntinată, senină, emanând numai căldură şi bunătate, cu râuri de zahăr curgându-i din priviri. Era în acel moment al vieţii de perfectă frumuseţe. Fără cincizeci de mii de bărbaţi care s-o fi umilit şi părăsit pentru o alta, fără trio-uri întortocheate de amor, fără copii care să-i atârne de fuste, fără slujbe care s-o fi îmbătrânit prematur, şefi care s-o fută, ori bărbaţi care s-o fută de câteva ori apoi s-o dea la alţii, redusă la un receptacol de spermă, ci abia la început: pură. Nu avea cu zece ani mai mult, ca să ştie că visele nu se vor realiza niciodată, iar asta s-o otrăvească definitiv. Am privit-o cum îşi comandă o îngheţată de fistic la cornet, apoi mi-am îndreptat privirea în altă parte, să nu atrag atenţia.

La câteva mese distanţă, nişte beţivi ruşi jucau table în soarele amiezii, şi îi ştiam deja, le cunoşteam apucăturile, ştiam că spre ora cinci se vor trage în umbră, roşii ca racii. Am privit de pe terasă turul fotografilor, cu aparatele pe umăr, căutând amatori. Unul din fotografi purta un tricou atât de roz, de mă dureau ochii. Da, frumosul fotograf căruia i-aş fi făcut conversaţie cu plăcere, dacă bărbată-miu n-ar fi trecut printr-o fază de gelozie paranoică. Privind spre ei, am gândit că bărbaţii turci ar trebui puşi pe lista atracţiilor turistice. Când dai de unul frumuşel, chiar e cu adevărat frumuşel. Mititei, cu umeri laţi, slabi, cu dantură perfectă. Când dai peste câte o frumuseţe din asta reprezentativă, devii melancolică. Egiptenii sînt de o frumuseţe mai puţin accesibilă, o frumuseţe periculoasă. Înalţi, întunecaţi şi chiar mai macho decât turcii. Turcii par doar nişte băieţei obraznici, puşi pe şotii, prin comparaţie.

Un angajat al hotelului spăla terasa cu furtunul, în spatele meu. Dăduse cu detergent şi era plin peste tot de clăbuci, plimbaţi de apă. Detergentul mirosea puternic. Cu un miros floral. Mi-am privit ceasul. Bărbatul meu mă aştepta în cameră. M-am ridicat şi am plecat. Dar spre seară am văzut-o din nou. Căuta scoici la malul mării, la apus.

A doua zi de dimineaţă am căutat-o prin şirul de şezlonguri, şi m-am aşezat relativ aproape de ea. I-am arătat-o şi bărbatului meu, care a acceptat şi el, ca un dat, faptul că este foarte frumoasă. Oricum, am fost distraşi de altceva, căci regele plajei era un moşneag neamţ care avea două mingi şi un castravete uriaş în slipul de plajă. Dacă nu i s-ar fi bălăngănit aşa de natural, l-am fi acuzat de înşelătorie. Am luat-o din nou cu berile, preocupaţi să ne menţinem într-o comă semi-alcoolică, cea mai bună şi mai potrivită să ne rupă de grijile noastre şi de lumea reală, să ne pună pe drumul refacerii. Refacerii psihice şi fizice.

Spre amiază ne-am conversat cu un cuplu de români care s-a aşezat lângă noi şi au fost încântaţi să descopere că suntem conaţionali. Trăiau şi ei în Germania, ca şi noi. Dar curând a reieşit că totul le puţea, nimic nu le convenea, totul era groaznic. Hotelul era prea scump, serviciile nu destul de bune, camera nu era destul de fabuloasă, iar în mare erau spre mal câteva stânci care îi împiedicau iremediabil să înoate. După ce s-au plâns în continuare şi ne-au mărturisit cu ură că turcii sînt doar după banii lor, au luat la tocat fiecare turist din hotel şi ne-au spus cu exactitate ce naţie este. Ştiu asta din proprie experienţă, când trăieşti în străinătate, dezvolţi un nas de copoi când e vorba de naţionalităţi. Şi eu am ajuns să pot citi fizionomiile şi să ghicesc aproape orice etnie, chiar şi corciturile.

Femeia s-a uitat la noi şi ne-a întrebat bănuitoare dacă noi doi chiar suntem români. Români suntem, am răspuns. Ne-au privit amândoi cu ochii întredeschişi, căci mai ales eu, cu coama mea afro, pe care din cauza umidităţii de la mare nu o mai puteam ţine în frâu, plus trăsăturile mele fizionomice, iar copilul căruia toţi turiştii ruşi i se adresau în rusă, dar mai ales eu, eu, ascundeam precis ceva. Eeee, ascund, şi? Căuta acum puritatea etnică în noi? Suntem români... într-un fel sau altul. Suntem români în inimile noastre. Nu acolo contează cel mai mult? A zâmbit. Soţul ei a râs de-a binelea. După ce cuplul a plecat la o plimbare cu vaporul, bărbatul meu mi-a făcut semn. S-a întors campionul, mi-a şoptit. Uşurată, căci eram dezgustată de litania dizgraţioasă de plângeri a românilor, m-am răsucit să mă uit şi eu la ceva frumos. De atâta amar de vreme, falusul rămâne baza societăţii. Nimic nu s-a schimbat. Un penis mare e totul.

Apoi am căutat din ochi fotograful. Ce mai poartă fotograful azi? E iarăşi în roz? Ori a reuşit să-şi înăbuşe tendinţele gay azi. Sau mai degrabă nu. Dar nu l-am văzut. Probabil nu avea program în ziua respectivă, aşa că am privit puicuţele care se băgau în vorbă cu playboy-i de la scooter-e. Men-fatale.

Am mai mâncat o îngheţată, şi m-am făcut extraplată pe şezlong. Când arşiţa a devenit insuportabilă, am făcut o baie îndelungă. Apa era fantastică. Valuri molatice te mângâiau agale la mal, iar în larg era lină, de un albastru turcoaz. Prin anumite locuri prindea culoarea levănţicăi.

În apă, m-am împrietenit cu un neamţ, cu care, din fericire, am găsit repede subiecte în comun. Am vorbit în esenţă despre călătorii, despre locuri îndepărtate. Prietenia nu prea ţine de naţie. Mi-am dat seama că, în principiu, trebuie să aibă unul sau mai multe tatuaje, şi să fie bărbat. Asta e soarta mea, femeile nu vorbesc cu mine.

În seara aceea a fost masă festivă în hotel, era ziua Turciei, sau ceva de genul ăsta. În orice caz, restaurantul era fastuos aranjat, steagul Turciei peste tot, iar felurile de mâncare abundau în sortimente şi fineţe. La noi la masă s-au aşezat românii, şi au început să se plângă şi de Germania. Au luat-o şi pe ea la rând. Dar eu eram la al treilea cocteil. Plus că fusesem la hamam şi mă lăsasem răsfăţată ore în şir. Primisem un masaj al întregului corp cu spumă, de exfoliere, apoi unul de tonifiere, faţă, zonă de reflexe. Băusem ceai şi zăcusem într-o transă aproape erotică pe holul umbros al hamamului, unde perdele roşii transparente şi lumânările parfumate aşezate direct pe jos, creau o atmosferă relaxantă.

Apoi am văzut-o intrând în sala de mese. Purta o rochie roşie, nu decoltată, nu provocatoare, o rochie care, îmbrăcându-i trupul, reuşea să nu pară ostentativă, nici provocatoare, ci cumva castă şi perfectă. Ştia că e privită, şi totuşi reuşea să nu pară îngâmfată, ori să se dea în spectacol. Rămânea la fel, fata bine-crescută, cu capul pe umeri şi picioarele pe pământ. Reuşea să nu facă mare caz de asta.

O priveau ruşii gălăgioşi, impertinenţi, cu cruci uriaşe de aur agăţate de lanţuri groase la gâturi de tauri, o priveau nemţi reţinuţi şi impenetrabili, o priveau englezi cu gura mare, pârliţi de soare ca nişte purcei la frigare, roşii în obraji şi cu puradei obraznici, o priveau turcii care lucrau în hotel cu feţele lor întunecate şi osoase, o priveau toate soţiile şi mamele, o priveau îndrăgostiţii veniţi în lună de miere, o priveau bunicile cu nepoţi pe care trebuiau să-i urecheze regulat, şi o priveau chiar şi copii, oprindu-se pentru o clipă din făcut prostii pentru ea. Eu i-am făcut chiar şi o fotografie, pretinzând că fotografiez altceva.

Toată lumea a privit-o până noaptea târziu, când în nebunia generală de dans şi veselie, s-a pierdut prin vreun colţ.

Apoi, în dimineaţa care-a urmat, când am dat o fugă înainte de micul-dejun să ocup două şezlonguri chiar lângă mare, unde doream să stăm în ziua respectivă, în primul rând de şezlonguri, să putem privi jocul de volei, l-am văzut pe bărbatul care se ocupa de saltele şi plajă stând chiar lângă mal şi urlând, smulgându-şi părul din cap, exprimându-şi disperarea lui turcească. M-am apropiat şi am privit în faţa lui, crispată, cu ace de gheaţă în inimă. Am mai făcut câţiva paşi înainte. Mai veneau oameni din spatele meu.

Fata plutea lângă mal cu faţa în sus. Era goală. Calmă, liniştită, cu ochii mari deschişi, negri. O faţă proaspătă, a unei tinere femei care ştie că este frumoasă, o faţă care exprima bucurie şi bunătate. Avea gâtul tăiat dintr-o parte în alta.

 

Poți citi mai multe texte scrise de Simona Cratel pe LiterNet la http://www.liternet.ro/autor/433/Simona-Cratel.html